McDonaldul credinței evanghelice.

Epuizare. Vânzătoarele nu mai pot să mai zâmbească. Colțurile gurilor atârnă ca lăbuțele unui iepure ucis și aruncat peste umăr. ”Nu am mai văzut așa ceva” scrâșnește printre dinți o brunetă care împachetează cadouri cu un aer de ocnaș. De la tejgheaua ei se întinde o coadă groasă, 30 de persoane care schimbă greutatea de pe un picior pe altul. O să dureze ceva.
Doamna de la departamentul ustensile de bucătărie nu mai are memorie nici cât să-și amintească adresa propriului coteț. Se uită cu privire goală la cănile pe care vreau să le cumpăr, se uită la casă, bate ceva la mașinărie, apoi rămâne scurtcircuitată, cu mâna în aer și declară trist: ”Doamne ferește că nu mai știu ce fac”.
A fost o zi grea?
Cea mai grea.
24 decembrie. În Piața Sfatului un grup de pocăiți americani, d-ăia cu legitimație de tablă prinsă în piept, cântă în latină colinde de-ți rup inima. Ca să nu le rupă nimeni inimile, brașovenii se aruncă în magazine și cumpără salamuri, tobă și lebăr pe care și le bagă în urechi. Inima este astfel salvată.
25 decembrie, Brașovul e tot pe Republicii, umăr lângă umăr, român lângă român. Și ceva japonezi. Nu sunt deschise restaurantele așa că McDonaldsul duduie. Serios, nu am mai văzut coadă la McDonalds ca pe 25 decembrie 2014 decât atunci când l-au deschis, cred că 1995.
Captive în vagonul lor unde sunt condamnate pe viață la servit gomboț și kurtos, două doamne lucrează la 16 mâini. Sunt plasate la intersecția cu Weiss, au dever. În fața vagonului sunt 30 de oameni care se bat, ca refugiații sirieni, pe o gălușcă fiartă cu prune.
În Piața Sfatului sunt luminițe și popor uluit. Așa, am ajuns aici și acum ce?-par să spună privirile lor.
Se uită unii la alții, apoi la brad, fac selfieuri în fața așa zisei scene a nativității unde Fecioara este un soi de Conchita Wurst care a apucat să dea o lamă pe față iar unul din cei trei crai are în mod evident, dacă te uiți la tăietura urâtă de la gât, capul schimbat cu al altui crai.
În fața Bisericii Negre este însă un lac de stupoare.
Italieni, nemți, evrei, spanioli și iar japonezi privesc uluiți porțile bisericii. Sunt închise. De Crăciun, 25 decembrie dar și pe 26, Biserica Neagră, monument istoric, cel mai important obiectiv turistic al Brașovului este închisă. A fost închisă și pe 24 pentru turiști, doar enoriașii au avut parte de o slujbă și apoi la revedere.
Îmi fac cruce. Cum e posibil așa ceva? Basilica Sfântu Petru din Vatican e deschisă, Catedrala din Florența e deschisă, Biserica Neagră nu. De ce? Nu ar fi normal ca turiștii sau localnicii să aibă acces la ea mai ales că, așa cum se zice pe siteul comunității care o administrează, ”Biserica Neagră este cea mai mare constucţie sacrală din România, cea mai mare biserică-hală la răsărit de Viena şi unul dintre cele mai mari lăcaşe de cult medievale de la domul Sf. Ştefan din Viena pînă la Hagia Sophia din Constantinopol. Orga Buchholz, construită în perioada romantismului timpuriu, este cea mai mare orgă mecanică din România. Sunetul ei atrage în fiecare an organişti atât din ţară cât şi din străinătate, care îşi doresc să concerteze aici. La data construirii ei, se număra printre cele mai mari orgi din Europa.Cu excepţia Turciei, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI. În turnul Bisericii Negre se află cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de cca. 6.000 kg.”

De ce un monument istoric și de artă să fie închis în astfel de zile când orașul e plin de turiști care nu mai vin probabil în curând la Brașov? Nu ar fi normal să existe un sistem bicefal de administrare, atât de către biserica Evanghelică C.A. de care aparține acum Biserica Neagră dar și de către primărie, ca instituție care veghează asupra potențialului turistic și așa modest exploatat al Brașovului?
Dacă erau români, toată lumea ar fi zis: ca la noi la nimenea, așa suntem noi, neam de idioți care ne dăm cu stângu-n dreptu.
Dar sunt sași. 1100 de sași, atât zice internetul că numără Comunitatea Honterus, cea care se ocupă de Biserica Neagră. Puțini. Și fără chef de muncă în zile de sărbătoare. D-aia e închis de pe 31 decembrie până pe 5 ianuarie când se deschide un pic și apoi pe 6 se închide iar.
Halal.

Dacă atunci când restaurantele se închid, faci mațul parizer la McDonalds, ce te faci când Biserica Neagră e închisă? Există vreun Fast Faith unde pot și ochii lu matale să se bucure de un hamburgher gotic cu sos de orgă?

4 comments
  1. ai perfecta dreptate, text de share-uit la infinit. am avut ocazia sa cunosc dintre sasii care administreaza Biserica Neagra si sint ca toti sasii – un pic ciudati si foarte, foarte incapatinati.

    • VASILIU MIRCEA PAUL said:

      SIMPLU: cînd storci butoiul de vin (pentru niscai DM risipite prin buzunare varanice), pe fund rămîîne drojdia. Iar acele rămășițe nu mai seamănă deloc cu nobila băutură ci cu… BUTOIUL.

  2. sorin caisan said:

    la multi ani & sarbatori fericite, Raluca!…

    deduc din ce zici ca nu prea ar fi in regula nici cu astia, evanghelicii… nu?…
    IIIII

    teoretic, pot fi de acord, dar practic, nu vad cum sa ignor defazarea intre “cum fac ei” si “cum facem noi”, ce facem…

    pe scurt, cred ca e mai ok “cum vad ei” lucrurile, decat “cum vedem noi” lucrurile…

    niciuneia dintre perspective nu le lipseste dimensiunea spirituala…

    doar ca doar uneia dintre ele ii lipseste aproape cu desavarsire elaborarea,adecvarea & spiritul practic…

    stiinta de a face…
    IIIII

    cu simpatie trimit acest gand si nu ma pot abtine sa zic ca mesajul tau,Raluca, arata ca o corespondenta de razboi (hah)…

    m u l t u m e s c

  3. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    Ce remarc la comentariile (prea rare) de pe acest blog: Raluca utilizează fierul roșu și extrem de ascuțit, blablagii (unii declarați prieteni) preferă aghiazma strămoșească, împănată cu anglicisme și interjecții. Nici în secolul XXI nu scăpăm de tradiționala noastră minte împrăștiată.

    De reutilizat în alte postări: Ministeriabilul român seamănă cu acele organisme primitive, cari formeaza numai un singur tub digestiv, fără nici o diferențiere de organe superioare, încât la nevoe, le poți întoarce pe dos ca pe-o mănușă: spinarea se transformă în stomac și funcțiunile digestive nu suferă. (Constantin Stere)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: