”De ce ai votat cu Tăriceanu?”. Răspunsuri posibile, probabile:

”Pentru că sunt liberal”/”Pentru că doar în perioada cât a fost el prim ministru țara a avut creștere economică”/”Pentru că este frumos”.

Călin Popescu Tăriceanu. Bărbat arătos și degrabă schimbătoriu de jurăminte. ”O să-ți fiu alături până când moartea ne va despărți”-a zis asta de câte ori? De 5. Deși pare inimă zburdalnică, ușuratic, ochi alunecoși, domnu Călin, viitor prim ministru în guvernul ideologic la fel de potrivit cu liberalismul cum este țiganu costorar potrivit cu funcția de proiectant de sonde spațiale, nea Călin, să nu pierdem subiectul, este mai mult decât fidel împăratului Palpatine al României post-revoluționare, desigur vorbesc despre Ion Iliescu.

Căci cine a trădat în 1990 PNL-ul lui Ion Câmpeanu? Cine a spart grupul liberal și i-a slăbit influența în parlament, odată cu apariția cetei de haiduci PNL-AT adică Aripa Tânără? Dinu Patriciu, Cataramă și Tăriceanu. Citiți aici ce spunea Câmpeanu în 1990: http://jurnalul.ro//radu-campeanu-despre-aripa-putreda-patriciu-tariceanu-ion-iliescu-si-sansele-liberalismului-562044.html

Liberalul Tăriceanu și-a continuat cariera politică, nimic important, o umbră a fratelui mai mare Dinu Patriciu, alături de care, ca o remoră, a stat, la bine și la mai bine și la foarte bine. UItă-ne ajunși în 2005 la povestea Rompetrol. Tăriceanu prim-ministru, Patriciu proprietar de consorțiu petrolier. Ambii se umplu de bani. Tăriceanu câștigă bani grămadă pe bursă, ilegal-zice lumea. Foarte ilegal. Luați de citiți aici cum și ce http://adevarul.ro/news/eveniment/cristian-sima-despre-dedesubturile-dosarului-rompetrol-tariceanu-verestoy-attila-implicati-afacere-ocoliti-deanchetatori-1_543513bc0d133766a8c36723/index.html

Cum spune și Sima, doar Sorin Roșca Stănescu e la bulău pentru povestea asta, ăl mai prost și mai gură spartă dintre băieți. Cu Patriciu mort, Tăricelu a rămas orfan de rechin și s-a deplasat, ca orice remoră amărâtă, către rechinul ăl bătrân, tataia Palpatine.

Partidul s-a uitat la cărțile din mână și a stabilit strategia de campanie: îl băgăm pe Victoraș la înaintare, că are încă imagine bună, e tânăr, are ochelari, a votat cu Rațiu la 17 ani și ceafa îi e mai subțire decât obrazul. Fundaș îl punem pe Dănuț OTV Diaconescu, mijlocaș pe Meleșcanu (alt liberal, vorbim despre dânsu și distrugerea partidelor istorice de către ciuperca fesenistă cu altă ocazie), Hunor și Vadim sunt extreme dreaptă și stângă și libero-de la liberal, hehehehe, Tăriceanu. Marea echipă a ciordelii (să ne uităm la mărturia lui Sima prin ce firmă a făcut tranzacțiile bursiere Tăriceanu și cărui minoritar maghiar îi aparținea).

Peste toate, ca să-și arate mărinimia, guvernul Ponta a șters datoriile KazMunaiGaz către statul român în valoare de 500 de milioane de dolari. http://www.gandul.info/politica/guvernul-a-sters-oficial-datoriile-rompetrol-statul-va-incasa-in-total-270-din-cele-760-de-milioane-de-dolari-cu-care-a-creditat-compania-11944416

Pe posturile de televiziune, candidații la președinție din echipa ciordelilor își îndeamnă votanții să îl susțină pe VVP în turul 2. Garantul absolut al, probabil, celei mai mari tâlhării post revoluționare, afacerea Rompetrol.

Iar noi strâmbăm din nas și spunem că președintele nu e important în marea schemă a lucrurilor. Dragii babei, par contraire. Președintele este cel care poate întoarce legi din parlament, care poate ataca acte normative, care se poate sesiza atunci când sunt încălcări ale legii separării puterilor în stat. Președintele-chiar și unul mai puțin țâfnos și belicos ca Băsescu-poate să scoată piciorul de după colț și poate să le pună ciorditorilor piedică.

Celor care l-au votat pe Tăriceanu pentru că era liberal, le spun așa: nu este. Ideologic nu are nicio treabă cu liberalismul mai mult decât avea Al Capone cu valorile democrației americane. Celor care l-au votat pentru că sub scurta lui ”domnie” țara a avut creștere economică, le spun ”uitați-vă în jur.” Toate economiile, și Bulgaria și Grecia și Rusia, au avut atunci creștere economică. Iar cei care l-au votat că este frumos, hm, le spun că nu va mai fi mult, că nici el nu mai este tinerel. Prin gura lui Tăriceanu care își îndeamnă electoratu să voteze cu Ponta vorbește tata Iliescu și frica de pârnaie care îl paște dacă intră DNA peste povestea manipulării bursei în cazul Rompetrol. Votați Iohannis.

Pe 11 septembrie e ziua maică-mii. Sărmana, dacă ar locui în Pakistan, i-ar sufla în lumânări o rachetă cu fundă trimisă cu dedicație de pe o dronă. Ok, nu e în Pakistan, să nu poată să chiuie de fericire de ziua mneaei, dar zic și eu. Pe 20 mai e născut tatăl lui Iulian. Omul continuă să joace și să dănțuie de ziua dumisale deși ar fi făcut bine să o lase pe a doua zi, să bea pentru Nuți și Costel și să verse 6 picături de vin pentru democrația noastră născută cu picioarele înainte, bine dracului că nu a apucat să trăiască, că tare ne-am fi chinuit cu ea 25 de ani.

Pe 16 noiembrie e ziua lui Mihnea. Mihnea a făcut Colombia University, e republican, bancher, fumează trabuc, se pricepe la vinuri și trăiește la Londra. Lui Mihnea îi place România profundă. Merge la podgorii prin praful Olteniei pe care ar putea cineva să scrie mare, să se vadă din cosmos: spală-mă! Merge la cârciumă și comandă mici și cârnăciori de ziua lui. Încurajează echipa stejarilor în confruntările de rugby cu Japonia. E patriot. Îmi spune mereu că Mamaia e mai faină ca Saint Tropezul și și-a luat casă în București, că tot acasă e mai bine.

Mihnea a votat cu Macovei. Mihnea votează acum cu Iohannis. În fiecare zi, până pe 16, o să fac tot posibilul ca Mihnea să își poată serba fericit ziua de naștere, fără să-i stea sarmaua profundă în gât pentru că România aia desculță, care îl farmecă mereu cu vinul ei aspru, a votat cu un kil de zahăr în loc de creier și un litru de ulei în loc de inimă.

Ca atare, în fiecare zi (sau hai, la 2, că mâine am o zi grea) o să încerc să conving un român hotărât să renunțe la votul său, că Iohannis îl merită.

Astăzi vorbim despre subiectul Chiuariu. Tudor Chiuariu. Identic în tipologie cu Victor Viorel, aceeași feroce ambiție, aroganță, impostură și nemăsurată prostie. De data asta în PNL. Tudor Chiuariu este omul lui Tăriceanu. A fost ministru preț de 9 luni când, în sfârșit, guvernul a reușit să expulzeze fătul corupt al domnului Chiuariu care, la acea oră fusese deja luat la ochi de DNA. Sub Chiuariu a fost înșfăcată o parcelă de 8000 de metri pătrați de pe Calea Victoriei și dată, pe sub mână, Poștei Române care era pe tamjă cu un grup de imobiliari dragi inimii lui Tăriceanu. Acesta încercase să tragă sfori și pe vremea lui Macovei, dar Monica i-a spus jet. Chiuariu nici n-a clipit. A semnat hârtiuța care ceda ilegal terenul pe care urma să se construiască ditamai hoteloiul de 300 de camere.

Cum ziceam, Tudorică n-a stat pe gânduri și a cerut Consiliului Suprem al magistraturii să îl demită taman pe procurorul care îi investiga cazul. Apoi, o lună mai târziu, i-a cerut lui Daniel Morar de la DNA să îi spună lui mai întâi ce avea să comunice presei. Și, în iunie, s-a apucat de trimis misive la Comisia Europeană plângându-se că Monica Macovei distruge imaginea neprihănitei justiții românești în lume. Totul a continuat în octombrie cu o mișcare care bloca investigațiile penale în cazurile a 8 miniștrii, printre care și el. Băsescu i-a cerut lui Tăriceanu să-l demită, manechinu a refuzat. Până la urmă Băsescu i-a sucit mâna la spate și micuța năpârcă a plecat bolborosind pe holuri.

În ianuarie 2014 a fost condamnta la 3 ani jumate cu suspendare pentru cazul clădirii Poștei Române. Viitorul Victor Viorel de PENELE a demisionat din comisia juridică a senatului-unde, apropo-a ajuns de pe listele USL în 2014. Din partea Mehedințului.

Boooon. Și acum care e treaba cu Chiuariu și de ce vorbim despre el? Pentru că lui Iohannis i se reproșează că îi permite măscăriciului penal să rămână în ACL, că nu se dezice de el.

Întrebarea este: cui îi servește dezicerea de Chiuariu în acest moment? Dorește oare Iohannis să își mai facă un dușman în plus? Este normal să îi sperie și pe ăilalți infractori aciuați în ACL? Câștigăm noi, alegătorii, ceva din faptul că omul de casă al lui Tăriceanu este gonit din ACL? Nu ne învață pe noi înțelepciunea populară că dușmanii trebuie să îi ții aproape?

Să ne amintim de 2004 și partidul lui Băsescu. Erau ei oare curăței ca lacrima? Conta? Știam atunci că ăilalți sunt murdărei ca talpa iadului. Griul bate oricând negru la curățenie.

Băsescu nu a câștigat alegerile spunându-i lui Berceanu: marș la coteț. Avea nevoie de Berceanu. Iliescu nu a câștigat alegerile dezicându-se de Năstase, Mitrea, Hrebenciuc, deși știa și nasul lui de vrăjitoare că put a afaceri murdare. Constantinescu nu s-a dezis de Băsescu, deși avea dosarul Flota, nu-i așa?

Și atunci de ce ne așteptăm taman la neamț să dea cu propriul partid de pământ și să plece la bătaie cu 7 furculițe înfipte în spate?

5 ani cu Ponta ne vor face bine-scrie un votant al doamnei Macovei, în ton cu alți votanți ai doamnei Macovei, dezamăgiți de scorul mic înregistrat la alegeri, uimiți de apatia sau, mai rău, lipsa de viziune a coleguților de nație care au decis că toată clasa politică-chiar și doamna Macovei sau domnul William Brânză-nu merită un scuipat, așa că nu au ieșit la vot. Votantul lui M! zice că 5 ani cu Ponta o să ducă țărișoara într-un asemenea hal încât, citez, ”toți trântorii vor ieși la vot și blablabla…”. Viitorul e luminos peste 5 ani. Așteaptă tu 5 ani și o să vezi că morții din Teleorman o să se întoarcă împotriva lui Ponta și turistul electoral de Giurgiu va pune ștampila pe Macovei care, până atunci, va avea ditamai partidul. Partidul Pipăruș Petru, va crește într-o zi cât alții într-un an. În 2019, nu va avea 5 ani ci 35, ca la câini.

Așteaptă tu Raluca Feher 5 ani. Suferă tu Raluca Feher 5 ani și să vezi că dupe, când oi avea 45 de ani și obrazul îngroșat de nesimțirea întâlnirilor zilnice cu guvernarea amorală a lui Ponta, când Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Copos vor ieși de la răcoare puși pe treabă, aceea de a transforma țara asta în pârnaia bunului simț, când marțea neagră din decembrie anul trecut, cea cu modificarea codului penal și amnistierea, va fi trecută în calendarul ortodox român, cu roșu, la sărbători (bun înțeles cu acceptul Bisericii care va fi mituită cu alte milioane de euro și își va construi 4 mânăstiri pe platformele petroliere din Marea Neagră și o mândră biserică în locul Arcului de Triumf, că biserica înseamnă adevăratul triumf al vieții asupra morții), când bacalaureatul va fi luat dacă știi să numeri teancul de bănuți pe care-i bagi în sacoșa profesorașul sărac, ținut sărac și flămând că asta îl distruge moralitatea. Atunci, peste 5 ani, trântorii, indolenții, indiferenții, ăștia de zic că toți sunt la fel și nu s-au dus la vot să ștampileze un M! sau KI, se vor trezi din hibernarea civismului, își vor frecționa mușchiul politic atrofiat și degrabă îl vor răsturna pe Ponta și ai lui de la putere. Poate chiar printr-o revoluție.

Hahahahahahaha-cu un ochi râd și cu un ochi bocesc.

Votantul lui M! care vrea să voteze cu Ponta acum, nu știe istorie, nu știe economie comportamentală, în general nu știe decât că este nervos pe semenii lui și vrea să îi pedepsească, fără să se gândească nicio clipă că ăia 5 ani îi va petrece și el străbătând pustiul pesedist. Sau poate are foarte mulți ani de dat, ca un operator de telefonie mobilă care face comerț cu minute, sute de minute, milioane de minute naționale sau în rețea, de ajungi să trăiești nu 70 de ani ci 140, 70 de ani de respirat și 70 de vorbit cu prietenii la telefon.

Ieri, la prima întâlnire cu ideea votantului lui M! de a pune ștampila pe Ponta, mi-a venit în minte povestea lui Isus. Mnealui a fost urmat de 12 apostoli. Un soi de Macovei dacă nu s-ar fi grăbit să se asemene cu Mandela (greșeală care, cred, că a costat-o destul de mult). Ăștia 12, puțini rău dacă stai să te gândești câte minuni a făcut (și fără să existe la adresa lui Isus acuzații de tipul: te-ai dat cu sistemul, ai făcut parte din administrația romană, etc),  apostolii deci, în preajma pocinogului crucificării, au cam șters-o de la fața locului, lăsându-l pe Isus destul de singur, cam cu 4,5% dintre cei dragi prezenți.

Cum am ajuns la Isus? Plecând de la ideea de sacrificiu pe care votanții dezamăgiți ai lui Macovei ni-l propun. Și acum întrebarea:

Ce vă face să credeți că sacrificiul celor 4,5% miei ai doamnei Macovei va duce la o trezire, în numai 5 ani, a poporului român? Creștinismului i-a luat câteva sute de ani să se pună pe picioare dupa dispariția lui Isus. Și era Isus, nu doamna Macovei.

De ce, atunci când ai de ales între un medicament- incert, e drept și tăiatul piciorului, crezi că ultima operație te va face peste 5 ani să mergi mai bine?

De aceea, cred sincer, că 5 ani cu Ponta ne vor băga în pământ și, de acolo, domnul Dragnea ne va scoate doar ca să votăm încă 5 ani cu Ponta.

Macoviștii nu vor să iasă pentru Iohannis. Vor să fie rugați, momiți, cuceriți, să li se spună: ”îmi pare rău că am spus că nu negociez cu Monica Macovei”, să li se zică: ”sunt Omul de Tinichea, dar undeva, sub coastele mele Made in Deutchland bate o inimă de lăutar beat. Dăcât că nu arăt.”

Sunt macovistă, sunt băsistă. Nu mai departe de ieri m-am certat cu frate-miu din cauza lui Băsescu pe care am simțit din nou nevoia să îl iau sub parpalacul meu, să îl protejez de potopul de flegme. Dar acum, în fața muntelui de tupeu-aroganță-minciună-nerușinare-imoralitate, îi las frumos pe doamna Macovei și pe mai puțin domnul Băsescu pe policioară și devin Iohannistă.

Nu e ușor să găsești motive să-l placi pe neamțul împiedicat. Nătărău-zic unii, nătâng-zic alții. De unde l-au mirosit românașii că nu-l ajută capul? Simplu. Nu poate să vorbească, e gângav, e bâlbâit, e .. Greu să explici poporului că un defect de retorică nu înseamnă vid intelectual. Greu să-l faci să îl placă pe Schweinsteiger și traiectoria lui geometrică, în fața driblingurilor lui Messi.

Greu. Dar nu imposibil.

Regele George al VI-lea al Angliei a moștenit regatul de la fratele său Eduard al VIII-lea care, pe românește, și-a pus palma-n fund și a abdicat ca să se poată liniștit căsători cu Wallis Simpson, o bagaboandă americancă. Eduard, un nenic relaxat, cam ca nea Traian al nostru, l-a lăsat pe micul George în curul gol, taman în fața unui război mondial. Ca și neamțul nostru gângav, George al VI-lea avea bube la pronunție. Mai precis, era cumplit de bâlbâit.

Dar el era vocea națiunii. Ce te faci când cel mai mare imperiu din lume are o voce care e incapabilă să spună ”șase sași în șase saci”?

Faci ce a făcut familia regală, mai precis doamna Iohannis a momentului. S-a dus la Lionel Logue, un terapist care l-a învățat pe tânărul rege cum să își conducă națiunea în război. Și, după ce a călcat capra piatra, George VI a zis discursul de mai jos care, desigur, redus la scară, mă face să observ o paralelă dintre pericolul de atunci, al unui Hitler carismatic și amoral și cel de acum, al lui VVP, acest copil al diavolului, crescut în bătătura celei mai mari organizații mafiote din România.

”In this grave hour, perhaps the most fateful in our history, I send to every household of my peoples, both at home and overseas, this message, spoken with the same depth of feeling for each one of you, as if I were able to cross your threshold and speak to you myself. For the second time in the lives of most of us, we are at war. Over and over again we have tried to find a peaceful way out of the differences between ourselves and those who are now our enemies. But it has been in vain. We have been forced into a conflict, for we are called to meet the challenge of a principle, which, if it were to prevail, would be fatal to any civilized order in the world. Such a principle, stripped of all disguise, is surely the mere primitive doctrine that might is right. For the sake of all that we ourselves hold dear, it is unthinkable that we should refuse to meet the challenge. It is to this high purpose that I now call my people at home, and my peoples across the seas, who will make our cause their own. I ask them to stand calm and firm and united in this time of trial. (…) If one and all we keep resolutely faithful to it, then, with God’s help, we shall prevail.

Poate de asta avem nevoie, de un Smiley sau de o Loredana, de un Bănică sau de Stela și Arșinel, de un Florin Piersic, să-l apuce pe Iohannis de limba aia țeapănă, de clopot lutheran, și să-l facă să răsune în inimle macoviștilor, absenteiștilor, udriștilor, băsiștilor și tăricenilor, să îi cheme la urne împotriva răului suprem.

Pe 1 noiembrie 1989 înghețam într-un bloc din cartierul Steagu Roșu. Ceaușescu se pregătea de al XIV-lea congres. Eram în clasa a X-a la liceul Andrei Șaguna de unde, în ciuda străduințelor profesorilor noștri, niciunul din noi, din sutele de elevi din generația mea care umplea clase până la litera G, nu ar fi ieșit altceva decât prelucrător prin așchiere (telectualii de la mate-fizică) sau electrician (pramatiile de la electro). După fiecare 3 săptămâni de băgat carte, venea săptămâna de băgat mâna-n menghină, de prins cosița în mașina de găurit, de făurit piese metalice strâmbe, fără rost, fără vreo posibilă utilizare, metal torturat absurd, ca un prizonier de la care știi că nu ai ce să scoți pentru că e surd, mut și orb. Eternul nihilism comunist.

Frate-miu a terminat în `89, tot mate fizică, primul prelucrător prin așchiere al familiei. La final de an, pentru programul artistic, a compus o baladă fluviu a Meșterului Manole, cu un Manole maistru comunist, nărod, speriat de miliție și de un cadru auster de la minister care a venit să investigheze tărăgănarea lucrărilor de construcții din care Ana se extrăsese plină de șiretenie. ”Pe Argeș în jos, pe un mal pietros, director burtos glăsuia duios unor meșteri mari, brigadieri zidari, fierari betoniști, vașnici activiști, mult timp căutați, cu greu adunați, de la demolări sistematizări. Voi să vă apucați și să-mi înălțați o hidrocentrală, a comunei fală. De nu terminați, salariul nu-l luați și cei de la ziar vă critică iar.”

Ușa sălii festive s-a deschis ca o gură de moș care picotește în tren, încet, scăpând un scârțâit. Capul directorului Topolog s-a ițit și frate-miu a amuțit, cuvinte care au rămas, formate, în gât, ascunse după omuleț, ca un buchețel de oase de crap. ”Mă gândeam că au venit să mă aresteze”-mi-a spus mai târziu. Nu au venit. L-au luat în toamnă în armată, pentru că nu a intrat la facultatea de istorie. Geaba a luat 9 la istorie, nu a știut să interpreteze citatele din tovarășul la examenul la cealaltă materie de la admitere: socialism științific.

Frică. Frig. Foame. Funie la par. Fir-ar al dracului de cizmar.

25 de ani mai târziu.

Furie. Frustrare. Fanfaron. Fărădelege. Fudulie.

Ilinca spune: ”mi-e frică, mi-e groază că o să iasă Ponta.” De ce i-ar fi frică Ilincăi de Ponta? Ce ar putea să îi facă el? Ilinca e pe picioarele ei, are serviciu, are casă, pisică. Mașină, cont în bancă, are carnet de sănătate și asigurare, are pașaport și nu mai are nevoie de vize, că acum suntem în UE. Și atunci de ce îți e frică de Ponta măi Ilinca?

Pentru că Ponta reprezintă luna noiembrie a anului 1989. Un utecist puhav, umflat ca un hoit plutind pe marea netrebniciilor partidului unic, balonat cu obrăznicie și minciuni. Un nerușinat care, atunci când îi spui că minte, că acoperă colegii de partid care fură, că încearcă să scoată de la pârnaie infractori, că distruge sistemul educațional din țara asta, că este unealta intereselor rusești, că încurajează corupția, traseismul, că ignoră talentul și moralitatea, pufnește și merge mai departe, neatins prin șoriciul gros. În spatele lui sunt Iliescu, Hrebenciuc, Șova, Năstase, Dragnea, Ghiță. Nu vorbim de armatele de baroni locali care stau în blocstart, gata să scoale morții din groapă și să îi trimită mâine la vot.

Ponta reprezintă răul pe care îl credeam lăsat în urmă acum 25 de ani. Un băiețandru care, sub ochii noștri a trecut de la micul Titulescu, la micul Ceaușescu. Mâine votați orice, dar votați împotriva lui Ponta. Pentru că altfel, Halloweenu ăsta ne va speria, pe ăia de n-am plecat, ne va îngrozi atât de tare, că o vom zbughi definitiv afară din țară.