De ce avem cărțile pe care le avem. Și de ce ne merităm soarta.

Trenul ajungea la Cluj la 6.15 dimineața. Bertha mi-a zis: ”Vii și stai la mine, bem o cafea, te odihnești și după, mergi în treaba ta. ”

Bertha e din Ploiești, a stat o vreme în București, dar s-a mutat acum vreo 7 ani la Cluj, de unde este soțul ei, Șerban Savu. Șerban e pictor. Din școala de la Cluj. Pentru cei care s-au oprit la ”Ciobănașul” lui Grigorescu, școala de la Cluj e un mister la fel de mare ca MTO pentru duduia Petrescu, ministru al finanțelor. Pentru ceilalți, școala de artiști plastici de la Cluj înseamnă Ghenea (da, da, ăla care a vândut o pictură cu 1 milion și ceva de dolari), Man, Savu și…intrați pe wiki. Colecționarii de afară se bat pe lucrările lor, ca bagaboandele pe fotbaliștii de la Steaua. Colecționarii de prin România au început să miroasă că e rost de investiție și le dau târcoale.

Pe pereții casei Berthei atârnă niște sute de mii de euro. Mă gândesc că dacă mă lasă singură, poate ciordesc vreo 2-3 tablouri, fug la aeroport, găsesc un zbor spre Germa și îmi dau reset la viață.

Șerban povestește cum a trecut de la pliculețul de supă Maggi din București, la pastele cu trufe și vinul de 150 de lei sticla din Cluj. ”E important galeristul”-îmi spune. ”El aranjează expozițiile, el contactează colecționarii, el face publicitate și tipărește materiale”. Galerist cu artist fac fifti-fifti încasările din vânzări.

Hop-hop-hop. Citind contractul pe care mi l-a pus în față editura unde mi-am scos cartea (contract generos, mi s-a subliniat), simt că mi se strânge o lecuță stomacul. De fapt s-a înnodat tot, ca un copil strâns în colț, sub palma grea a tatălui șprițuit și nervos. 50-50? Și galeristul se ocupă de tot? Și de spațiu? Și de lansări? Și de șprițul și chifteluțele de la expoziții? Și de biletu de avion până la bienala de la Veneția? Da. Da. Da. Da.

Păi și mie de ce mi se dau 10% și mi se cere dreptul pe carte pentru 5 ani și nu mi se face distribuție și nici publicitate?

”Făăăi, tu să nu te plângi, că tu măcar ți-ai făcut lansare la Cluj. La mine la lansare, la Gaudeamus, nu a venit decât familia.” Pe Alina Nedelea am cunoscut-o pe Facebook. E actriță și scriitoare, autoarea lu ”Șoseaua Cățelu 42”.

”Nu-s fă scriitoare, sunt actriță. Normal că m-am descurcat. Am băgat circ la târgul de carte, am reușit să atrag lumea la mine la stand. Dar toți sunt niște muiști. Mi-au spus să zic mersi că nu am dat bani ca să public o carte.”

O știu pe asta cu zisul mersiului. Aparent toată lumea o știe. Dacă nu ești Cărtărescu, Liiceanu, Boia, zâna surprizelor sau veșnica ei inamică, Rachela de Monaco, ai pus-o. Editurile nu te publică decât dacă le împingi ceva, niște mii de euro-îmi spune toată lumea plină de înțelegere pentru bietele edituri. Cu țara asta, cu oamenii ăștia, doar nu riști să rămâi cu banii băgați în maculatură.

”Să-i fut.” zice Alina Nedelea. Dar nu i-a futut. Recunoaște că habar nu are ce se întâmplă cu banii deși cartea ei este pe locul 2 în topul vânzărilor de e-bookuri în România.

Care va să zică eu sunt un autor, bun, prost, cum oi fi. Tu decizi să mă publici. Îmi ceri drepturile pe carte pe 5 ani, zici că îmi dai 10% din profit, nu faci distribuție, nu faci reclamă, nu faci corectură, îmi spui să zic mersic că nu mi-ai cerut bani ca să ce? Crezi oare că am nevoie la CV să zică ”madam Feher a scris 7 cărți”? Că sunt Adrian Năstase și îmi scurtează ăștia perioada de detenție în regatul prostiei și mârlăniei care este România? Că sunt vreun obscur linge-anus europarlamentar care trebuie să demonstreze că are activitate tehnico-tactică?

Nedelea continuă povestea. În Italia s-a dus cu un manuscris la un impresar de scriitori și ăla i-a scuipat în palmă 5000 de euro, așa, de încălzire, până stabilește o strategie de abordare a editurii. 5000 de euro până să ajungă la editură, unde intra pe mâna corecturii, redactării, un nene făcea conceptul de copertă, altul alegea fontul, altul pregătea site-ul. All that jazz.

Șerban a mâncat fasole bătută din cutie și Fornetti. Acum are espressor si scară interioară.

Poate că în doi ani Nedeleo, și noi două o să ne permitem o supă de ceapă pe croazetă.

4 comments
  1. my man are sute de mii de euro atîrnînd pe pereţi, în hruba în care stă. iar eu teoretic ar trebui să plătesc sute de euro pentru a publica articolele ştiinţifice care mi-ar permite să rămîn în lumea academică, articole isi, cărţi de autor în străinătate, la edituri create special pentru această piaţă. dar nu o fac, nu o fac.
    aşa că mai bine traduc cărţi, că sînt plătită la semnul tipografic. pe bune.

  2. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    …această lucrare se ridică împotriva românilor înșiși, este un veritabil rechizitoriu împotriva etniei noastre, niște eseuri turbate scornite de un autodidact; după ce am scris o serie de capitole prin care am limpezit perfidele manevre politice ale marilor puteri europene în ajunul Primului Război Mondial, subsemnatul încearcă să demonstreze că România, acum, la începutul secolului XXI, se află, în realitate, aproape în preistorie (fiindcă nu a părăsit-o niciodată). Hăituind în miturile naționale, în frazeologia comunistă și ante-comunistă, în locurile comune cu care ne auto-flatăm, orice minciună, tot ce înseamnă pentru noi consecința retardării noastre țîfnoase, a limitelor şi imperfecţiunii fiziologiei noastre animalice…

    Fiindcă, zice Bolintineanu
    Sunt vorbe amare, dar trebuie a le spune; nu ştim să măgulim. Ranele descoperindu-le, se pot vindeca; ascunzîndu-le, se măresc, gangrenează şi moartea este aproape. Trebuie a se vindeca această rană, sau existenţa unei naţiuni române devine netrebuincioasă în planul aceluia ce a creat popoarele.

    Repet: o națiune — două popoare vrăjmașe. Adică nici o națiune.

    paulvasiliu_ro@yahoo.com

    • VASILIU MIRCEA PAUL said:

      ”MISTERIOȘILOR” ! (gadjodillo și John Doe) Femeia a pus o problemă de anvergură medie. Adică nici ”mondială”, dar nici restrînsă la un oraș. În afară de omphaloskepsis (privitul în buricul propriu) nu puteți judeca PUȚINTEL mai sus ?

      Exasperant !

  3. John Doe said:

    Stii, Feher, poti sa publici singura cartea. Iti da Biblioteca Nationala ISBN si o tipografie te costa o nimica toata. Apoi ramai cu 100% din tot ce vinzi. E mult mai bine decat sa lucrezi cu o editura. Poate ar fi bine sa incerci cu una serioasa si sa ai si un text bun, ca sa nu plangi uitandu-te la Cartarescu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: