Vulpea, corbul și maimuța și lecțiile ascunse ale fabulelor

Maică-mea spune despre bunicu, tata lu tata, că era un nemernic. ”La el, ce-i în gușă era și-n căpușă”-așa zice maică-mea și apoi, trasă de mânecă de semnele imense de întrebare care-ți ies prin ochi și urechi, explică: ”Îi spunea chiorului, chiorule și șchiopului, șchiopule.” Păi și de când e asta o greșeală, un coș pe pielea imaculată a caracterului unui om? ”Cum să nu fie? De ce să-i spui bietului om că e chior, el nu știe? Îl jignești. Trebuie să fii delicat.”

Nu mi-a plăcut niciodată delicatețea asta care pute a minciună. Din același motiv nu mi-au plăcut fabulele. Adică, ceea ce ai fi putut să spui folosindu-te de exemplul vecinului și al doamnei brutar dar ți-e târșă pentru că, cine știe, poate-ți iei niște flegme pe chiflă, o faci folosindu-te de vulpe și corb, greiere și furnică, racul, broasca și cu știuca și tot spectrul biologic. Doar ca să-ți acoperi fundul tău de fabulist laș.

Ok, o să spuneți, viclenia unei vulpi dăinuiește milenar pe când toată lumea a uitat cârciumărița de pe vremea lui Esop, aia vanitoasă, care era gata să deschidă pliscul și să lase să scape cașcavalul oricui îi lăuda feminitatea fragilă. Dar tocmai, imortalizând-o într-un poem moralist, caracterul generos-promiscuu al cârciumăriței ar fi mirosit și azi a proaspăt, fără să fie nevoie să împăiem un corb și-o vulpe în locul ei.

Însăăăă, însă..deși știam șopârlițele lui Toma Caragiu, până deunăzi mi-a scăpat complet posibilitatea ca, într-un regim politic opresiv, fabulele să ofere camuflajul perfect pentru mesajele anti-establișment. Chemări la revoltă, ironii care mâzgălesc gros și, astfel, ridiculizează și distrug personalitatea demonică a tiranului, toate sunt acoperite de fabule.

În muzeul de artă din Bali am găsit manifeste ale mișcărilor anticomuniste din România, ale luptei antifasciste spaniole, am descoperit caricaturizări ale lui Ceaușescu și reprezentări amuzante ale unui Ponta sau Sarkozy.

Avem tabloul care arată povestea egretei șirete care a convins credulii pești dintr-un iaz că trebuie urgent să-l părăsească (pentru că seacă) și s-a oferit să îi mute, în cioc, într-un lac învecinat. Desigur, egreta halește peștii dar, urmărind de la distanță desfășurarea evenimentelor, crabul înțelege mișcarea, intervine și ucide egreta. Ce avem aici? ISIS avem, Putin și referendumul din Crimeea avem, Victor Orban și oferirea cetățeniei maghiare ungurilor din țările vecine avem.

Următorul tablou: un elefant care arată ca un șvaițer, găurit grozav. Este fabula care tratează subiectul celui mare și prost care pare imposibil de înfrânt dar, iaca, o vrăbiuță mică și isteață îi scoate ochii și apoi un nor de muște îl atacă, îl ciupesc și depun ouă în pielea lui și astfel elefantul, mâncat de larve și orb, se prăbușește și moare. Ce avem aici? O chemare ascunsă la revoltă, nu contează că suntem mici, suntem mulți, haideți să-l trântim pe monstru la pământ. Vezi URSS, vezi Ceaușescu-discutabil, desigur, fără intervenție externă, vezi Pinochet și shahul Iranului, din nou discutabil fără direcționare externă, vezi Ghandi.

Urmează povestea idiotului care a devenit rege, acest Forrest Gump balinez și nenumăratele sale reîncarnări, de la Mussolini la Ceaușescu. Și apoi, favorita mea, fabula maimuței care vrea să devină fată. Zeului Indra i se face milă de ea și îi spune: spală-te cu apa din acest lac și dorința ți se va îndeplini. Maimuța ascultă și iese din lac o fată frumoasă dar, cum stătea ea și se admira în oglinda iazului, nemulțumirea a început să crească. Parcă ochii nu sunt atât de frumoși și nici sânii sau picioarele. Ambițioasă, maimuța a intrat încă o dată în apa lacului, sperând să iasă și mai frumoasă dar, Indra, mâniat, a dat cancel la vrajă și maimuța s-a întors la starea dumneaei de maimuță. Ohoho, ce frumusețe. Aici avem un coșuleț de lideri politici români care au fost ajutați de divinitate să scape de blana de pitecantropi, pentru scurt timp și care nu s-au mulțumit cu atâta lucru. Avem Crini și Petrici și Emili, avem Lenuțe și Adrieani și, mai presus de toți, avem un Victor Viorel.

În mod ciudat însă, orbiți de clovneriile dumnealui, poporul nu pare să vadă că este doar o maimuță ambițioasă. Încă.