Anul calului troian și plecării lui Traian

2014 a început în India, cu o conversație haotică cu doi IT-iști din Bangalore îmbibați de alcool. De peste tot venea un damf strașnic de hașiș și o englezoaică pieptoasă mi-a oferit un gât dintr-un trăscău dulceag denumit impropriu vin. O petrecere tristă, cu oameni intoxicați de propriile fumuri de yoghini-psihedelici care se zbăteau sacadat pe ritmul ținut de doi hippioți la tobe. Efectul Facebook, cel sub care ajungi să crezi proiecția pe care o emani în spațiul virtual.
Nimic nu anunța 2014 să fie anul care a fost.
Am lansat Frontline Club Bucharest, filiala românească a faimosului club de presă din Londra. Și, în ciuda a tot și a toate și au fost multe din tot și enorm din toate, l-am ținut în viață și l-am trecut prin bolile copilăriei și o să continue să existe și anul care vine. Spre deosebire de frățiorii din Albania, Bosnia, Slovacia sau Rusia. Suntem considerați cei mai buni din rețea iar evenimentele noastre, departe de a fi perfecte, au reușit să aducă vorbitori interesanți și să creeze o audiență loială.
Mai departe, am împlinit 40 de ani și am primit cel mai frumos cadou: condamnarea la 10 ani de pușcărie a lui Voiculescu. Nu credeam că se va întâmpla, mai ales după victoria zdrobitoare a PSD-ului în alegerile europarlamentare, după dansul cu demisia din parlament a securistului-mafiot, după audiențele uriașe pe care le scora Antena 3. Nu credeam că un complet de judecată are curajul să se atingă de Voiculescu, am sperat și 2014 a livrat. Trăiască.
Apoi a început măcelul și DNA a băgat la bulău balaurii pesediști și nu vroiam să mă mai trezesc din acest vis frumos, al curățeniei generale, când mâini harnice spală cu apă și oțet persanul cu flori al puterii și scot 99,99% din pete. Detergent total neobișnuit.
Și apoi a venit miraculosul 16 noiembrie, când pietricica trasă din praștia PSD a luat-o îndărăt și-a crăpat ochiul tiristului. Și noaptea a urmat marșul prin orașul Brașov, marșul care a adus mii de oameni în fața sediului PSD scufundat în întuneric din care se decupau și mai negre umbrele membrilor de partid înspăimântați, vârâți unul în altul, ascultând scandările mulțimii: afară, afară, cu PSD din țară!!!!
Un an cu 2 revelioane, deja. Unul în august și unul în noiembrie.

2014 e anul în care am lansat cartea ”America dezgolită de la brâu în jos” pe care o găsiți aici http://librarie.carturesti.ro/america-dezgolita-de-la-brau-in-jos-385734 si aici http://www.elefant.ro/carti/biografii-memorii/memorii-jurnale/america-dezgolita-de-la-brau-in-jos-223749.html si aici http://www.okian.ro/shop/search/index.php?product_type=&keywords=america+dezgolita+de+la+brau si aici http://www.librarie.net/p/206639/America-dezgolita-brau-jos-Raluca-Feher.

Comandați, cumpărați, căci de epuizarea stocului ăsta (oricum la librării nu o găsiți, greu, doar la Cărturești cu noroc) depinde stabilirea datei apariției celei de-a doua părți. La care scriu acum, în loc să beau o țuică sau să mănânc un cârnaț. Scriu și robotesc și-mi blestem zilele și iar mai scriu. Sute și sute de pagini despre Brazilia, Columbia, cocaină, ayahuasca, carteluri, guerille și corupție, despre ceviche și despre churascharia, despre căsuța lui Hulk din Rio și despre primul traficant de droguri din România.
Așa îmi trebuie dacă vreau să fiu autoare publicată. Nu sunt atât de cool ca alți domni, mai talentați, care, deși ar avea ce să spună, așteaptă să se nască audiența aia care să îi aprecieze. Sunt grăbită, poate crăp mâine. Poate mă pulverizează un copilaș cu sania sau îmi stă sarmaua în gât. Și n-apuc să-mi trăiesc și eu momentul de glorie. Bașca las orfani ăia 2000 de prieteni pe care îi am pe Facebook, câteva sute proaspeți, strânși cu cartea, cei care nici măcar nu au apucat să mă cunoască atât de bine, s-au luat după poze și după recomandările scrise de vedete și vedeți, de un Andi Moisescu sau o Olivia Steer, de o Alina Nedelea sau un Andrei Gheorghe, Florin Iaru sau Radu Paraschivescu.

Efectul Facebook. În 2014 am ajuns să cred că sunt mai populară decât sunt. Atât de populară încât am crezut că urletele mele împotriva guvernului Ponta înseamnă ceva, că tărăboiul anti-antene se aude, că cineva va auzi cererea de judecare a dosarelor revoluției, că vocea mea e îndeajuns de puternică încât să ajungă la urechea lui Onțanu sau Scripcaru atunci când vorbim de abuzuri sau de îmbunătățiri administrative.
Hahahaha.
Infantilism.

2014 e anul în care am crezut că am ajuns mare. Poate că în 2015 o să reușesc să cresc.

7 comments
  1. cindrel said:

    mult succes si la volumul doi 🙂

  2. genephile1 said:

    Raluca for President !
    You’re simply the best 🙂

  3. Rotund said:

    Fa-ne,Feher,si-un film,ca ne e lene sa citim.Pulimea zice sa apara si ceva mamele in el.Si-asa,din cauza ta ,nu ne mai ascultam gandurile,ca la vedem la tine pe blog.Da’ parca au mai multa glazura.Sa ne traiesti!

  4. Claudiu Rimboi said:

    Da, si poate in 2015 reusesti sa implinesti 39 de ani, apoi 38 in 2016 si tot asa pana pe la 20. Dup-aia poti sa iesi la pensie.

  5. moira said:

    La Multi Ani, multe carti bune si articole interesante!

  6. ad.rian said:

    Scrii minunat, pe sufletu-mi mirat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: