Calatorie la capatul noptii

Trenul e plin. Pina la Chiang Mai trebuie autocar. La iesirea din gara, la un pupitru tip congresul al XIII-lea, Barbie si Ken de la Ministerul Turismului abia asteapta sa te ajute pe tine, calatorul care nu stie acum pe unde sa scoata camasa si de unde sa ia bilete la bus. Isi impreuneaza palmele, zambesc viclean pe deasupra lor si fiorul ciordelii care se pune la cale iti urca pe sira spinarii. Agentia de turism care vinde bilete la autocare este pe scara, la dreapta, “folou miiiii”, miauna Ken si o ia cu pasi mici inainte, presarind priviri negre ca Degetica firmituri, sa ai dupa ce te lua in iungla umana. La etaj, in spatele unei cazemate cu rucsaci e o roscata mieroasa: “sa-uaaaas-diiiii-caaaaaaaaaa”, rastoarna salutul gelatinos pe birou.
In 5 minute ma face ferfenita, imi ia dublu pe un bilet la autocar VIP. Lux, clasa, biznis. Uite-l. Din poza straluceste sub tipla, in culori tipatoare, masina care ne va duce ca vintul si ca gandul la Chiang Mai, cu scaune care se deschid la 160 de grade, cina si stewardesa, ospitalitate regeasca din tara zambetelor pe sub mustata. Imi ia dublu dar eu nu stiu inca, inghit ca un crap chinezsc minciuna aia cu “nu mai sunt bilete dar lasa-ma sa intervin pentru tine la o prietena. Daca te intreaba cineva, spui ca esti studenta.” Exceptional, asta numesc eu un compliment bine plasat care te ajuta sa inghiti mai usor pastila de tetraciclina a pretului la fel de tipator precum culorile in care este vopsit autocarul. Studenta? Sunt mamaie, am 41 de ani, cine dracu mai e student la 41, in afara de Tutungiu, tovarasa mea care oricum nu e intreaga la creier?
Ne vedem diseara-zice roscata si insfaca banii, eu plec cu hartiuta cu care trebuie sa ma intorc la 7, aici, la agentia de turism. Zis si facut. E 7, e menajeria clasica de calatorie. Grupul de chinezi nevolnici care traieste in recifuri, ca anemonele, ariciul de mare si pestele clovn, gasindu-si salvare in numar. Apoi perechea de lesbiene nemtoaice, nu stii care e el si care e ea, oricum tac manios si par sa isi fi inghitit limba iar aceasta remarca te conduce la intrebarea legitima: atunci cum sunt lesbiene? Nu o sa stim niciodata. Poate exista proteze de limbi la magazinul din valea Ruhrului de unde vin dumnealor. Linga, e cuplul olandez proaspat certat, nu isi vorbesc si isi arunca priviri acre. Ea are oja sarita la mana, cea cu care i-a tras lui o subtirica peste buci.
Culoarea vine de la triada de macaroane: intelectualul cu ochelari, mascariciul cu barba si frumosul cu tinuta de pretorian. Beau 8 beri in 3 minute, rad, fumeaza, se inghesuie, trancane si isi pun picaturi cu valium in ochi ca sa doarma bine la noapte. Un microbuz ridica incarcatura de turisti si ne muta intr-o straduta luminata galben de becuri urinice. Pute a pipilica de pisica si carciumioarele sunt toate niste bude iar pe strada se urmaresc gandaci maro imensi gata-gata sa-ti smulga rucsacul si sa fuga cu mnealui.
O doamna supraponderala da semnalul plecarii. Ne luam papornitele si sub atenta supraveghere a carcaiacilor imensi, suntem condusi la autobuzul care nu seamana deloc cu cel prezentat in fotografie de roscata de la biroul de turism. E un harb din 1951, cu mileuri la geam si paturici cu Winnie the Pooh, duhnind a tabara de refugiati kosovari, atarnate ordonat pe speteze. Scaunul se lasa ceva pe spate, la vreun 110. Dar nu ai vrea mai mult ca ai strivi picioarele chinezului din spate si picioarele tale ar fi, la randul lor, strivite de pasagerul din fatza. De la wc vine un miros pestilent, de cacastoare de gara de nord, mirosul voiajului romanesc de dinainte de 1989.
Pe scara urca haraind, caraind si gesticuland excesiv, un personaj imbracat intr-o camasa sfasiata. Este stewardul. Pare surdo-mut. Harcaie si incearca sa traga niste cuvinte pe gat, sa le culeaga cu clestisorul asa cum faci la balci incercand sa vanezi ursuletul de plus pentru iubi. Nu reuseste. Se enerveaza si se loveste cu pumnisorii peste picioare. Sare pe culoar, cuprins de exasperare. Suntem prosti, nu pricepem. El vrea doar sa ne spuna pffdgasfdyretwhrbc dfsbjh. Cum, nu intelegem?
NU PRICEP NIMIC.

Stewardul renunta, coboara in iadul puturos al parterului autocarului si se intoarce cu peturi de apa. Ne face semn-dhghgfghgfhegjgfvchvsdghfrhjgfjh, partzaie, haraie, caraie si intelegem ca trebuie sa le dam din mana in mana pina in spate. Chinezii, doi din ei, raman fara apa. Incearca sa ii atraga surdo-mutului atentia, dar acesta a trecut acum la distribuirea chiflelor si a cutiilor portocalii de suc.
Autocarul goneste, zdrogane si pare ca se va descompune in urmatoarele 16 secunde. Imi leg centura dar imi clantane dintii pe paiul infipt in cutia de suc. Mergem cu 140 la ora. Poate cu 150. Cauciucurile gem, motorul mugeste, franele tac malc.
Stewardul inchide lumina nu inainte sa mai scoata o funie pe care atarna literele fdsfytrbcfdnyhvuetghn, ca niste cepe rosii puse la uscat. Italianu ala frumusel zice: calma te!!! Mascariciul rade si ochelaristul priveste ingrijorat pe geam la peisajul care alearga inapoi infigandu-se in noapte.
Stewardul ranjeste multumit si coboara cite 3 trepte deodata. Doamne ajuta!

 

1 comment
  1. ad.rian said:

    Cosmar in alb-negru al unei gravuri carnivire in care n-ai ce cauta si nici cum iesi. “Ce cauti pe corabia asta…?”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: