Mândri de România lucrului bine făcut

Pe 6 seara se aprind luminițele de Crăciun ale orașului. Neoanele de pe Tâmpa care spun ”Brașov” sunt stinse, orașul e ghemuit în beznă. Pe străzi se aud lipăiturile din fleoșcăiala lăsată în urmă de zăpada topită. E frig umed și mi-au înghețat tălpile și, pentru că nu știu de ce e întuneric, nu mi-a spus nimeni, încep să înjur Primăria.
Iiiiiiii, Uuuuuuuu, Ooooooooaaaaaa, diafragmele se frâng, urale izbucnesc, bradul e prins într-un năvod de lumină și de pe scenă încep colindele. O fată ieșită în buza Cărtureștiului-vânzătoare în probă-scapă un oftat în băltoaca de pe jos și neîndemânatică, nu mai găsește nimic de spus decât: ”e atât de frumos, uite cât de frumos e, e foarte frumos, cât de frumos e”.

Poporul strâns în Piața Sfatului stă strâns într-o masă compactă la buza scenei. Încerc să tai tortul de șube și să ies pe Hircher, să mă întorc acasă. Drumul e blocat de pârâiașe de oameni care se topesc din marea calotă care a umplut piața. ”Dar de ce nu cântă colinde românești?” se plânge un domn cu mielul tras pe frunte. Acum observ că da, colindătorii bagă Christmas carols în ingliș. Păi nu suntem noi frate Grădina Maicii Domnului? Cum să cânți în momentul sfânt al aprinderii filamentelor, cântece străine, noi care suntem mândri că suntem români?
Gata, am scăpat de strânsoare,
La o tarabă cu pâine artizanală de lângă mine, se vinde pâine în 3 culori. Verde, galben și portocaliu, de la spanac, șofran și..încă ceva. Un client comentează indispus: ”de ce nu ați făcut pâine roșu-galben și albastru?”
Chiar așa? Noi suntem români, noi am inventat caloriferu, noi am inventat albastrul de Voroneț pe care am putea dracului să-l punem în pâine, ce tot atâta verde?

Grupuri, grupuri s-au spart din mulțime și o iau la vale pe Republicii. Au văzut luminițele, au ascultat juma de colind, gata, acasă.
Ne oprim. Ce se întâmplă? Ne ridicăm pe vârfuri, întrebăm stânga dreapta, de ce nu se înaintează? Cefe cât vezi cu ochii și căciuli. ”Măcar nu e frig” zice o fetișcană apoi izbucnește într-un râs nervos.
Oamenii au scos telefoanele și pozează încântați șirurile de becuri care aliniază Republicii, împărțind strada, ca pe un bazin, în culoare de înot. Nu înoată nimeni. Stăm toți în marea de pufoaice, nervoși și agitați, captivi și așteptând să fim survolați de nava mamă care să ne sugă în pântecele ei și să ne ducă pe planeta unde cântă Hrușcă și nu e înghesuială.
Poporul începe să se împingă. ”Aaaaaaaaaaaaaauuuuuuuu, aveți grijă, avem copii!!!” Bărbații se bulucesc, încercând să taie cărări în mulțimea compactă, ridică sugarii deasupra capului, ăia plâng. Aproape nu mai pot respira. Mă mișc dar eu nu merg. Sunt mutată în față de cireada care împinge, împinge, orbită de nervi și nerăbdare și în plutirea asta a mea văd cum prin batalionul nostru, al celor care vor să părăsească piața, intră furculițele celor care vor să intre în piață. Ne despică, ne feliază cu lame subțiri, șiruri indiene de indivizi, tineri, bătrâni, copii, femei, bărbați, hermafrodiți, care împing și ei, încearcă să ajungă la brad. Baricada de la Universitate a fost caca-maca.
În stânga se cască Diaconu Coresi și reușesc să mă smulg din coloană.

Trag aer în piept și-mi recapăt forma. Colindele nu se aud de urlete. Pantofii îmi sunt plini de noroi. Străzile sunt pline de supraviețuitori ai aprinderii beculețelor. Stația de autobuz se varsă în stradă. Alergăm la un taxi.
Liber? Da.
Trecem prin fața magazinului Star și șoferul nu mai poate. Dă glas frustrării sale de om rănit de lipsa de sensibilitate a patronatului: ”Cum să nu pui tu un brad în vitrină? Cum?”
Dar uitați-vă, sunt decorațiuni alb-roșii, de Crăciun. Cu fulgi și globuri.
”Dar un brad dacă puneau le cădea coroana?”
Asta îmi place mie la sărbătorile de iarnă. Suntem dați dracului atunci când vine vorba de Crăciun. Ne bucurăm cu măsură dar știm și să criticăm.
Căci fără critică nu reușești să îndrepți lucruri. Și nici să construiești România lucrului bine făcut. Știu clar, din focus grupuri.

2 comments
  1. 🙂 been there, dar noi coboram din Piatza Sfatului, un pic inainte de declansarea ostilitatilor. faina descrierea. da’, spune, Raluca, ceva vesel, asa, de sezon, nu ai in tolba cu povesti? ca textele tale, desi ma atrag, ma deprima cu draci. incearca o fictiune care se termina apoteotic, cu o mintuire, or sumethin’. o luminitza pe bune la capatul, una simtita, chiar daca nu traita. ar putea fi interesanta. scriu si eu, nu dau cu fontul.

  2. adrian said:

    doamna feher, iar stati prost cu digestia… ca cu capu’…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: