În sauna finlandeză se anulează gravitația funcțiilor, a demnităților, a proprietăților. Ești tu, cu sânii tăi căzuți sau inocenți, cu celulita, cezariana, pitiriazisul tău. Și sunt ele, celelalte femei, turnându-și în cap căldări de apă fierbinte culese din bazinul cubic care e împărțit între sectorul femei și sectorul bărbați. Segregarea s-a produs, din considerente morale, la 1930. Sauna, acest cuib al umanității gregare strânse la gura sobei în imensa iarnă scandinavă, a fost ruptă în două. Bărbații cu picioare și piepturi păroase, cu subțioare puturoase, au fost trimiși să își măsoare penisurile în dreapta, femeile cu pântece lăsate ca niște pleoape peste pelvis, funduri albe și mari și sâni inegali, au fost trimise să cotcodăcească în stânga.
Femeile nu au acces la cuptorul cu lemne. Ele trebuie să suporte războaiele caniculare purtate cu rezistența organismului pe care le duc bărbații. Dacă ești cu adevărat unul, mascul, nu te face pe tine un 90 de grade celsius. Nu.
Milja, se citește Milia, își duce mâinile la urechi. Nu mai poate. Zice: hai să ieșim.
Câte grade sunt?
100 de grade.
Nu cred. Dar mă arde gâtul. Și inima e o brichetă de mașină. Dacă te apropi de mine cu țigara, ai aprins-o lipind-o de sânul stâng.
Ieșim. Sunt amețită și am ochi lăcrimoși, irisul plutind cenușiu într-o mare de sare brăzdată de vinișoare roșii.
Nu m-am epilat, mă gândesc și încerc să îmi ascund gambele sub prosopul umed care nu mă protejează de frigul de 5 grade pe care îl simt mângâindu-mă ca o mătușă unguroaică, sobru și distant.
Curtea e goală. Bărbații continuă să își testeze rezistența în pântecul încins al saunei. Noi, femeile, dilatate de căldură, încercăm să reintrăm în contururile personalităților noastre blurate de foc. Nu avem timp să ne tragem sufletul dat pe afară, bărbații ies în aburi, rătăcesc amețiți, ca după o veste proastă furată în tâmplă. Se așează, păsări greoaie, pe bănci și reușesc să se adune numai după ce dau pe gât bere sau gin tonic cu suc de lămâie, ”băutură care a fost făcută special pentru olimpiadă.” zice Matti.
Știi rusă?, îl întreb pe Matti care pare brelocul uman al unei cruci imense de aur, ortodocse, cu un Isus chinuit și plin de resentimente atârnându-i de gât.
Nu, eu nu știu dar am un prieten care e prieten cu tipul ăsta-îmi arată un grăscior de pe bancă și el, tipul ăsta știe rusă.
De fapt nu, infirmă grăsciorul, eu nu știu rusă dar am un prieten care știe pe cineva care vorbește rusă care mi-a zis că există 6 S-uri în rusă dar, atunci când mi le-a zis, am auzit doar 3.
Din pielea bărbaților iese încă abur, sunt roșii și părul e ud și porii sunt deschiși.
Cârnați se perpelesc pe grătarul înfipt în soba cu lemne pe care Veykko își tine piciorul.
Bărbații prinși în prosoape de la brâu în jos se reazămă unii de alții, piese de domino care nu vor cădea niciodată.
Femeile se sprijină în vorbele rostite repede, aruncate din gurile care încep ușor să se învinețească de frig.
Nimeni nu pleacă.
Corpurile se răcesc, cu bere pe dinăuntru și frig pe dinafară și carnea se întărește și se reașează în piele.
Milja, hai înapoi.
Intrăm.
Căldări cu apă fierbinte topesc crusta de frig depusă pe noi. Apoi mergem sus, urcăm în balconul unde e cald, atât de cald, fierbinte, așa cum trebuie să fie în vintrele Vezuviului. Suntem goale și continuăm să ne golim vorbind iute, aruncându-ne vești așa cum aruncă lavă vulcanii. Vorbele cad ca boabele de porumb, floricele care pocnesc în cuptorul saunei.
Purificare.

Pe vremuri, vrăjitoarele erau arse.
Acum sunt puse la topit.