Un băiat scrie un scenariu și apoi regizează un film care ia un premiu important la un mare festival european. Media exultă, noul val al cinematografiei românești nu mai este nou dar iată că nu-și pierde vigoarea. Tânărul acesta ne face să fim mândri că suntem români, noi, ăștia de la intersecția imperiilor, unde trage curentul pe sub ușile civilizațiilor, în bătătura plină de noroi adus pe ciubote de turci, maghiari, ruși, austrieci, polonezi, tătari și ce-or mai fi fost.
Tânărul vine acasă cu trofeul, dă interviuri, apare la televizor, maică-mea mă întreabă dacă îl cunosc și e dezamăgită când spun că nu. Filmul lui este o poveste imorală despre infinita dragoste a unei mame pentru odrasla ei care omoară un om într-un accident de mașină. Accidentul este un prilej de intimitate între părinte și copil, acesta din urmă fiind protejat de lege printr-o placentă de cunoștințe, relații, intervenții.
O poveste românească, îți zici și treci mai departe dar zvonurile încep să curgă și nu par zvonuri pentru că oamenii care le rostesc nu sunt genul de țațe bârfitoare care au auzit povestea la coadă la păstârnac. Nu.
Sunt oameni de încredere care lucrează în domeniu care știu pentru că l-au auzit chiar pe regizor spunând că scenariul este făcut după povestea lui. Da, el, regizorul, premiatul internațional, mândria patriei, se pare că a simțit nevoia să-și ecranizeze viața. Viața lui în care a luat o viață, într-un accident, exact ca în film, accident care a fost șters de laveta din mâna sârguincioasă a mamei care nu putea să își lase fiul să facă pușcărie, doar e băiat talentat, cu viitorul în față, o să vedeți voi ce o să facă pentru țara asta. Haideți să facem cumva, să nu distrugem viața unui tânăr talentat, că mortu oricum nu se mai întoarce de la groapă, haideți să ne înțelegem.
Și înțeleși au fost, mama regizorului și familia mortului care nu se mai întoarce de la groapă. Dar după ani și ani, mortul iată că s-a întors și a mai murit odată, în fața rudelor lui și întru gloria internațională a cinematografului românesc care nu contenește să uimească prin veridicitate.
Așa spun zvonurile.
Și niciun nene din mass media, deși povestea asta este cunoscută, nu a șoptit o vorbă despre mortu pe care a fost clădită, faraonic, piramida de statuete culese de pe la nșpe mii de festivaluri, de teamă să nu zgârie mândria de român, să nu stropească mitul creativității fără margini a neamului nostru.

Unde vreau să ajung.
De câteva zile se dă cu huo și sunt bălăcăriți cei 4 jurați de la ”Românii au talent” pentru că au iertat cremenalul ieșit după 15 ani de pușcărie, care s-a dat inocent și a avut tupeul să mintă și să participe la emisiune etalându-și nu talentul minciunii ci pe cel a picturii. Huuuuooooo, rușine Protv, rușine realizatorilor, rușine că ați crezut criminalul și nu ați verificat și i-ați mai și spus că îl iertați pentru faptele lui și…
Huo. Huo pe bună dreptate.
Cremenalul a fost retras urgent din emisiune, trimis în anonimatul infractorilor care nu pictează îndeajuns de bine cât să fie invitați la Bienală sau să trăiască din vânzarea tablourilor către un Năstase sau Vâlcov.

Paralela e simplă. Criminalul a ispășit 15 ani de pedeapsă, a ieșit, a mințit și a încercat să devină faimos, însă lipsa celebrității și a premiilor internaționale l-a văduvit de iertarea poporului.
Regizorul nu a mințit niciodată. Și-a prezentat cazul în văzul tuturor și, în loc de pușcărie-ok, se preschisese fapta, deci în loc de un huuoooo-a luat o roabă de premii și a devenit o celebritate invitată pe la sindrofii, o personalitate care ne reprezintă țara cu onoare în lume.
Trăiască.
Duble standarde. Absolut de așteptat de la un neam de complexați habotnici care bat trei cruci și apoi te dau dracului pentru că te-ai frecat de ei când ai urcat în troleibuz.