Dragostea la vârsta grădiniței

Anul IV D.Î. După Îndrăgosteală adică.
Hoarde de vandali, gepizi, avari și pecenegi ne atacă mica noastră fortăreață. Porțile de lemn vor ceda mâine-poimâine, strivite de capetele imense ale berbecelor geloziei. Zidurile de piatră se clatină, subțiate, sub cataroaiele trimise de catapultele încărcate cu probleme financiare. Nu mai avem săgeți, nu mai avem arcuri și nici arcași să le folosească. Nu mai avem ulei și nici căldări din care să îl aruncăm pe el, uleiul încins, în capul barbarilor care se cațără pe zidurile Tapae-ului nostru. Se citește Tape.
Nu mai avem pucioasă. În nici un caz nu pentru hoardele de afară. Ne-am vărsat-o unul altuia în ochi aici, în vechea noastră fortificație, în cetatea în care ne-am închis acum 4 ani, lăsând lumea afară. Ce nevoie avem de lume când ne avem unul pe altul?
Am ridicat un zid mare, am cărat cu cârca bolovani, fiecare mare cât un chioșc de ziare Prescon. O să se mire oamenii de știință ca în fața complexului de la Stonehenge, o să se întrebe ce instrumente am folosit ca să ridicăm cataroaiele la 20 de metri înălțime în zidul care ne separă încă de inamic. O să creadă oamenii de știință că suntem extratereștrii. Și suntem. Eu sunt de pe Venus, tu ești de pe Marte, așa am citit într-o carte.
De pe pământ, de pe planet Earth-se citește Ărt- sunt hoardele de afară. Și atmosfera asta cu mult oxigen care asmute flacăra certurilor și înalță pălălaia scandalurilor. Nu am găsit și noi o planetă unde dragostea să nu ardă sufletele atât de repede. Unde iubirea ar fi trăit sute de ani (ar fi dăinuit-cum scria în cărțile de povești pe care le citeam când eram mică) în nemișcarea unei combinații de azot și carbon.
Dar noi, în aroganța pe care ți-o dă doar credința în unicitatea dragostei pe care o trăiești, nu am căutat o altă planetă.
Am crezut că ne ajunge zidul ăsta de 20 de metri și arcașii pe care i-am pus de strajă și porțile de stejar masiv, retezat din parcul național Retezat. Fără autorizație.
Ne-am retras în turn, în fața vetrei și zilele au curs pe lângă noi, timide, fără zgomot, ca un șir de furnici care trece nepăsător pe podeaua odăii. Zile mici, mult prea mici pentru dragostea noastră care era atât de mare încât trebuia să ținem geamurile deschise ca să poată să încapă în cameră.
Dar, la un moment dat, acum un an cred, unul dintre noi, cred că tu, ai zis că ți-e frig, să închidem geamul. Și uite așa ne-am dat seama că dragostea noastră era acum doar cât un câine mare, puteai să o cuprinzi cu brațele, nu mai era de necuprins. Și eu am zis că mi-e foame. Și atunci ne-am dat seama că nu ne mai suntem îndeajuns unul altuia.
Apoi străjerii-arcași de pe zid au strigat că văd mișcare undeva în zare. Erau oștile neîncrederii și armatele reproșurilor. Apoi li s-au alăturat celelalte armate și nu am mai avut grâne și miei să hrănim arcașii care au depus armele și acum suntem doar noi doi în fața unei gloate care ne vrea morți și iubirea noastră o vrea ștearsă din analele istoriei. Iar ea, iubirea e acum cât un pui de găină. O ții în palmă și știu că, dacă ai vrea, ai putea să o strivești în pumn. Ai putea să o sufoci și să o arunci peste zid și hoardele barbare s-ar opri atunci. Poate ne-ar lăsa să scăpăm cu viață dacă am promite că nu mai facem niciodată.
Că nu mai ridicăm ziduri între noi și lume.
Că nu mai fugim în doi, că e număr cu ghinion.
Că nu mai credem că dragostea ține o viață. Nu o viață de om cel puțin. O viață de oaie poate sau o viață de mierlă. Asta poate. Dar dacă vrei să trăiești o viață de oaie sau viață de mierlă cu perechea ta, nu e necesar să ridici un zid ca la Stonehenge de 20 de metri.
Că nu merită pentru atâta lucru să dai bătăi de cap la oamenii de știință.

4 comments
  1. ad.rian said:

    Razbunare metaforica. Hipersensibilitatea si hiperinteligenta sunt un exploziv mortal. Greu de inviat dupa bubuitura deziluziei.

  2. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    Din memorie, dintr-o carte ușor suprarealistă:

    Un individ stă de vorbă cu un fel de caid local, bandit și simultan guru-șaman. Din camera alăturată se aud, din cînd în cînd, niște urlete cumplite.
    – Ce se întîmplă acolo ?
    – Eh ! Au venit la mine doi tineri îndrăgostiți, disperați că nu mai pot trăi unul fără altul. M-au rugat să-i ajut.
    – Și ?
    – I-am închis în camera asta acum vreo lună. Sînt pe punctul de a se ucide reciproc.

  3. bn said:

    Ce frumos scris! Brilliantly painful. Se citeste ‘peinful’.

  4. am rezonat. mai mult decat as fi vrut, pentru o viata de mierla. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: