Ziua mondială a gânditului

Musin fumează 2 pachete jumătate de țigări pe zi și, cu toate astea, e ghid de traseu de biciclete printre dealurile și orezăriile Ubudului. E pătrat, ca scrinul bunicii din cărțile lui Ionel Teodoreanu că eu nu am avut bunică d-aia cu scrin d-ăla, așa că îmi imaginez că scrinul trebuia să arate ca Musin, balinezul de 38 de ani, biciclist-ghid de la Banyan Tree. Înainte să vină aici , când fuma mai mult, a fost taximetrist. Așa a învățat engleză și să spună, atunci când îl întrebi despre copii, că statul balinez zice că „2 children is enough” dar el a făcut 3, așa că are ”more than enough”. Se oprește să vadă dacă ai prins gluma. Da. Atunci mai ia una. El a făcut MBA. Serios? Da. În Bali, MBA este married by accident, adică mamzel a rămas grea și atunci el a luat-o de soață. Rodul dragostei lor, primul rod al dragostei, este studentă la gastronomie iar Musin își rupe turul nădragilor pe șa ca să producă 16 milioane de rupee să îi plătească școala pentru 3 ani. ”Dar după o să aibă o meserie adevărată și-o să-și deschidă școală de cooking și o să facă bani, nu ca fraierii care merg la universitate, o termină și canci job”.

orezarii

Pedalăm printre orezării, ălea de au dispărut din Ubud, tăvălite sub pumnul construcțiilor de bungalowuri. Drapele imense ale Germaniei flutură pe lângă porțile caselor, la colțul templelor, Niebelungii de Bali. Băi frate, ce se întâmplă aici? Casele au fost decorate cu drapelele învingătorilor în campionatul mondial de fotbal. Dar, pentru că doar 1% din popor ține cu pantzerele, bara-bara cu steagurile nemțești sunt cele argentiniene. ”Cu cine ai ținut?”, răspunsul multiplicat de 729.643 de ori este Argentina. Messi. Când zic Messi, fețele indonezienilor, musulmani, creștini, animiști, budiști, hinudiști, se luminează. Zeul Messi este nașul a treisferturi dintre copiii cu vârste între 1 și 5 ani. Mulțimea de microMessi driblează în țărâna satului. Și atunci cum se face că sunteți praf la fotbal?

familia traditionala

”Nu o să mai fim. Am naturalizat 3 olandezi sub 19 ani și acum deja se simte la echipa de tineret. O să rupem la următorul mondial din 2018.” Musin are siguranța datelor. Taie în postavul istoriei cu precizia unui croitor bătrân și acru, de pe Moșilor, d-ăla cu metru de gât și creion după ureche. Fix în 1982, pe la sfârșitul lui mai, au început să vină turiștii australieni și fix în 1995, într-o zi de iulie, la 6 seara, turismul a devenit principala sursă de venit a Indoneziei, având 60% din economie. Acum e plin de australieni și americani care au a doua casă aici, vin să se relaxeze că-i much cheaper. ”Hai să vedeți cum trăiește o familie obișnuită.” Într-o cădița de plastic este spălat strănepotul doamnei care face diving în amintiri, carcasa pe prispă, la soare, sufletul rătăcit undeva prin 1956. Musin salută femeile care muncesc la bucătărie și apoi explică decis cum e cu fiecare parte de casă: bătrânii stau în corpul central, un soi de colibă, fără pereți, cu un pat din piese de lego din lemn. Tinerii locuiesc în camerele dispuse radial, în spate este templul dedicat strămoșilor, fiecare casă are templul dedicat strămoșilor, un mini Angkor luxuriant în care depun, de 3 ori pe zi, ofrande. În casa asta trăiesc 20 de oameni, 7 copii. Cum știi? pentru că sunt 7 pietre înșirate în grădină, una din ele protejată cu alte pietre, semn că acesta este un copil mic care trebuie protejat de spiritele rele. Sub fiecare piatră sunt îngropate placentele care sunt considerate frații nenăscuți ai copiilor. Musin spune, sigur pe el, că, atunci când copilul este bolnav sau plânge, tot ce trebuie să faci este să oferi ofrande placentelor îngropate sub piatră și ciac-pac, copilul se face bine.

femei cu ofrande

Femei în bluze de dantelă strânse cu brâuri colorate peste sarong, părul ridicat în coc, balerine, se apleacă-n poartă, se cațără pe garduri, așezând delicate ofrande: tăvițe cu orez, flori și iaca și o țigară înfiptă-n muntele de pilaf, ca să fumeze și zeitățile care trăiesc pe vulcan o țigaretă la cafea. Cocoșii și pisicile rad bomboanele, culeg boabe lipicioase de orez în barbă, le doare la bască de spiritele bune sau de ălea rele, scarpină tăvițele, aruncând florile și bancnotele pe care le pun femeile care nu au avut timp să pregătească ceva mai de soi. ”Ați auzit de Nyepi?”

Nu. Musin își aprinde a 8-a țigară în 36 de minute. Fumul nu se ridică, strivit de căldura căzută ca o palmă grea peste ceafa pământului. Nyepi este ziua în care Baliul tace. O zi de post în care nu se bea, nu se mănâncă, nu se muncește și nu se vorbește. Dacă îți cere copilul apă, îi dai, dar nu îi spui: bea încet să nu te îneci sau vezi că e rece și tu ești transpirat. Îl lași pe el să se gândească la asta.

orezarie

Toate orașele sunt închise, aeroportul e închis, străzile pustii. Și care e ideea lui Nyepi? ”Introspecția” Musin trage din țigară și apoi coboară în fântâna răcoroasă a introspecției. Se gândește la Messi, la economia balineză, la australienii cu două case sau se gândește să se lase de fumat. Dar se gândește. Într-o lume în care blablaul și țipetele țin loc de idei, o zi mondială a gânditului ar trebui să fie impusă prin lege. Iar pedeapsa pentru încălcarea legii? 364 de zile de reflexie. La izolator. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: