Păi când s-o-mpărțit norocuuuu

Caracterul unui om se formează la coadă la pâine.
Cine a zis asta? Raluca Feher, în timpul deschiderii oficiale a Campionatului Mondial de Idiosincrazii, Cincinnati, 2048.
Urăsc să arunc mâncare. Mă gândesc mereu la orele petrecute în frig la brutăria de la Ardealul, unde eram arondați în anii `80. Ore în frig sau căldură sau temperatură optimă pentru făcut altceva decât stat la coadă la pâine. Să arunci pâine înseamnă să arunci la gunoi timp, ore și ore feliate și trase în plastic pe care scrie ”pâine de casă din secară. nu conține amidon ci doar 14 E-uri dar oricum muriți, ce contează?”

Îmi adun de prin cârciumi resturile de mâncare și i le dau fericită lu maică-mea, să hrănească pisicile sau mi le bag pe gât a doua zi, reci și țepene ca o relație de amor cu 10 ani vechime. Mănânc resturile cu gândul la plasa de rafie dintre picioarele mele de copil de acum 30 de ani, plasă pe care speram să o umplu după o zi de coadă la orice, căci ”ce se dă” și ”ce se cere” arareori veneau cu semnul egal între ele.

Poate d-aia, de la lipsurile de atunci, înțeleg mai bine ca mulți amici care mâncau salam de Sibiu adus de tătuțu securist, tragedia distopică a unui roman cum e ”Drumul” lui  Mccarthy și fericirea de a găsi o conservă de pateu salvată undeva într-un buncăr antiatomic.
Un coleg spunea despre mine, plin de înțelegere, că am avut o copilărie nefericită și că trebuie să fiu iertată pentru accesele mele de furie vărsată bogat asupra altora. Așa e. Am avut o copilărie plină de cozi și pene de curent și cartea mea preferată este romanul care te învață că numai evadarea călare pe un sac plin cu nuci de cocos poate să te salveze.
Și asta fac într-una.
Fug din momentul în care am putut să fug, de la 24 de ani de când am avut bani ca să fug. Mă duc din ce în ce mai departe, călare pe sacul meu plin cu nuci de cocos dar al dracului val, îl număr mereu greșit și mă trezesc dusă de curent mereu către stânci, strivită, reîncarcerată și, din nou, cu foamea în gât.
Am terminat de scris cartea a doua, aia pentru care vor mai fi tăiați niște copaci spre disperarea ecologiștilor chitariști. Și am plecat iar.
În avion nu servesc friptura de pui sau pastele oferite de stewardesă. ”De ce nu? Sunt gratis.”
Pentru că nu mi-e foame. Pentru că poate le veți da unui amărât căruia îi este.
”Nu cred. Cred că mâncarea care rămâne este arsă.”
Așa spune stewardesa și zâmbește veselă. E din Tunisia, de unde era Claudia Cardinaci. Așa zice, Cardinaci. Eu îi spun că e Cardinale, dar ea insistă să spună cu ”ci” și cine sunt eu să spun altfel, că doar nu am sânge de tunisiancă, așa cum are atât ea cât și Claudia.
Avionul zboară, plin cu oameni grași care mănâncă fără să le fie foame, ciupesc un pic din pui sau iau 3 ațe de spaghete. Caserolele sunt strânse jumate pline, jumate goale, depinde dacă ești pesimist sau optimist. Eu sunt pesimistă. Tot de la cozi mi se trage. Cozile care au tăiat copilăria așa cum tai cu ața mămăliga. La țară.
Acolo unde nimeni nu a murit de foame, că erau găini și ouă și se făceau ceva legume în curte și chiar și ăia de la cooperativă îți mai dădeau niște făina că pe vremea aia se făcea griu cum trebuie și nu era ca acum, cu secetele ăstea mamă, de speriat.
Drumul lui Cormac Mccarthy îmi vine din nou în minte. Foametea și nimicul, depozitul de mâncare unde găsește câteva conserve și lungul lui drum spre mare, acolo unde speră că mai este ceva, ceva care să îl salveze nu pe el, ci pe fiul lui care nu a trăit să cunoască o altă lume decât acest coșmar arzând. Și nu mai există nuci de cocos, care să umple sacii care să îl ducă undeva, departe de malul cu moarte.
Și acum, cu gândul la Drumul, îmi dau seama că sunt norocoasă.
Oamenii cu copilării triste, chiar și pesimiști, chiar și deprimați, se bucură mai tare de viață.
Cine a zis asta? Raluca Feher în fața Marii Adunări Naționale a Reptilienilor de Rit Vechi, prezidată de Lorin Furtună II, martie 2021, Chiang Mai, Thailanda.

