Cel mai prost om dintr-o adunare este acela care este cel mai sigur pe sine.
Omul incapabil să mai producă întrebări, impotent și steril, care trăiește din răspunsurile la tot și la toate pe care le scoate pescuindu-le ca pe muci din nara lărgită de atâta forare. ”Da, am citit-o pe Nichita Stănescu și am și cunoscut-o, era total îndrăgostită de mine”-îți poate spune, sigur pe el, cel mai prost om din sală și tu, dacă nu ești la fel de prost ca el, te întrebi dacă tu ești idiot, dacă Nichita Stănescu nu a fost cumva și o divă porno din anii `80 și tu nu ai cunoscut-o pentru că ai avut ghinionul să stai în bibliotecă și să îl citești pe Nichita ăla cu coaie și versuri bizare.
Certitudinile tale sunt zguduite de orice intervenție a prostului autentic și sigur pe el.
Dar dacă omul ăsta știe ceva ce nu știi tu, îți spui și soclul convingerilor tale vibrează, un 5,4 pe Richter. Nu cad farfuriile din vitrină dar se zgâlțâie un pic dulapul. Iar omul dă în continuare cu barosul, el știe tot, are răspunsuri pentru tot și nicio întrebare căci, ca și Tatăl Nostru care este în ceruri, prostul cel mai mare din sală domnește asupra propriei lumi cu siguranța creatorului ei.
Nu-mi spui tu mie măi băiatule să-mi dau eu demisia, eu știu că nu o să mi se întâmple nimic pentru că tu nu o să îmi faci nimic pentru că tu și neamul vostru de momâi nu sunteți în stare de nimic…
Singurul om mai rău decât cel mai prost om dintr-o adunare este omul prost și rău. Omul căruia, odată cu întrebările i-a crăpat și ultima picătură de bun simț. Omul care are siguranța că, indiferent cât va întinde coarda, nu se va rupe, căci coarda este infinit elastică, a citit el într-o carte de fizică tibetană. Omul cel prost și rău este șmecherul care a întrezărit nemurirea și se repede cu 450 de km la oră în peretele de beton al realității. Știe că nu are cum să moară. Este sigur că indiferent ce face, nu există nimic care să îl oprească.
Și până acum a avut dreptate.
În 16 noiembrie am crezut că piere. Nici vorbă. Ni s-a spus să așteptăm, să-l lăsăm să-și frângă gâtul în propriul buget. A sărit svelt peste pârleaz și a continuat să mărească ritmul, noi ordonanțe, noi ticăloșii, cod penal, cod silvic, bagă mare, ia mai furați măi flăcăi, hăăăi, hăăăi!!!
În 5 iunie, au ieșit dosărelele și ni s-a spus: ăsta-i sfârșitul. Nici vorbă. Așa cum omul cel prost și rău știa-dar noi nu l-am crezut și ne-am tot întrebat pierzând timpul cu discuții anoste-nimic nu îl poate urni.
Sau nu?
Eu tot mă întreb cât ne mai trebuie să înțelegem că cel mai prost și rău om este de neclintit doar în lumea creată de el. Aia în care umblă în curul gol și niciun copilaș nu atrage atenția audienței că împăratul e dezbrăcat. Dar în lumea mea și a ta și a lui și a ei și a altor câteva zeci de mii, poate sute de mii de oameni care nu au fost paralizați de epidemia de prostie care a pălit România, cel mai prost și rău om este doar un funcționar public obraznic care trebuie dat jos din copac.
Totul e să zguduim copacul.
Ne vedem mâine în față la Guvern?