Biznisuri cu și de fecale

Acest post va fi unul foarte scurt. Nu am chef să scriu, m-am culcat la ora 2 și m-am trezit la ora 8 în bocănelile animalelor care construiesc ilegal blocul de care vă ziceam aici. https://feher.wordpress.com/2014/05/09/cum-sa-dai-jos-un-primar-spagar/

Nu au fost oprite lucrările. Blocul nu a crescut ca Pipăruș Petru, că nu suntem în Dubai să ai o armată de pakistanezi care să trebăluiască zi lumină. Avem vreo 20 de țigani care își trimit catapulte cu penisuri prin aer, începând cu ora 8 dimineața, chiar și sâmbăta, că la ei nu există weekend scurt. Se urlă, se bocăne și, din când în când, apare o betonieră care huruie ca tripozii din War of the Worlds, huruie și-și învârtește burta și țiganii nu se mai aud așa că înjură și mai tare, sparg bariera fonică, buuuuuum, termopanele sunt pline de zoaiele limbii stâlcite și violate cu ură de mica dar inimoasa echipă de constructori rromi.

O să fie un bloc de birouri, așa înțeleg. S-a zis că e șpăguit Onțanu, că sunt oamenii lui Udrea, că PDL, a venit chiar și Antena să filmeze, undeva prin vară. Nimic nu îi poate opri, adevăratul mannschaft, în meciul ”blocul de birouri în construcție”-”blocurile pline de locatari obosiți”, primii conduc cu 7-0.

Azi o să scriu scurt despre un alt biznis de căcat, la propriu. Se întâmplă în Bali, la faimosul templu Tanah Lot, fericit plasat la malul mării unde trebuie, ”dar fată, chiar trebuie”, să vezi apusul. Apusul se produce în mare, soarele alunecă roșu în apă și, când face asta, trece prin spatele templului hindu, construit pe o stâncă din care a mușcat marea și a tot mușcat, până a găurit-o.

Norodul se înghesuie, mii de oameni cu telefoane și aparate foto, pozând, zâmbind și crăcănându-și degețelele într-un semn al victoriei pe care îl plasezi lângă obrazul drept. Japonezii fac ”ooooooh” când soarele bagă piciorușul în apă. În Țara Soarelui Răsare nu a văzut nimeni cum e cu soarele care apune. ”Ooooooooooh” strigă turistul asiatic și se cacă pe el de cât de frumos e. Ca să nu-și murdărească nădragii, dă fuga la una din cele 30 de latrine organizate printre tarabele care vând de la mâncărică și tablouri cu Buddha, la fulare cu AC Milan.

2000 de rupee sau 3000 de rupee, atât costă un pipi. Iar cozile sunt enorme. Nu stai la prima gheretă, că sunt 12 persoane cu 24 de copii, hai la a doua, acolo sunt 30. Toaleta mai scumpă, unde biletul costă 3000 de rupee, e mai depopulată. Coada e mai mică dar doamna care vinde hârtie e dură, vrea banii înainte, ca să nu te răzgândești cumva după 6 minute de așteptat și să pleci la altă latrină. Înăuntru, apa băltește și țânțarii roiesc. Fix lângă bude sunt bucătăriile unde se prăjesc mie goreng și pui, iar afară cresc mormanele de gunoi. Miroase a urină, a ulei încins și a legume putrezite. Ar fi frumos dacă nu ar fi urât. Biznis cu fecale. La propriu.

Îmi amintesc de toaleta de la Cerbu, berăria imensă din Piața Sfatului din Brașov care a fost înlocuită cu un mall stupid, falimentar. La ușa toaletei, îmbrăcată într-un halat bleu-murdar, era tanti care vindea hârtie igienică tip coajă de brad, gen blană de veveriță congelată, d-aia de-ți zgâria știți voi ce. Nu mai știu prețul din `92-`93 al unui pipi, să fi fost 500 de lei? Posibil. WC-urile erau mai tot timpul înfundate, apa băltea, pe vârfuri și cu brațele întinse într-o echilibristică chinuită, lebede care își iau zborul de pe lac, fetele intrau și decartau, 500 cu 500 cu 500, la două beri băute mai plăteai una eliminată la toaletă. Biznis, nu glumă.

Primul semn al civilizării cârciumilor a fost acela când postul lui tanti cu hârtia igienică a fost restructurat. Acum, din ce știu eu, în România nu mai avem biznisuri cu fecale. Doar biznisuri de fecale. Mă duc să închid fereastra că s-a dat drumu la concertu de flexuri. Week-end frumos.