7 comments
  1. I. fugi mereu, feher…

    nu e un efort nedrept…?…

    unul supradimensionat… traumatizant… epuizant… &, la limita, care nevrozeaza faptura?

    intreb, pentru ca eu cred ca fugi de ceva prost&rau…

    mai cred ca “ceva prost&rau” nu te suporta pentru ca te-a simtit ca esti, fundamental, natura prietenoasa…

    si dat fiind ca nu te suporta, printr-un truc (nesportiv), te-a pus pe fuga intru propriul sau confort…

    II. ma tot gandesc la un tip dintr-o alta epoca, veche, la Buddha m-am tot gandit in vremea din urma, cea in care m-am tot lasat fascinat de orientali…

    tipul asta — un gentleman in epoca, a tot fugit exact ca tine de tot felul de lucruri aparent rezonabile, confortabile & omenesti…

    pana cand s-a enervat intr-un asemenea hal incat s-a oprit…

    s-a oprit, cred eu, pentru ca i se va fi parut nedrept — si absurd si nesportiv cred — sa tot fuga mereu…

    s-a oprit & a s t a t sub un copac (in termeni orientali, atitudinea asta neobisnuita pentru noi, occidentalii, zazen se numeste azi si gasesc ca este un fel de sport extrem)…

    III. despre exemplul meu favorit despre cum refuzi fuga, nu aici imi pare locul potrivit sa comentez…

    e exemplul limitei ultime… singura limita relevanta, cred…

    IV. iti doresc sa gasesti puterea cu care sa stai… fie doar, uneori… sper…

    V. intuiesc ca, odata calm asezata, acel “ceva prost&rau” se va enerva atat de tare de inconfortabila surpriza de a-i refuza nesportivul proiect, incat o va lua el insusi la fuga…

  2. claudiu.rimboi said:

    Mda… Se intreaba lumea: Care o fi dom-le motorul care o impinge pe fata asta sa tot plece? De parca n-ati mai vazut copii care se tot suie pe noptiera desi tati le tot zice sa stea pe curu’ lor pe scaunel. Mie mi se pare ca ultima fraza ar merge si ca epitaf pentru Raluca Feher. Cat mai tarziu, sper.

  3. cand zici, Claudiu, ca fraza aia ar merge ca epitaf what, fie si “cat mai tarziu”, zici implicit ca nu vezi sansele recuperarii Ralucai din efortul ei aparent de neoprit…

    or, eu cred ca feher se va opri…

    se va gandi…

    apoi isi va relua calatoria…

    relaxata, la pas, amuzata de felurite & surprinzatoare intamplari inevitabile…

    la pas… o altfel de binefacatoare, o altfel imbogatitoare plimbare prin lume…

    nicidecum prin fuga…

    ma tot gandesc la povestea asta si imi tot vine in minte o fraza, nicidecum epitaf pif & paf, a unei celebre colege de suferinta a Ralucai…

    zice Alice: “What a nice girl like me, doing in a place like this…?”…

  4. uf m-a tradat pentru o clipa memoria hah…

    motanul o intreaba pe Raluca/ Alice: “What a nice girl like you, doing in a place like this?”…

    pervers mobilizator & intelept motanul nu?…
    IIIII

    pentru ca sa gasesti un raspuns rezonabil, stai un pic, te mai gandesti…

    abia apoi, daca mai doresti, fugi…

    • VASILIU MIRCEA PAUL said:

      Mda. Dacă aveți o vîrstă fragedă stilul Dvs. e de înțeles: ordinea mentală se află dominată de energie. Fascinația cuvîntului scris, plin de subînțelesuri abia ghicite, dă impresia unui spirit neconvențional și de forță: „să-i văd pe deștepții ăia dacă vor înțele aluziile mele.” Într-un fel seamănă cu stilul lui Raluca, DAR EA ARE MIEZ. Probabil cu vîrsta vă veți reveni. Dacă nu, atenție mărită – treaba se poate termina în depresie și chiar mai rău.

  5. liviu said:

    Sanatate si succes!

  6. lloopp said:

    Mi-a placut o replica, sper sa va descreteasca fruntile :
    vedeti paharul pe jumatate plin, pe jumatate gol, sau va vine sa ii aruncati continutul in obrazul celui care va pune intrebarea? 🙂

    Cat despre statul la cozi la paine si cicatricile emotionale, ma recunosc in asta, tin minte cand cumparam paine pe cartela, si fiind familie cu 3 membri aveam dreptul la 3 sferturi de paine pe zi, asa ca ma duceam la gramada de sferturi si alegeam 3 pe care ma straduiam sa le aleg cat mai mari. Bineinteles ca erau o gramada de maini care le rascolisera inainte …

    Si pe mine m-au ajutat sa evadez intai cartile, si mai recent, incepand prin 1998 jocurile pe PC si dupa 2005 … internetul 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: