Cine joaca Candy Crash

Trenul privat costă jumătate din cât costă trenul de stat. Pe peron sunt studente cu cercel vârât în nașul roșu de frig și babe cu nutrii trase peste urechi. Trenul privat întârzie 10 minute, vine de la Craiova și, se știe, nu prea-ți vine să pleci de la Craiova, mai întorci capul, mai te oprești să vezi orașul de la 5 kilometri și de la 12 și așa, cu nostalgii și melancolii d-ăstea, trece timpul și întârzii. Dar nu te poți supăra pe trenul privat care costă jumate cât ăla de la stat. Și uite-l că sosește. Oamenii veniți de la Craiova se aruncă din mers pe peron, parcă nu mai suportă să mai stea nicio secundă în vagoane, parcă au făcut un căcuț puturos undeva sub scaun și acum fug, lăsându-i pe cei care continuă călătoria, până la Brașov, să se descurce cu fecala.
Călătorii coboară, în dreptul ușilor se bulucește schimbul de valea Prahovei. Plutește o panică în aer, panica aia că o să trebuiască să stai în picioare pentru că la trenul privat nu se dau locuri. Sau nu am găsit eu, căci am cumpărat biletul online.
Călătorii care se urcă în tren, o fac cu țigara în gură. Neaprinsă, e drept, dar pregătită. Par toți să își zică: pun valiza aici și gata, mă proptesc în ușile largi care se deschid ca la vagoanele de marfă, chiar și în timpul mersului.
Nu-s pneumatice, electrice, termosensibile, incomprehensibile. Sunt niște uși de al căror mâner dacă tragi, se deschide. Trenul pleacă, pâlcul de fumători nu și-a terminat țigara așa că mergem vreo 3 minute cu ușile deschise. Oricum e cald.
Pe bancheta de lângă mine se pun el și ea, din Câmpina (o să aflu când vor coborî în Câmpina), studenți la limbi străine, telefoane deștepte pe care joacă ceea ce se cheamă Candy Crush și ceva cu ursuleți care, citez: ”uite-i cum se ascund, fir-ați ai dracului de urâți!”.
Amândoi stau cu ochii în telefon, pocnesc biluțe, caută ursuleți camuflați în pixeli și pe gură curge un râu de nimic cu nimic și cu rahat și apoi iar nimic duhnitor și apoi o rafală de prostie. Se vorbește despre haine, branduri, papanași și cum porțiile sunt prea mici, pe vremuri din ce îți rămânea după ce terminai o porție mai făceai încă una, se anunță că magistrala de metrou aia cu Pipera-Berceni e cea mai nouă, fata știe sigur asta, el e un pic îndoit. Apoi el, după ce mai dibuiește niște ursuleți, îi povestește nimicul mersului la frizer unde…nimic.
Tot dialogul este urlat. Tot dialogul este urlat fără ca vreunul dintre ei să-și ridice ochiul din telefon.
Se poate vă rog să dați volumul mai mic?
Băiatul e suprins dar se conformează. O vreme omoară ursuleți sau sparge baloane fără să mai împroaște compost pe restul călătorilor. Din față apuc să aud o discuție între alți doi studenți. Vorbesc despre Iohannis. Se întreabă dacă ANI îi mai poate face ceva.
Ușa zboară de perete și în vagon intră un alt lătrău. Vorbește cu ”iubita”, îi explică urlând că, în curând va ajunge la ea. Termină conversația și se așează lângă domnișorii interesați de politice. Are un ochi inert, care țintește printre scaune în timp ce, ălălalt, fixează fata din fața lui: ”Iubita mea este psiholog dar mă înebunește de cap.”
Încurajata de urlete, perechea Câmpina repornește să răcnească inepții și să-și transmită de la 30 de centimetri distanță scorurile la doborât baloane și ursuleți.
Îmi amintesc cum, în plină isterie electorală, când totul părea pierdut și țara era cățărată deja pe mormanul de lemne, legată la mâini iar călăul se apropia cu torța într-o mână și canistra cu benzină în alta, babele de pe Facebook nu se pieptănau. Nu. Ele jucau Candy Crash. Printre apeluri la protest, printre   povești din diaspora, scandaluri de la urne și declarații incendiare, erau oameni care jucau de li se încingeau buricele degetelor Candy Crash și Farmville 2. M-am întrebat mereu cine sunt Țuca și Simona, Gelu și Anemona.
În trenul privat am primit răspunsul. Și tot aici, la jumătate de preț de trenul de la stat, pe wifiul oferit de Regio, am descoperit unul din citatele mele favorite din Leagănul PIsicii al lui Kurt Vonnegut. Zice dumnealui așa:

“People have to talk about something just to keep their voice boxes in working order so they’ll have good voice boxes in case there’s ever anything really meaningful to say.” 

Înțeleg. Dar pot măcar să vorbască mai încet?

2 comments
  1. Claudiu Rimboi said:

    🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: