Mineri săpau tunelul, înaintau anevoios pe sub no man`s landul dintre tranșee, se târau în pământul rece și negru, puneau explozibilul și apoi se grăbeau spre lumină, poate o prindeau, poate le scăpa ca o muscă strânsă în pumn care evadează prin fanta dintre degete. Zbuuuuuuuummmmmmmm!!!!! Valul de pământ îngropa tranșeea inamică, sute de oameni sfârtecați, sânge și nămol. Și minerii care se grăbeau în tunelul lor către tranșeea unde îi așteptau camarazii, cârtițe mutante, cu ochi care nu îi ajutau să vadă că minerii din tabăra dușmană săpaseră și ei un tunel. Și uite că cele două se întâlnesc în burta pământului și minerii englezi și minerii nemți se ucid într-o încleștare mută în mațele pământului și mor acolo, neștiuți de nimeni. Gata îngropați.
Imperial War Museum are o expoziție fabuloasă despre primul război mondial. Lumea era simplă, viața se termina repede, întrebările erau puține.
De ce să merg la război? nu era una dintre ele.
Pentru că te cheamă regele, pentru că țara are nevoie de tine, pentru că hunul cel rău ucide femei și copii.
Ce barbarie. Cum să ucizi femei și copii?
Ce fel de oameni ucid femei și copii?
Povești cu tinere belgience cu sânii tăiați și trupurile batjocorite de nemți abundă în jurnalele recuperate de la soldații englezi întorși acasă. Propagandă. Opriți oroarea. Sfârșiți teroarea.
Tineri de 13 ani stau cu miile la cozi alături de bărbați de peste 45 de ani care au norocul să trăiască și nenorocul să nu fie chemați să-și servească regele.
Patriotism. Sunt numărați la dinți, măsurați la piept. Mint în privința vârstei și se duc să moară în nămolul impenetrabil de la Somme.
Scufundarea Lusitaniei, lipsa de reacție a Americii, urnită aparent doar de pierderile comerciale imense cauzate de blocada britanică a Germaniei și de o secretă înțelegere dintre Germania și Mexic. Ce-i de făcut? Cum putem să câștigăm războiul când nu mai sunt oameni, când uite ticăloșii care se declară pacifiști și nu se duc să îngroașe pământul negru și beat de atâta sânge de la Verdun?
Lașilor-strigă opinia publică la muncitorii de pe șantierele navale sau la cei de la căile ferate care sunt siliți să poarte insigne și carnete la ei care să demonstreze că sunt personal calificat angajat în industrii vitale pentru soarta patriei.
Generali inepți și zeppelinuri. Tancuri și avioane. Baronul Roșu și nemți murind de foame îndopându-se cu pâine făcută din rumeguș, fumând țigări umplute cu tutun din coajă de copac.
Boli și oameni care nu mai vor să lupte, revolte și comunism.
La 4 ani de la începerea războiului, lumea era mult mai complicată, viața se termina și mai repede și întrebările erau mai multe.
Merită imperiul să lupt pentru el? Cum fac să îmi readuc nevasta la cratiță? De ce nu mă lasă să votez? Cum fac să îmi cresc brațul smuls de șrapnel la loc? Există Dumnezeu? Unde e și ce-a făcut atunci când sânii fetei din Leuven au fost tăiați de baionetă?
Tragi de o ață și deșiri plovărul lumii. Se duce dracului lucrarea umanității de 2000 de ani. Sau de 4000 de ani.
Acum nimeni nu se mai întreabă cum să omori femei și copii cu baioneta. Cum să decapitezi indivizi în numele credinței, cum să dărâmi cu barosul sculpturi de 3000 de ani.
În tunelurile pe care le-am săpat în întunericul vieților noastre mici, ne târâm în patru labe, încercând să dibuim tranșeea dușmanului de la etaju 6, a colegului de la geam. Și cum adeseori tunelurile noastre și ale lor se întâlnesc, crăpăm în mute lupte corp la corp, asemeni minerilor din primul război mondial. Neștiuți de nimeni.