Marele vecin rus și reînvierea patriotismului.

Mikko spune că în ultimele luni a fost încorporat mai des, câte 3 zile, câte 4 zile. E de la Ucraina, așa spune Mikko și Hanamaria aprobă.
Eero îmi spune despre Vyborg. Știai că a fost luat de ruși și toată populația finlandeză deportată în Finlanda?
Nu.
Muzeul Național al Finlandei nu suflă o vorbă despre cele două mari războaie cu vecinul bețiv și transpirat, care a intrat cu barosul de două ori prin peretele țării, în `39 și apoi, după Continuation War,  în 1944.
Finlanda a pierdut 11% din țară, Vyborgul, în Winter War și apoi s-a aliat cu Germania nazistă și a încercat să își recupereze teritoriile de la ruși. A pierdut de două ori. Exact ca noi. Pe aceeași mână. Norocul lor a fost că pe șervețelul desenat la ciorba de burtă de marile puteri, ei au intrat pe partea americanilor și nu au suferit ca amărăștenii de baltici, duhoarea respirației alcoolice a violatorului sovietic.

Nimeni nu vorbește în Finlanda despre al doilea război mondial cu mândria pe care credeam că o resimți ca nație de sub 4 milioane de oameni care reușește să și-o dea parte în parte cu ditamai oastea de orci, sute de milioane de orci. Și asta fără să ai lângă tine vreun Gandalf sau o armată de elfi care să te scoată de ceafă din bucluc.
În muzeul designului este amintită așa, în treacăt și fără obidă, plata despăgubirilor de război către URSS care a însemnat că Finlanda a avut mâncarea raționalizată până în 1956. Cartele, cozi, restricții, all that jazz, ca să stingă datoriile față de el, vecinul care i-a halit teritorii, care a atacat primul, care a obligat migrarea a sute de mii de oameni, care…
Noi nu vorbim despre marea rușine a celui de-al doilea război mondial.
De ce rușine? Că ați pierdut? Dar cine putea să câștige în fața tăvălugului …
Nu, nu. Rușine că ne-am aliat cu nemții.
Chiar dacă nu au intrat sub poala mamei Rusii, întreaga ideologie finlandeză post război a înfierat decizia de a se face frate cu dracul nazist.
Veykko spune că taică-su, veteran de război, nu a vorbit niciodată despre ce s-a întâmplat în campania din 1941-1942 când a fost în Rusia. Nu cu el. Niciodată. Doar cu ceilalți tovarăși de arme ai lui cu care se întâlnește adeseori la un șpriț sau la saună.
O lume de eroi care au tras bățul scurt al istoriei și au fost măturați sub preș.
Dacă la noi, mareșalul a fost împăiat și scos la plimbare de retorica naționalistă post 1989, Finlanda nu a găsit resurse să împingă fișetul după care au căzut dosarele celor care au luptat în al doilea război mondial pentru recuperarea Vyborgului.
Iar noii naționaliști au treabă cu migrația somaleză, nu cu rușii, ucrainienii și panica baltică.
”Oricum, dacă va fi război, finlandezii nu își vor mai apăra țara ca în 1939. Nu mai este genul ăla de patriotism.” zice Mikko.
Dar când vezi țări deșirându-se lângă tine, când stai de vorbă cu graficieni din Sarajevo transformați în sniperi și cu bateriști din Mostar, transformați în infanteriști, nu mai crezi în declarații subțiri ca o supă de pui primită în spital.
Rămâne de văzut Mikko, rămâne de văzut.

1 comment
  1. Costica J said:

    Frumos scrieți doamnă. Tare frumos !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: