ANAF-ura mă-sii. Sau, ce noroc că sunt atât de proști și răi

Sursa poveștii: Kiki. Și ea a auzit-o din altă sursă, să-i spunem acesteia Andrei. Care, la rândul lui cred că a aflat-o de la Alin. Și tot așa, căluți peste căluți, valuri care se aleargă înspumate până la originara unduire creată de pietricică trimisă în apă săptămâna trecută de către descinderea ANAF la cabana Postăvaru.
Zice Kiki-Andrei-Alin-Tudor-Radu-Simona-Bogdan-Laurențiu-Elena-Tedi, ANAF a pogorât la cabană întocmai ca sabia energetică a domnului Argeșanu și a tăiat antebrațul bucătăresei care tocmai mesteca într-o oală de ciorbă. ”Opriți activitatea!” a cerut ANAF cabanierului, chelnerilor și, desigur, bucătăresei ciunge.
-Ce-i cu banii ăștia în plus în casă? Infractorilor economici!! Fraudatorilor cu miros de ciorbă de burtă!!! Până vă băgați mințile-n cap, sunteți închiși.
Cabanierul și-a frecat tâmpla, bucătăreasa și-a frecat ciotul și din aceste operațiuni care nasc forțe și degajează căldură a rezultat o idee uluitoare: ”Și ce dacă unitatea este închisă. Asta nu înseamnă că nu poate fi funcțională.  E drept că nu mai putem să mai vindem nimic. Dar ce ar fi să dăm turistului mâncare, beuturică și binețe gratuit? Nu vindem adică nimic. Niciun produs nu are preț. Dacă ți-a plăcut mititelu și te-a gâdilat la mustață berea, uite ai o cutie unde poți să donezi cât te lasă pe tine inima.”
Cutia e de carton. Și plină. Pe mese sunt farfurii, pe scaune sunt haiduci. Puie Monta și ție vătaf ANAF.
Locanta duduie, bucătăreasa face scurtă la mână, cabanierul nu mai prididește să te așeze, perieze, epateze și, uite așa, cabana Postăvaru face mai mulți bani acum decât făcea înainte, cu prețul afișat, solicitări, obligații și impuneri fiscale, casă de marcat, calculator, tva, taxă pe și pe și pe…
Trăiască ANAF, această lămâie stoarsă peste maioneza veșnic tăiată a solidarității poporului român. Uite că cineva a reușit, în sfârșit, să o dreagă.
De băbuța care vindea lobodă fugărită de polițiști și ascunsă într-o scară de bloc de locatari ca s-o ferească de urgie, ce să mai zic.
Superb.
După aroganța din noiembrie cu diaspora, iată cum o nouă obrăznicie fără seamăn a guvernului reușește să creeze un pic de coeziune națională, o pară pe care nu o mai vedeam crescută în plopul uscat al miracolelor românești.
Noroc cu ei că sunt atât de proști și răi.
PS. O altă Kiki, care știe de la un alt Radu care știe de la un alt Șerban care a aflat de la un alt Cosmin, mi-a spus azi și povestea aia, pe dos cu istoria de mai sus. Cică ANAF a fost în control la un agent economic cu probleme cunoscute, despre care presa scrie din 2005 încoa, corupție, ilegalități, ciordeli. A stat 6 luni în control, 25 de agenți ANAF blocați juma de an într-un control. Și tot nu a reușit ANAF să găsească decât 7000 de lei pagubă. Deci proști bocnă. Proști și răi.

8 comments
  1. mandificator said:

    Că tot ai adus vorba de ăștia.

    Păi ei nu-și refăcuseră identitatea vizuală, cel puțin, mai an? Și nu a venit la pachet cu un manual de identitate? Pe care nu îl respectă nici așa urât și scump cum e, zic pozele de pe net?

    Păi stăm cu mâna în sân sau ne coalizăm să dăm exemplu poporului pișat de frică?!

    Păi?

    • mandificator said:

      Aia! 🙂

  2. bn said:

    Nu “prosti si rai”, Raluca. Mai degraba “prostiti” si “inraiti” de cei care decid asupra banilor cu care ei nu vor altceva decat sa-si plateasca facturile, sa-si creasca copii si sa-si dea un sens vietii. Ar trebui poate sa sa mentionez ca nu e cazul meu (thankfully !!!). Cumva insa, trebuie sa intelegem ca exista intotdeauna explicatii, chiar si pentru cele mai aberante comportamente. There’s no such thing as “bad guys”, my respected one! Just “unfortuned guys”, perhaps.

    • feher said:

      Ai dreptate. Ei sunt oile. Ciobanii in alta parte. Dar chiar si asa, oaie, nu ataci babuta cu loboda. E o aberatie a firii

  3. bn said:

    OK. Cum vrei tu. Dar te-ai gandit vreo clipa cum ar fi fost daca tu insati ai fi fost in locul “atacatorului cu loboda”? Si oricum, “aberatie a firii” nu este o asertiune demna de creierul si sufletul tau ci mai degraba proprie bisericii (iarta-ma pentru lovitura asta, nu am vrut sa doara ci numai sa subliniez ceva prin contrast). Si scuze pentru multele mele greseli “typo”, scriu un graba, ca tine si ca toti cititorii si comentatorii tai.

  4. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    „…exista intotdeauna explicatii, chiar si pentru cele mai aberante comportamente.”

    Iată o parabolă a unuia din frații Capek (din memorie).

    ”Un tip moare și ajunge la judecata de apoi. Acolo constată cu stupoare că nu-l judecă Dumnezeu ci tot niște oameni. Dumnezeu apare la un moment dat, dar doar ca MARTOR. După ce se termină toată tevatura cera audiență la FIINȚA SUPREMĂ și o întreabă:
    – Doamne, nu înțeleg. De ce nu mă judeci TU ?
    – Fiule, e simplu: eu ȘTIU TOT. Fiindcă știu tot, ÎNȚELEG TOT. Fiindcă înțeleg tot, IERT TOT. A judeca este o treabă specific omenească și eu doar o ajut prin mărturiile mele.”

    Nu știu dacă Ioan Paul II, în nesfărșita lui blîndețe, ar fi de acord cu această argumentație. Dar nu vă bucurați prematur, fiindcă Capek a scris ÎNAINTE de al Doilea Război Mondial (și nici despre comunism nu știa prea multe).

    Așadar să intrăm în IADUL pămîntesc, prin mintea unei persoane mult mai profunde decît un scriitor (oricît de talentat) – Hannah Arendt (evreică de cultură germană – ce citez a fost scris în engleză, în USA).

    „Pentru noi esenţialul constă în afirmaţia lui Isus, opusă “scribilor şi fariseilor”: în primul rînd este fals că numai Dumnezeu singur are puterea de a ierta ; în al doilea, această putere nu vine de la Dumnezeu (ca şi cum Dumnezeu ar ierta prin intermediul oamenilor) ci trebuie, din contră, să se petreacă între oameni care, abia apoi, vor putea spera la iertare din partea Domnului.
    Isus continuă într-o manieră şi mai radicală. Conform Evangheliei, omul nu se cuvine să ierte fiindcă Dumnezeu iartă; el nu trebuie să „facă la fel”; dar „dacă fiecare din voi nu iartă din tot sufletul” atunci Dumnezeu este cel care „vă va trata la fel ”.
    Evident că raţiunea acestei insistenţe asupra datoriei de a ierta decurge din faptul că “ei (cei ce greșesc) nu ştiu ce fac” şi că această datorie nu este aplicabilă asupra crimelor extreme şi perversităţii, deoarece în acest caz nu ar mai fi fost necesară învăţătura : Şi dacă de şapte ori pe zi el păcătuieşte împotriva ta şi dacă de şapte ori se întoarce la tine spunînd <>, îl vei ierta .
    Crima şi voinţa de a face rău sînt rare, poate încă şi mai rare decît faptele bune; după Isus, Dumnezeu se va ocupa de ele la Judecata de Apoi, care nu joacă absolut nici un rol în viaţa de pe pămînt, ea fiind caracterizată nu de iertare, ci de dreapta răsplată (apodounai – Matei, 16 : 27) Dar greşelile sînt fapte cotidiene datorate însăşi naturii acţiunii care, într-o reţea de relaţii, stabileşte permanent raporturi noi, şi trebuie să iertăm, să lăsam în pace, dezlegînd mereu oamenii de ceea ce au făcut fără voia lor pentru ca viaţa să poată continua .
    Faptul că oamenii sînt incapabili de a ierta ceea ce nu pot pedepsi și nu pot pedepsi ceea ce se dovedește de neiertat reprezintă un element structural, profund semnificativ, al afacerilor umane. El reprezintă exemplificarea magistrală a jignirilor ce se numesc, de la Kant încoace, „radical rele” și despre care nu cunoaștem mare lucru, chiar noi cei care am fost expuși uneia din rarele sale explozii în spațiul public. Tot ceea ce știm este că nu putem nici pedepsi, nici ierta aceste ofense și că, drept consecință, ele transced domeniul afacerilor umane și al capacităților omenești, ambele fiind distruse din temelie ori de cîte ori acestea (ofensele radical rele) apar.”

    ”Puțintel” mai complicat decît ”There’s no such thing as “bad guys”, isn´t it ? Dar nici dincolo de înțelegerea unei largi categorii de oameni (cu excepția popilor ortodocși). Spre deosebire de Capek, noi, cei ce trăim într-o țară supusă timp de decenii la ”crime extreme” și diverse ”perversități”, nu avem voie să ne legănăm în aforisme anglo-saxone simpliste (nici măcar adecvate însăși lumii anglo-saxone). Vreau să-i văd pe acei inspectori ANAF ”cocoșați de facturi, credite, copii și SENSUL VIEȚII”, că-și cer iertare de la baba cu ștevia. SĂ-I VĂD CUM DAU SENS VIEȚII LOR ! Și, dacă nu vor mai persecuta alți nenorociți NICIODATĂ, POATE îi voi ierta.

    Dar nu care cumva să mă aburească cu vreo retragere ”pustnicească” prin peșteri, așa cum s-a întîmplat cu un funcționar fiscal în urmă cu 15 sau 20 de ani. Să-ți lași barbă și să te joci de-a Omul de Cro Magnon nu înseamnă a-ți cere iertare, ci încă o escrocherie tipică ortodoxismului.

    • feher said:

      Excelent

      • VASILIU MIRCEA PAUL said:

        Mulțumesc. De fapt am scris pentru Dvs.

        Iată ce lucruri fundamentale și relativ ușor de priceput ne ascund te-OLOGII noștri cu ”isihasmele” și iertăciunile lor total-necondiționate, fîrnîite pe nas și prin bărbi soioase. Isus a spus cu adevărat lucruri importante dar trebuie descifrat limbajul destul de încîlcit-primitiv al evangheliilor. Și aici intră pe rol splendida gîndire greacă, rafinată de scolastici și dezvoltată de filosofia germană. Iar Hannah Arendt, așa cum spuneam, este exact la capătul dinspre noi al filierei. Mai mult, aproape tot ce scrie ea are drept scop final sfera politică. Nu în sensul trivial ci foarte larg, respectiv relațiile dintre oameni. După cum puteți observa chestiunea ”iertării” este fundamentală pentru însăși bazele politicii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: