Hobbit și bătălia celor 5 armate.

Unul din markerele care îți indică negreșit nivelul de civilizație din proba de urină a unui popor este atitudinea publicului dintr-o sală de cinema. Că e Lima, Buenos sau Manila, Stockholm sau Bangkok, spectatoru înfipt în scaunul de cinema e măsura cea mai clară a educației societății din care provine. Dacă vorbește la telefon, plescăie, își dă sms-uri și îți înfige talpa bocancului în nas, e clar că o să ai probleme de trafic, chelnerii o să te ciordească și poliția o să încerce să te facă. Dacă nu, ei bine, ești într-o țară mai bună decât aia cu capitala la București. Și nu, nu vorbesc de Ungaria.

Bangkok, acum 11 ani. Mare fan al lui Tolkien și panicată că o să mă prăbușesc cu avionul în drum spre Phuket și n-apuc să-l văd pe Aragorn son of Arathorn punând mâna pe tronul Gondorului, am alergat iute la un cinema anonim dintr-un mall fără număr să văd The Return of the King. Îmi amintesc că era curat, fotoliile erau moi și mari dar taman când mă afundasem mai bine în unul din ele, am fost verticalizată ca un balon prins pe șpiț de Dorinel Munteanu, trimisă în picioare de mimetism. ”Ce fac frate ăștia?” am întrebat copiind concomitent cu emiterea întrebării mișcarea audienței care s-a ridicat ca să își arate respectul față de rege și imn.
Regele, Bhumibol Adulyadej, cunoscut sub numele de Rama IX, este monarhul cu cea mai longevivă domnie din lume, fiind în fruntea Thailandei din 9 iunie 1946, de la vârsta de 19 ani și supraviețuind la 10 lovituri de stat.

Thailanda îl adoră și l-a pus pe bancnote, cu tot cu aparatul de fotografiat la gât, căci regele e primul fotograf al țării sau cu stația radio în mână, transmițând un mesaj important pentru națiune. În decembrie, de ziua lui, thailandezii poartă galben și Thai Airways servește în cinstea regelui mâncare de culoare galbenă. Da, știu, dar nu pot să spun nimic căci aici legea criminalizează vorbele care defăimează sau insultă persoanele aparținând familiei regale.15 ani de pârnaie faci dacă zici ceva rău despre urechile regelui și, zice articolul ăsta: http://www.theatlantic.com/international/archive/2014/12/how-to-survive-10-coups-lessons-from-the-king-of-thailand/383465/, în 2010 au fost închise peste 1 milion de site-uri care criticau monarhia thailandeză.

În 2015, ianuarie, mă duc să văd ultima parte din Hobbit. Același Tolkien, un alt mall, fotolii la fel de comode. După cele 10 minute de trailere și reclame, apare scurt un mesaj care zice să te ridici să pay respect regelui și imnului.
Sala se supune, scârțâind. Spectatorii se înalță și schimbă greutatea de pe un picior pe altul în timp ce pe ecranul mare curg imagini pixelate, filmate parcă de o cameră de nuntă. Vedem țărani, vedem muncitori, vedem regele Bhumibol tânăr, apoi pe maiestatea sa și câinii maiestății sale. Regele e acum bătrân, îmbrăcat într-un capot galben, câinii au vestuțe colorate, cu fireturi și brizbrizuri, ca niște călușari obosiți. Se odihnesc la picioarele tronului unde stă regele cel bătrân în halatul galben.

Apoi imaginile se mută într-un spital unde un bolnav cu branulă și o trăistuță transparentă plină cu un ser roșiatic, zâmbește în cameră, melancolic și pofticios în același timp. E ceva pervers în zâmbetul bolnavului și complet nepotrivit cu muzica imnului dar apoi te lămurești ce cauzează rânjetul operatului. Este o asistentă în uniformă verde care înaintează hipnotizând cameramanul cu privirea languroasă. Cut, din nou regele, acum parcă mai tânăr, cu câinii înfofoliți în niște pufoaice. E frig al naibii în studioul unde sunt pozați căci altfel nu înțelegi de ce au învelit ogarii în șube.

Imnul se termină și stupoarea rămâne agățată în aer, la 1 metru și 70 de centimetri de sol, în timp ce spectatorii se așează, cu scârțâit, în scaunele artritice iar pe ecran mai rămâne o secundă mesajul ”la mulți ani 2557”. Adică 2014. Dar noi suntem în 2015, adică 2558. Nu a mai fost timp să refacă finalul. E criză aici. E groasă treaba. Maiestatea sa e în spital, fiul tocmai a divorțat de a treia soție și e pe cale să se însoare cu a patra. Bursa mai stă prinsă în două degete de pervazul crăpat al stabilității care craaaaaaac, dă să se rupă căci junta nu știe cum să joace. Cu prințu, cu prințesa, cu …
Începe Hobbitul. Bătălia celor 5 armate. Triumfă binele, dragostea și loialitatea. În Thailanda nu-i loc pentru ficțiune.

PS. ”Da, sunt la film dar pot să vorbesc. Aha, unul cu niște pitici cu ghete mărimea 47 și niște blonzi antipatici care călăresc niște mufloni. Da dragă, o prostie. Am crezut că e de dragoste dar nu mai fac ăștia filme bune.” Nu, nu am auzit în sală așa ceva pentru că nu a sunat niciun telefon preț de 3 ore, cât a durat filmul. Deci suntem cam la 10-15 ani distanță ca educație, cam 2543 după calendarul buddhist.
1 comment
  1. Adrian Mitis said:

    Tot mai bine acasa, cu seminte pe cap si injuraturi in urechi. Macar capul, cu urechi cu tot, iti mai apartin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: