Neamțul nu are niciodată bască. Cazul Chiuariu

Pe 11 septembrie e ziua maică-mii. Sărmana, dacă ar locui în Pakistan, i-ar sufla în lumânări o rachetă cu fundă trimisă cu dedicație de pe o dronă. Ok, nu e în Pakistan, să nu poată să chiuie de fericire de ziua mneaei, dar zic și eu. Pe 20 mai e născut tatăl lui Iulian. Omul continuă să joace și să dănțuie de ziua dumisale deși ar fi făcut bine să o lase pe a doua zi, să bea pentru Nuți și Costel și să verse 6 picături de vin pentru democrația noastră născută cu picioarele înainte, bine dracului că nu a apucat să trăiască, că tare ne-am fi chinuit cu ea 25 de ani.

Pe 16 noiembrie e ziua lui Mihnea. Mihnea a făcut Colombia University, e republican, bancher, fumează trabuc, se pricepe la vinuri și trăiește la Londra. Lui Mihnea îi place România profundă. Merge la podgorii prin praful Olteniei pe care ar putea cineva să scrie mare, să se vadă din cosmos: spală-mă! Merge la cârciumă și comandă mici și cârnăciori de ziua lui. Încurajează echipa stejarilor în confruntările de rugby cu Japonia. E patriot. Îmi spune mereu că Mamaia e mai faină ca Saint Tropezul și și-a luat casă în București, că tot acasă e mai bine.

Mihnea a votat cu Macovei. Mihnea votează acum cu Iohannis. În fiecare zi, până pe 16, o să fac tot posibilul ca Mihnea să își poată serba fericit ziua de naștere, fără să-i stea sarmaua profundă în gât pentru că România aia desculță, care îl farmecă mereu cu vinul ei aspru, a votat cu un kil de zahăr în loc de creier și un litru de ulei în loc de inimă.

Ca atare, în fiecare zi (sau hai, la 2, că mâine am o zi grea) o să încerc să conving un român hotărât să renunțe la votul său, că Iohannis îl merită.

Astăzi vorbim despre subiectul Chiuariu. Tudor Chiuariu. Identic în tipologie cu Victor Viorel, aceeași feroce ambiție, aroganță, impostură și nemăsurată prostie. De data asta în PNL. Tudor Chiuariu este omul lui Tăriceanu. A fost ministru preț de 9 luni când, în sfârșit, guvernul a reușit să expulzeze fătul corupt al domnului Chiuariu care, la acea oră fusese deja luat la ochi de DNA. Sub Chiuariu a fost înșfăcată o parcelă de 8000 de metri pătrați de pe Calea Victoriei și dată, pe sub mână, Poștei Române care era pe tamjă cu un grup de imobiliari dragi inimii lui Tăriceanu. Acesta încercase să tragă sfori și pe vremea lui Macovei, dar Monica i-a spus jet. Chiuariu nici n-a clipit. A semnat hârtiuța care ceda ilegal terenul pe care urma să se construiască ditamai hoteloiul de 300 de camere.

Cum ziceam, Tudorică n-a stat pe gânduri și a cerut Consiliului Suprem al magistraturii să îl demită taman pe procurorul care îi investiga cazul. Apoi, o lună mai târziu, i-a cerut lui Daniel Morar de la DNA să îi spună lui mai întâi ce avea să comunice presei. Și, în iunie, s-a apucat de trimis misive la Comisia Europeană plângându-se că Monica Macovei distruge imaginea neprihănitei justiții românești în lume. Totul a continuat în octombrie cu o mișcare care bloca investigațiile penale în cazurile a 8 miniștrii, printre care și el. Băsescu i-a cerut lui Tăriceanu să-l demită, manechinu a refuzat. Până la urmă Băsescu i-a sucit mâna la spate și micuța năpârcă a plecat bolborosind pe holuri.

În ianuarie 2014 a fost condamnta la 3 ani jumate cu suspendare pentru cazul clădirii Poștei Române. Viitorul Victor Viorel de PENELE a demisionat din comisia juridică a senatului-unde, apropo-a ajuns de pe listele USL în 2014. Din partea Mehedințului.

Boooon. Și acum care e treaba cu Chiuariu și de ce vorbim despre el? Pentru că lui Iohannis i se reproșează că îi permite măscăriciului penal să rămână în ACL, că nu se dezice de el.

Întrebarea este: cui îi servește dezicerea de Chiuariu în acest moment? Dorește oare Iohannis să își mai facă un dușman în plus? Este normal să îi sperie și pe ăilalți infractori aciuați în ACL? Câștigăm noi, alegătorii, ceva din faptul că omul de casă al lui Tăriceanu este gonit din ACL? Nu ne învață pe noi înțelepciunea populară că dușmanii trebuie să îi ții aproape?

Să ne amintim de 2004 și partidul lui Băsescu. Erau ei oare curăței ca lacrima? Conta? Știam atunci că ăilalți sunt murdărei ca talpa iadului. Griul bate oricând negru la curățenie.

Băsescu nu a câștigat alegerile spunându-i lui Berceanu: marș la coteț. Avea nevoie de Berceanu. Iliescu nu a câștigat alegerile dezicându-se de Năstase, Mitrea, Hrebenciuc, deși știa și nasul lui de vrăjitoare că put a afaceri murdare. Constantinescu nu s-a dezis de Băsescu, deși avea dosarul Flota, nu-i așa?

Și atunci de ce ne așteptăm taman la neamț să dea cu propriul partid de pământ și să plece la bătaie cu 7 furculițe înfipte în spate?

7 comments
  1. sorin avram said:

    Raluke, problema cu basca neamtului nu e ca nu da acum cu ea de pamant, ci ca nu a dat in momentul cand a devenit fuhrer de partid. Atunci trebuia s-o tranteasca in praful Olteniei si sa strige: RAUS HERR CHIUARIU!

    • Problema este: Daca nu ajunge Iohannis la Cotroceni, deci daca ajunge acolo imberbul tupeist Naum-7 case nedeclarate, s-a terminat cu europenismul nostru, ajungem in Eurasia! Asa ca, sa lasam bascalia de prost gust, domnule Sorin Avram, pentru ca miza alegerilor este uriasa!

  2. Eugen said:

    Divide et impera. Cazul Chiuariu a fost probabil readus in lumina reflectoarelor de dusmanii lui Iohannis.

  3. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    O vorbă de la proștii ăia de nemți : ”Wer kämpft kann verlieren, wer nicht kämpft hat schon verloren…” (Cine luptă poate pierde, cine nu luptă A PIERDUT DEJA…)

    Simplul fapt că, 20 de ani DUPĂ ce fuseseră zdrobiți aproape ca Hiroshima și Nagasaki, au ajuns din nou în fruntea națiunilor dezvoltate este dovada CONCRETĂ a panseului oarecum poetic de mai sus. Iar rușii, care se îmbată și acum privind poza cu steagul roșu pe Reichstag (gest plătit cu viața a 28 DE MILIOANE de compatrioți) se zbat într-o mizerie… cvasi-românească.

    Nota bene, românași !

  4. asdf said:

    Dar de ce ii condamni pe aia care voteaza pt un kil de zahar? Fiecare voteaza pentru ceva ce il intereseaza.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: