5 ani cu Ponta ne vor băga în pământ. Și morții votează mereu PSD.

5 ani cu Ponta ne vor face bine-scrie un votant al doamnei Macovei, în ton cu alți votanți ai doamnei Macovei, dezamăgiți de scorul mic înregistrat la alegeri, uimiți de apatia sau, mai rău, lipsa de viziune a coleguților de nație care au decis că toată clasa politică-chiar și doamna Macovei sau domnul William Brânză-nu merită un scuipat, așa că nu au ieșit la vot. Votantul lui M! zice că 5 ani cu Ponta o să ducă țărișoara într-un asemenea hal încât, citez, ”toți trântorii vor ieși la vot și blablabla…”. Viitorul e luminos peste 5 ani. Așteaptă tu 5 ani și o să vezi că morții din Teleorman o să se întoarcă împotriva lui Ponta și turistul electoral de Giurgiu va pune ștampila pe Macovei care, până atunci, va avea ditamai partidul. Partidul Pipăruș Petru, va crește într-o zi cât alții într-un an. În 2019, nu va avea 5 ani ci 35, ca la câini.

Așteaptă tu Raluca Feher 5 ani. Suferă tu Raluca Feher 5 ani și să vezi că dupe, când oi avea 45 de ani și obrazul îngroșat de nesimțirea întâlnirilor zilnice cu guvernarea amorală a lui Ponta, când Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Copos vor ieși de la răcoare puși pe treabă, aceea de a transforma țara asta în pârnaia bunului simț, când marțea neagră din decembrie anul trecut, cea cu modificarea codului penal și amnistierea, va fi trecută în calendarul ortodox român, cu roșu, la sărbători (bun înțeles cu acceptul Bisericii care va fi mituită cu alte milioane de euro și își va construi 4 mânăstiri pe platformele petroliere din Marea Neagră și o mândră biserică în locul Arcului de Triumf, că biserica înseamnă adevăratul triumf al vieții asupra morții), când bacalaureatul va fi luat dacă știi să numeri teancul de bănuți pe care-i bagi în sacoșa profesorașul sărac, ținut sărac și flămând că asta îl distruge moralitatea. Atunci, peste 5 ani, trântorii, indolenții, indiferenții, ăștia de zic că toți sunt la fel și nu s-au dus la vot să ștampileze un M! sau KI, se vor trezi din hibernarea civismului, își vor frecționa mușchiul politic atrofiat și degrabă îl vor răsturna pe Ponta și ai lui de la putere. Poate chiar printr-o revoluție.

Hahahahahahaha-cu un ochi râd și cu un ochi bocesc.

Votantul lui M! care vrea să voteze cu Ponta acum, nu știe istorie, nu știe economie comportamentală, în general nu știe decât că este nervos pe semenii lui și vrea să îi pedepsească, fără să se gândească nicio clipă că ăia 5 ani îi va petrece și el străbătând pustiul pesedist. Sau poate are foarte mulți ani de dat, ca un operator de telefonie mobilă care face comerț cu minute, sute de minute, milioane de minute naționale sau în rețea, de ajungi să trăiești nu 70 de ani ci 140, 70 de ani de respirat și 70 de vorbit cu prietenii la telefon.

Ieri, la prima întâlnire cu ideea votantului lui M! de a pune ștampila pe Ponta, mi-a venit în minte povestea lui Isus. Mnealui a fost urmat de 12 apostoli. Un soi de Macovei dacă nu s-ar fi grăbit să se asemene cu Mandela (greșeală care, cred, că a costat-o destul de mult). Ăștia 12, puțini rău dacă stai să te gândești câte minuni a făcut (și fără să existe la adresa lui Isus acuzații de tipul: te-ai dat cu sistemul, ai făcut parte din administrația romană, etc),  apostolii deci, în preajma pocinogului crucificării, au cam șters-o de la fața locului, lăsându-l pe Isus destul de singur, cam cu 4,5% dintre cei dragi prezenți.

Cum am ajuns la Isus? Plecând de la ideea de sacrificiu pe care votanții dezamăgiți ai lui Macovei ni-l propun. Și acum întrebarea:

Ce vă face să credeți că sacrificiul celor 4,5% miei ai doamnei Macovei va duce la o trezire, în numai 5 ani, a poporului român? Creștinismului i-a luat câteva sute de ani să se pună pe picioare dupa dispariția lui Isus. Și era Isus, nu doamna Macovei.

De ce, atunci când ai de ales între un medicament- incert, e drept și tăiatul piciorului, crezi că ultima operație te va face peste 5 ani să mergi mai bine?

De aceea, cred sincer, că 5 ani cu Ponta ne vor băga în pământ și, de acolo, domnul Dragnea ne va scoate doar ca să votăm încă 5 ani cu Ponta.

20 comments
  1. Alin said:

    Fiecare pasare pre limba ei piere. Niste curci bete, astia suntem!

  2. camione said:

    deja incepusem sa ma obinuiesc cu astia care tot repeta “clar ca ponta e mitoman, mincinos o catastrofa intr-un cuvant, dar nici iohannis nu face pe ici si dincolo”
    asta cu 5 ani cu ponta depaseste orice rationament, chiar asa masochisti sunt macovsitii?
    bai, mai sunt 10 zile, dupa aia puteti sa faceti cate partide vreti (daca mai puteti, ca nu cred ca va mai fi internet asa liber cu albanezul la butoane)

  3. Eugen said:

    E putin 10 zile, nu ne trezim in 10 zile. Nu ne-am trezit de atatia ani, in continuare votam candidatul mai frumos si care da mai multi bani la biserici. Si care mai da 100 de lei la salariu. Si care stie sa faca misto la televizor, spre excitarea gospodinelor si gospodinilor.
    Am votat cu DNA-ul in primul tur, acum vom merge sa votam cu “lucrul”. “Lucru” luat acum la verificari de corpul de control, pe motiv de retrocedari. Sau poate in Sibiu nu li s-a retrocedat nimic comunistilor si sunt suparati un hrebe, un dragnea…
    10% diferenta in primul tur. Mult, foarte mult, dar parca tot pe acolo au fost procentele si la ultimele 2 alegeri prezidentiale.

  4. ion said:

    Ati citit, dar nu ati inteles nimic. Autorul nu e furios ca nu a castigat Macovei, autorul e furios ca, dupa toate aparentele, Ponta a scapat deja in castigator.

    Cititi tot ce o sa mai posteze acel om in urmatoarele zile, asta ca sa va fie clar ca acel om se va duce la vot si o sa voteze contra lui Ponta. Cam cum se va intampla cu 80-90% dintre cei ce au votat Macovei.

    • feher said:

      Domnule Ion, nu stiu despre ce vorbiti. Eu ma refeream la interventia pe pagina de Facebook a unui votant MM si a unei prietene-colege care a facut aceeasi afirmatie, tot pe Facebook.

      • ion said:

        Doamna, imi cer scuze pentru confuzie si pentru ton. Ne-am cam incins, vorba unui chelner bataus din “Filatropica”.

        Dupa titlu si text am fost ferm convins ca va referiti la asta:
        http://subiectiv.ro/subiectiv/ponta-presedinte

        Adica de blogul domnului Alex Mihăileanu, care a si fost un sustinator si votant clar al doamnei Macovei.

        Titlu postului e chiar asa “5 ani cu Ponta preşedinte ne vor face bine”

        Eu unu sunt votant MM si stiu sigur ce o sa votez pe 16 nov. Eu zic sa ii luati usurel pe cei apropiati, care au votat MM si acum au gargauni cu “dupa noi potopul”. Lasati-i cateva zile si apoi mai discutati cu ei.

        Se vor da pe brazda. E peste poate sa votezi cu Ponta, direct sau indirect, ca fost votant MM.

        De altfel, chiar astazi, MM a afirmat ca o sa voteze pentru Iohannis, pe contul de facebook.

        P.S. Problema nu e la votantii MM, ei or sa isi faca treaba. Problema critica e la nehotaratii care nu au venit la vot in primul tur. Ei trebuie convinsi.

  5. Claudiu Rimboi said:

    Si eu am votat cu doamna in turul I si ma duc cu sasu’ in turul II. Na! Fundamentalisti, fundamentalisti, da’ daca iese Ponta belim belingheru’ ca tara, natiune si ce mai vreti voi… Hai sa facem un scenariu pesimist la sange: Neamtu’ e un nenorocit care ne va arunca in ghearele caracatitei pedeliste. Oricum, acest scenariu nu se compara cu certitudinea de a fi haliti de un aparat cu infinit mai multe valente distructive. Dupa 25 de ani ar fi trebuit sa fi bagat bine la cap lectia asta. Dar nu! Noi suntem toleranti. Matusa-mea avea un caine – Cazac – pe care l-a batut bunica-mea ca la manual cand era mic pentru ca i-a mancat un pui. Pana si-a dat obstescul sfarsit, cand o vedea Cazac pe batrana, sarea sa rupa lantul si sa-i sfasie beregata. Asta ar trebui sa facem noi cu domnii de la PSD daca n-am fi mult mai putin decat niste biete dobitoace care-si urmeaza instinctul de aparare.

    • nelu Petrescu said:

      Mare dreptate ai,dar eu i-as da drumul lui Cazac

  6. Indi Catrina said:

    Draga Raluca Feher, stai linistita, ca rasculatul de mai sus o sa voteze tot cu Iohannis. Si nu pentru ca vai ce tare-i neamtul, ci pentru ca-i vai de steaua sa Ponta. Precum si pentru ca daca intr-adevar, madam Macovei creste ca Iisus, o sa creasca si o sa candideze peste 5. Contra neamtului si, probabil, contra cui o participa din partea socialistilor.

    Acum, recunosc ca subsemnata a votat cu Macovei in turul 1. Ar fi votat cu MM si in turul 2. Dar nu e cazul. Asa ca o sa voteze cu neamtul, fiindca a fost optiunea mea numarul 1 inainte sa se anunte Monica. Si fiindca am un procent de “cum-sa-i-zic-eu-cred-ntr-ansul”.
    Dar, in aceeasi masura, subsemnata se inscrie in partidul pe care l-a anuntat ieri Macovei. Pentru ca-ntransa si-ntr-un oarecare simt al justitiei cu forta cred mai tare decat in ideologia de liberalism cu care m-a crescut PNL-ul de cand aveam suficienti ani ca sa ma pot inscrie pe lista unui partid.

    Te pupam,
    Votantii lui Macovei

    • feher said:

      Indi Catrina, asta inseamna ca ma pup singura. Sunt sigura ca nu ai aflat ca si eu sunt votant al lui Macovei. Am suferit si eu cind am vazut cit de putini am fost dar asta e, nu prea ai timp sa stai si sa jelesti cind auzi tropotitul hergheliei de bizoni pesediști care se apropie. Te sui în copac, te ascunzi într-o peșteră, otrăvești o fântână. Te faci frate cu Păsări Lăț-Lungilă și cu Setilă și Fomilă. Încerci orice variantă. Iar acum ”orice” variantă s-a redus la Iohannis.
      Nu poți să mai faci fițe și să spui: pe mine nu mă reprezintă, e bâlbâit, nu s-a dezis de Chiuariu, e dubios, are înțelegeri cu Ponta. Ăstea sunt speculații. Ce știm siguri este că Ponta e dracu. Despre Iohannis nu știm decât ceea ce televizunile și, în general, mass media alimentată de servicii (vezi musiu Maior, potențial premier) ne-au spus. Și despre Băsescu știam că a vândut flota. Și asta nu ne-a oprit să-l alegeme să rupă capul gorgonei roșii.
      Cu Ponta președinte crezi că partidul doamnei Macovei va avea vreo expunere la popor? Va auzi dracu de el. Mă scuzi. Să nu uităm încercările de la sfârșitul anilor `90, începutul anilor 2000 de a crea partide liberale, în plină epocă a liniștii. Ce s-a ales de UFD? De Alianța pentru România?
      Iartă-mă când spun că nu am timp 5 ani să aștept să văd dacă supraviețuiesc unui președinte cum e Ponta.

      • upn said:

        multi au votat cu KI din calcul, desi sint fani M! s-au gindit ca MM oricum nu ajunge in turul 2 asa ca au pus direct pe KI. Asta e.

      • Claudiu Rimboi said:

        @upn: cei care au votat cu Iohannis desi pe cortexul lor scria Luiza au gresit major. Iti dau argumentul pe care i l-am dat si sorei mele care locuieste in strainatate, imediat dupa exit poll. Evenimentele ulterioare au dovedit ca am avut dreptate, imi pare rau doar ca doamna a avut mai putine voturi si asta si din cauza celor mentionati de tine:
        “Eu am votat in turul I cu Monica Macovei. A fost ministru al justitiei si a creat sistemul care ii baga la bulau in momentul asta pe multi oameni care s-au folosit de functii politice pentru a obtine avantaje personale (Nastase si Voiculescu printre multi altii). Stiam ca nu are sanse insa logica mea a functionat in felul urmator: La negocierile pentru distribuirea votantilor in turul II Macovei ii va cere lui Iohannis garantii in privinta independentei justitiei pentru a iesi public si a indemna alegatorii ei sa voteze cu Iohannis. De aceea era foarte important ca Macovei sa obtina un scor cat mai bun in turul I. A obtinut peste 5% (exit poll) ceea ce este bine pentru un candidat care nu a fost sustinut de nici un partid si a avut fonduri exclusiv din donatii ale persoanelor fizice simpatizante.
        Turul II: Se pleaca de pe pozitiile Ponta cu peste 40% si Iohannis cu peste 31%, date pe exit poll. Teoretic luptam pentru o cauza pierduta insa frumusetea lucrurilor sta in faptul ca Ponta nu prea mai are de la cine sa ia voturi in turul II, votantii candidatilor cu procente mici se vor duce catre Iohannis (cum voi face eu) sau nu se vor duce la vot. De aceea este important sa va duceti la vot in turul II si sa-l votati pe sas. Atentie: ministerul de externe (Ponta+PSD) obstructioneaza votul romanilor din diaspora prin proasta organizare pentru ca stiu ca romanii de acolo vor vota impotriva lor. Sunt cozi interminabile la sectiile din strainatate, se cere completarea unor formulare de cacat, etc… Inarmati-va cu rabdare si mergeti la vot si voi si toti prietenii romani pe care reusiti sa-i luati cu voi.”

  7. Somecallme_grs said:

    E amuzant cum unii vorbesc despre cei 25 de la revolutie dar omit faptul ca vreo 10 din acestia au fost patronati de marinar. Mi se pare absolut scarbos ce se intampla in ziua de azi cu romanii ce se vor intelectuali dar cad in capcana priopagandismului, fie el de stanga dreapta etc. Oare exista alte interese infara de spiritul civic, ma intreb, pentru ca absolut tot ce citesc incerca sa infiltreze si cateva ganduri usor negative pe langa furtuna de fecale. Sa ne re amintim de dragul discutie ce facea dna macovei inainte de 89 va rog, apoi un mic exercitiu de imaginatie pentru a vedea cam cum se traia atunci. Noi trebuia sau trebuie sa urmam modelul cehiei in privinta persoanelor care au facut parte din aparatul de stat comunist, bineinteles ca putem lasa natura sa isi urmeze cursul, dar atunci vom risca sa perpetuam aceasta mentalitate prin urmasii lor. Romania e dusa , cei cu bani nu simt asta, iar cei cu bani mai detin si puterea.pe mine ma depaste si nu cred ca voi intelege niciodata cum cineva poate sugera ca optiune cel putin, pentru functia de presedinte pe un alt fost comunist. Cred ca, intr-un fel scarbos, romanii isi merita soarta si conducatorii. Oare atat de disperata e situatia incat sa se recurga la candidati de genul. Treaba asta cu votatul marinarului ca sa rupa capul psd este o dovada clara ca romanii in mare parte habar nu au de ce trebuie sa voteze, o denaturare de cea mai joasa speta a functiei de vot, care a fost coborata la nivelul de cearta in mahala despre care e mai tare in pumn.

    • Claudiu Rimboi said:

      In cazul acesta va rog respectuos sa sugerati o optiune reala de vot in opinia dumneavoastra. Si eu as putea sa spun ca e amuzant ca in timp ce noi contestam toate candidaturile pe motiv – real de cele mai multe ori – ca provin din mediul comunist, va fi ales un presedinte cu sau fara votul nostru. Va rog sa remarcati ca n-am scris “pe corasonul lor scria Luiza” ci “pe cortexul lor scria Luiza”.

      • Somecallme_grs said:

        Cu tot respectul, aceasta optiune nu exista in opinia mea, monarhia ne fiind pe lista de vot. Inca o dovada, pentru mine cel putin, despre cat de jalnica este clasa politica romaneasca. Din pacate societatea civila este atat de fragmentata si confuza incat interesul de a reveni la viata de dinainte de invazia ruso comunista este data uitarii, iar clasa politica nu are absolut nici un interes. Macar de ar avea bunul simt sa organizeze referendum pe aceasta tema. Restul de discutii pe tema candidatilor sunt derizorii, ei fiind doar un paravan pentru masinaria de partid sau alte interese mai mult sau mai putin obscure. Pana la urma cat de trist este faptul ca de fapt noi avem de ales intre doua rele, si nu doua idei, directii..

        Cat despre faptul ca va fi ales presedinte fara votul nostru nu trebuie decat sa ne revolte, si sa ne oblige sa iesim cu milioanele la protest, dar in pacate sansele pentru a se intampla asta sunt nule, iar politicienii exact pe asta se bazeaza.

      • ion said:

        “Cu tot respectul, aceasta optiune nu exista in opinia mea, monarhia ne fiind pe lista de vot”

        Monarhia nu poate sa inlocuiasca sistemul de partide. O sa avem tot alegeri, tot parlament, tot guvern. Nu o sa dispara decat functia de presedinte si atat.

    • ion said:

      “Treaba asta cu votatul marinarului ca sa rupa capul psd este o dovada clara ca romanii in mare parte habar nu au de ce trebuie sa voteze”

      Din contra, dragul meu. E o dovada de democratie. Chiar daca opozitia nu arata mai breaz, e o dovada de maturitate democratica sa schimbi o putere care e abuziva. Cum e cazul cu Ponta acum.

      E imatur sa stai sa astepti ca oferta politica numai oameni cinstiti, saraci sau care au maxim 24 de ani. Asta ca sa fii sigur ca nu au comis greseli in regimul trecut. Cum ar fi aceia de a fi fost “bebelus comunist”

  8. Doina said:

    Va felicit! O radiografie perfecta a ultimilor 10 ani!!!

  9. foarte bun text, pacat ca nu l-am scris eu – macovist de primul tur. despre turul al II-lea, nu pot sa spun decit un singur lucru: Iohannis nu e mai bun decit Ponta, dar Ponta este mult mai rau decit Iohannis.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: