Felice are 72 de ani și este dottore, d-ăla adevărat, nu unul cusut în atelierele din Buftea. Doctor în economie. Muncește și acum și, la biroul lui din centrul Torinoului, o secretară de 60 de ani, sveltă și agilă, răspunde la telefonul fix cântând în ureche un ”buongiornoooo, cabinetul lui dottore Ballatore” apoi te întreabă cu ce te poate ajuta. Felice e mereu la costum și are o geantă care se închide în catarame de alamă, la fel de bătrână ca el. E modelul de geantă pe care personajul lui Robert Duvall l-a avut în filmul Avocatul, ne anunță. Nu știu despre ce vorbește, mă uit pe IMDB și găsesc doar Judecătorul, bănuiesc că nu e mare diferență.
În anii `70, la numai 30 de ani, Felice era mare director de fabrică, singurul capabil să facă față sindicatelor comuniste care amenințau cu revoluția și care, zice el, aveau acces la armele partizanilor, pitite bine după al doilea război mondial. ”Dottore Ballatore, te respectăm, dar nu o să ezităm să-ți tragem un glonț în cap când timpul va veni” i-au zis coloneii luptei de clasă, atunci, în anii `70 când totul părea clar, roșul era roșu și albul era alb.
Pantonele politicii s-a diversificat atât de tare, mii și mii și mii de nuanțe care pulverizează ideologia în fire de spaghetti multicolore, neimportante luate separat, capabile să se justifice numai împreună.
Și în spatele fabricii de vopseluri este Mafia.
Ieșită din zona marginală a infracționalității violente, mafia este acum pur economică, mâna care dă de mâncare comuniștilor și cristian democraților deopotrivă, praștia care propulsează Italia în viitor. A 4-a putere economică a Europei.
Ce s-a întâmplat cu Aldo Moro? întreb și Felice se îndreaptă din spate, înghite milanesa pesmetoasă din gură și declară: ”am ratat ocazia de a fi altceva decât suntem. Asta s-a întâmplat cu Aldo Moro. Omul providențial, capabil să facă pace între dreapta și stânga. Ucis de Brigăzile Roșii, o facțiune marxist leninistă, așa au zis ei atunci. Dar, de fapt, în spatele asasinării lui era SUA și NATO, speriate că Moro va aduce comuniștii la guvernare și astfel Italia ar putea aluneca în mâna rușilor iar aliații ar pierde zone strategice în Mediterana.”
Scopul scuză mijloacele.
Machiavellism cu miros de burgeri.
Strâns în costumul cu croi impecabil, Felice Ballatore înțelege cu demnitate că niciodată lucrurile nu sunt ceea ce par și că întotdeauna vizionarii vor fi sacrificați în complicate repuneri în scenă a judecății lui Pilat.
Realizez, a câta oară, cât de stupid a fost optimismul nostru din 16 noiembrie.
Nimeni nu vrea o personalitate puternică și coerentă în fruntea unei țări, cum nici un director nu-și angajează asistent pe cineva care ar putea să-i ia locul, poate în 5 sau poate în 7 ani. Momâile, servilii, banalii, blegii, șantajabilii, ei sunt cei care ne trebuie.
Trăim în vremuri în care respectul pentru adversar nu mai există. Nici adversarul nu știi cine e.
Felice a prins vremuri grele, dar mai ușor de înțeles.