Țara lui Fomilă

Când nu doarme sau nu este la serviciu, mama lui Iulian gătește. Oale cu ciorbă de perișoare, cratițe cu iahnie, tăvi cu fripturi de pui, porc, iepure, vită, miel, castroane imense de salată de boeuf sau salată de vinete, musacale și tochituri, tocănițe și pilafuri. Și apoi plăcinte și prăjituri, torturi și kilograme de salam de biscuiți. Mormanele de mâncare sunt porționate, îndesate în sufertașuri, sufocate sub capace și apoi învelite, ca niște cadavre, în pungi. Să dăm la copilaș, că nu are săracu ce să mănânce. ”Chiar, ce ai mâncat azi Iulian? Ai avut ce să mănânci?” În fiecare săptămână dau la pisici mâncare, aia pe care pot să o dau la pisici. Căci găluște cu prune nu mănâncă și m-am trezit prea târziu să verific mazărea, se acrise deja, nu aveam cum să o dau bețivului care cerșește în față la MegaImage. Deși, dacă stau să mă gândesc bine, putea să o pună la fermentat, să facă o țuică din ea.

Cea mai mare spaimă a mamei românce este că ăla micu nu are ce să mănânce. ”V-a dat ceva de mâncare?”întreabă suspicioasă maică-mea după ce mă întorc dintr-o vizită la rubedenii cu care s-a ciomăgit și pe care, firesc, ea nu le frecventează. ”Nu-mi era foame, a vrut să mă..”, ”Deci nu v-a servit cu nimic nenorocita? O zgârcită, știam eu. Să nu te mai duci pe acolo pentru că suferă că îi mănânci mâncarea.”

Dacă răspunsul ar fi fost ”da, mi-a dat”, am fi ajuns, după ce comentam alegerea meniului și numărul felurilor incluse, la ”te-ai săturat?”, ”câte șnițele au fost? unu de căciulă sau puteai să îți mai iei?”, ”ți-a pus în borcan, să iei acasă niște salată de vinete că știe nenoricita că îți place?”

Foamea.

Pe vremea lui Ceaușescu-ăla de îl plâng pensionarii-maică-mea prăjea cârnații de porc, din porcul luat de la bunică-miu, de la țară (ce noroc pe noi că maică-mea avea părinții la țară, altfel ar fi trebuit să creștem porcul pe balcon), și untura din tigaie, întărită, era stropită cu boia de ardei și întinsă pe pâine. Degeaba venea ursul la container pe vremea lui Ceaușescu, nu avea ce să mănânce, tot ce era comestibil, fusese deja utilizat. Șnițelul de parizer, să nu uităm șnițelul de parizer servit la Aro Palace în 1987.

Foamea.

Alimentări goale. În spatele blocului, tot domnu de la oraș își grădinărise un strat pe care planta ceapă verde, ridichi, castraveți, salată. Unii puneau și cartofi. Maică-mea, o excentrică, a pus cârciumărese. Flori? O nebună. Dar ce să te aștepți de la una care are pechinez. ”Huuuuoooo, stricatooo, în loc să crești un copil sau un porc, ții un câine!”-așa strigau după maică-mea oamenii din cartierul Steagu Roșu, actual Astra, Brașov.

Foamea.

”Pleci în Indonezia? Ce mănânci tu măi acolo?” Au trecut 25 de ani și românului nu îi mai trece spaima mesei goale. Cumpără tone de mâncare, trudește la căruț, asudă împingându-l până la casă, apoi reconstruiește un lanț muntos în portbagaj. Umple frigiderul și săptămâna asta poate să doarmă liniștit, războiul atomic îl prinde cu 5 kile de cremvurști, 4 rude de salam, cinci roți de cașcaval, o platoșă de alimente imposibil de străpuns. O cazemată.

”Eee, uite dragă, mai aveam parizer și telemea și salam și pateu și…”, ”Da, dar sunt vechi de 5 zile și sigur nu mai sunt bune.” Jap, gunoiul se umple, strat după strat se așează, sedimente pe fundul râului, mâncare mâncabilă, nestricată, neatinsă în ambalajul ei. ”E veche și apoi nu am loc în frigider să o pun pe asta proaspătă.” Frigiderul, acest purgatoriu unde bietul cremvurst va sta 4 zile, înainte să ajungă în iad.

Foamea și spaima că frigideru e gol și, când se crapă de ziuă și te duci la colț, în locul MegaImageului o să găsești o alimentară cu rafturi pline cu pungi de creveți vietnamezi. Și nici porc în balcon nu poți să crești, că ți-ai spart peretele și ti-ai mărit sufrageria.

3 comments
  1. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    Pleacă, deci, la Slănic, însoţit de tînărul N. Bogdan. La Tg. Ocna li se face foame şi Creangă împreună cu Bogdan descind la birtul gării.

    Chelnerul le aduse o listă. Bogdan îşi alege un bulion şi o friptură. Creangă, însă, nu se hotăreşte la nimic. De o vreme, mînca enorm şi se umflase că aproape era de nerecunoscut. Pe listă erau scrise şase feluri de mîncare. Pe care să-l aleagă ? Chelnerul şedea în picioare, nerăbdător. Bogdan începe să se foiască, ruşinat. Numai Creangă consulta netulburat lista. În fine, după vreo zece minute de gîndire, i-o dădu chelnerului, zicîndu-i:
    — Mie să-mi dai de toate. Numai cată să fie porţiile cum se cade, nu numai unse farfuriile !

    Şi cît ai clipi, chelnerul sosi cu tava în mîini, de unde se revărsară pe masă ca dintr-un autentic corn al abundenţei, un bulion pentru Bogdan, alt bulion pentru Creangă, o friptură pentru Bogdan, altă friptură pentru Creangă, apoi numai pentru Creangă: un borş cu pui, un „eingemacht”, costiţă cu mazăre, friptură la tigaie, în plus – pentru amîndoi – o garafă cam de-o jumătate oca de vin alb vechişor.

    Bogdan abia ciugulea, îngrozit fiind şi de foamea lacomă a lui Flămînzilă, care şedea acuma în carne şi oase lîngă el. Creangă consuma fără contenire, hulpav, borşul după bulion, friptura românească după friptura nemţească, ştergînd bine cu pîine farfuriile şi urcîndu-le apoi vraf. Mîncăcios fusese Creangă toată viaţa, dar acuma, boala şi parcă frica de moarte îl preschimbaseră într-un lacom fără pereche.
    — Domnule Creangă, — spuse Bogdan sfios, — ai talent mare, caracter frumos şi mare, dar faţă cu toate acestea ai şi un stomah… peste măsură de mare…
    — Burtă de fost diacon, dragul meu ! răspunse Creangă serios şi mestecînd ultima bucată de pîine. Ei, ce vrei ? n-am putut să-mi părăsesc obiceiul o dată cu lepădarea potcapului.

    Creangă se simţea totuşi stingherit de purtarea lui în faţa fostului său elev şi, în chip de scuză, se acoperi cu o teorie ad-hoc asupra necesităţii îmbuibării:
    — Hehei, băiete dragă ! aşa mănîncă şi bea românaşul adevărat, cel născut şi crescut la coarnele plugului, nu ca fîrlifuşii de pe la tîrguri, crescuţi în bumbac, care parcă tot bumbac mănîncă şi bumbac se trezesc într-o zi în loc de carne şi oase !

  2. mem said:

    Foamea este adânc scrijelită în ADN-ul românilor…
    Iar carnea este cireașa de pe tortul foamei…

  3. taut said:

    ne-am dus pana la tiraspol, la manastirea noul neamt
    acolo ne-am facut prieteni; am fost la scaldat in nistru, am povestit despre romani
    ne-au si cazat oamenii… un calugar si doi mireni care stateau si ei in manastire

    ma sculam de dimineata si incercam sa incropesc micul-dejun
    apoi, pe la 4 asa, cautam sa mananc ceva, ca ma rodea in stomac
    seara nu mai conta… ca oricum nu e bine sa mananci seara

    intr-o dimineata devreme, in timp ce imi puneam o felie cu temirice si sorbeam din cafea, unul din baietii moldoveni ma intraba linistit:
    “voi, astia din Romania, sunteti obsedati de manacare?”

    …apoi isi da berea pe gat si isi mai pune un pahar

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: