Literatură de grătar-țâțar-antițânțar

Am ajuns samsar de cărți. Le car de colo-colo, vând din portbagaj, nu fac însă niciodată reducere. 35 de lei, prețu corect. La câte știe să facă, ziceți bogdaproste că nu vă cer 36,73. Câte știe să facă, aud mormăiala doamnei cu ochelari din rândul doi.

Știe să ucidă tânțari fără să lase urme. E atât de plină de informație, densă cum zic filologii, încât strivește insecta, dar nu lățește pata de sânge pe peretele proaspăt zugrăvit.

Știe să facă vânt. Nu poștașului pe scări ci jăratecului. Nu există carte mai potrivită să-ție fie alături în nobila activitate de  perpelire a mititeilor pe grătar. O apuci de cotor și o lași să-ntărâte flăcările ca un pechinez trufaș, trecând prin fața gardului care-l desparte de un doberman frustrat. Cartea mea știe ca nimeni altcineva să se joace cu focul.

Știe să prindă în plasa vorbelor semințe de bostan. Altfel spus, faci niște cornete grozave din paginile ”Americii dezgolite..”. Mai ales hârtia capitolului 6, impregnată cu acele cuvinte, a dezvoltat o abilitate superioară de curbare, luând cu mare ușurință forma unui trombon. Cornete mai profesioniste, cu deschidere mai mare si pâlnie alungită, nu faci nici măcar din Dilema Veche.

Ce mai știe cartea mea să facă? Știe să plesnească cefe, să intre ascultătoare sub piciorul schilodit al vreunei mese, să păstreze bancnote puse la presat pentru zile negre.

Și costă doar 35 de lei. Cam cât 5 minute de sex oral pe la Câmpina.

Ce-mi veni cu asta?

Acum 2 zile, pe când forjam spre Brașov, cu portbagajul plin de cărți, în mijlocul șoselei cu 4 benzi, 2 pe fiecare sens, o domnitță desculță, într-un chilot cu imprimeu leopard și sutien culoarea pielii, a bulversat circulația cu un dans tribal. Mișcări de fund a la Beyonce, mâinile în aer, capul dat pe spate și, la final, sutienul smuls și fluturat în urletul claxoanelor pline de testosteron. Uuuuuuuu, făceau mașinile. Și eu m-am gândit că uite, fata asta care dansează umba-dumba, african-holiudian în mijlocul drumului, ar putea să-mi vândă mie 30 de cărți în 2 ore, trebuie doar să le țină la piept și șoferul amator să-i zică să se dezgolească. ”Costă 35 de lei ca să o dau jos!” o să zică fata și uite așa, peștele Feher o să vândă literatura de șosea, de drum, de grătar, antițânțar, țâțar.

Iar din banii căștigați, ridic o falnică-falică unitate de rugăciuni la marginea drumului, o troiță cum se zice prin părțile locului. Aici, eu și fetele, o să îi mulțumim celui de sus pentru clienții scoși în cale. Amin.

5 comments
  1. O știu pe fătuca aia, ea l-a făcut mare și pe Roman Kim după ce i-a schimbat titlul cărții din „Citește și arde” în „Citește și arde-mă”.

    • Pierre de Vara said:

      Zice fatuca aia asa: “Vezi ce am sub sutien? / E o carte, nu e shmen. / Dai 35 iti fac oralu’ / Pleci ca intelectualu’. / Supt si vesel, fara vlaga / Ai o carte sa te dreaga. / Si cultura cand doresti / Pe la mine sa opresti.”

      • Din banii pentru curve-am cumpărat
        O Biblie, căci dracului sunt dat!
        Din banii ce-i aveam pentru țigări
        Am cumpărat un snop de lumânări.
        Din banii de băut am dat o liturghie
        Ca toți dușmanii s-afle și să știe!
        Iar banii pentru droguri, fără frică
        I-am îndreptat spre Sfânta Biserică.
        De credeți ce am scris mai sus
        Aveți probleme grave …eu v-am spus…

        (creație mai veche a d-lui Pierre de Vara)

  2. mihaelav said:

    Gata, m-apuc de spaniola si de mancare peruana, imi place cartea ta de mor, multumesc mult 🙂

  3. sitting duck said:

    Sa mai spuna cineva ca romanul nu s-a nascut poet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: