The power of introverts in a World that can`t stop talking. Despre asta zice coperta lui Quiet că e vorba în cartea scrisă de Susan Cain, o domniță care a avut ghinionul să se nască într-o lume dominată de de mitul extrovertitului gregar, gălăgios, aventuros, vesel și spumos. Quiet vorbește despre Rosa Parks și Steve Wozniak și despre Einstein, introverți faimoși care au contrazis modelul american al lui likeable fellow, singurul capabil să mute munții printr-o atiutudine prietenoasă și-un tsunami de vorbe. Susan Cain se uită la America secolului XIX unde caracterul și morala te defineau ca om sau, cum spune autoarea, nu impresia pe care o faci în societate e importantă ci cum te porți acasă. Cărțile cu sfaturi care îndrumau cetățeanul să învețe să se comporte în societate vorbeau despre modestie și decență, despre ajutorul pe care trebuie să îl dai celor nevoiași, dar și de sfiala de care trebuie să dai dovadă odată ajuns sub lumina reflectoarelor. Unul dintre manualele de sfaturi se chema: Character, the Grandest Thing in the World. Cele mai folosite cuvinte în cărțile de self-help ale epocii erau: cetățenie, datorie, muncă, fapte mărețe, onoare, reputație, morală, maniere, integritate. 20 de ani mai târziu, autorul lui Character, the Grandest…scrie cartea Masterful Personality și epitetele de care se umplu cărțile de modelare a personalității sunt: magnetic, fascinant, zguduitor, atractiv, sclipitor, dominant, plin de forță, energic. Asta e căsuța în care am intrat acum un secol și nu am mai putut să ieșim din ea. Ca să ai succes în viață trebuie să scoți des dinții la aer, în zâmbete prietenoase, să vorbești mult, să declari că îți place echipa, munca în echipă, că nimic nu e mai bun decât colectivul cu care uite, ieși la bere și sărbătorești ziua fericirii, păstârnacului și chiar și a pionezelor, căci poți găsi motive destule ca să petreci mai mult timp cu prietenii. Îmi amintesc că acum vreo 7 ani am dat un interviu pe skype pentru o agenție din Londra cu două femei de la HR. M-au întrebat cum stau cu social skillsurile și eu, naivă în obtuzitatea sincerității mele, le-am spus că mi se rupe de echipă, că nu dau doi bani pe munca în grup, brainstorminguri și alte scenete artistice puse la cale prin agenții întru ascunderea delăsării și refuzului responsabilității. Și femeile ălea două, pixelate și înghețate de transmisia proastă, au plecat ochii și au notat ceva dar chiar și așa, cu transmisia proastă, am văzut cum le-au căzut umerii și colțurile gurilor s-au dus în jos, ca o crenguță de brad când atârni de ea un glob prea mare. Și nu am primit jobul, motivele fiind că sunt prea bătrână și prea experimentată și ei au nevoie de suflete tinere, mai maleabile, pe care să le bage în mașina de tocat a firmuliței. Însă eu știu sigur că fierăstrăul care a tăiat craca de sub picioare a fost fraza aia bogată în care am spus: mai lăsați-mă frate în pace cu echipa, fericirea și bate Cuba cu pretenii la serviciu. Și uite acum, citesc cartea lui madam Cain și realizez că societatea noastră nu poate asculta adevăruri spuse sobru ci doar măgării învelite în zâmbete largi, venite de la personalități fascinante, sclipitoare, dominante. Și că dracu ne ia că am dat caracterul pe personalitate și tot dracu o să ne ia dacă nu apare o școală care să spună respectați candoarea sau întoarceți-vă la muncă, onoare și integritate. Însă nu cred că se va întâmpla asta. Că lumea nu mai știe ce e aia integritate și onoare și munca e pentru proști și pentru tractoare, cum îmi zice mie un prieten millenial. Dar cine știe, poate e o revoluție pe drum. Dar nu mi-aș ține respirația să o aștept. Până când o să bată revoluția la ușă, citiți cartea, voi ăștia de știți engleză că nu am văzut s-o fi tradus la noi. Iar pentru trolii care vor sări ca arși-de ce scrii de bine despre tăcuți și introvertiți dar dai cu rahat în mutul suprem al țării, am să zic așa:  quiet nu înseamnă tăceri misterioase care nu ascund sub vălul lor decât liniștea nimicului. Steve Wozniak și Einstein nu erau tăcuți și atât. Se lăsau înghițiți de propriul intelect însă, din când în când, erau scuipați de leviatanul minții lor înapoi, în lume, cu o plăsuță de invenții, teorii sau acțiuni care au schimbat lumea. Iohannis nu ar trebui să schimbe decât foaia. Eu zic că nu cer mult.