Archive

Monthly Archives: July 2015

Frontline Club London. Adunarea cluburilor partenere.
Vaughan pune paharul de vin roșu jos și anunță solemn că, paradoxal, vârsta l-a transformat în socialist și că Grecia nu merită să fie hăcuită ca o focă pe o plajă daneză. ”Să ne amintim că grecii i-au iertat de datorii pe nemți după al doilea război mondial.” spune și imediat e acoperit de un val de proteste. Suntem la masă slovaci, cehi, bosniaci, albanezi kosovari sau albanezi get-beget, români și ruși. Istoric abuzați, nescutiți, fără bască, frați cu codrul, veri cu otrăvitul fântânilor.
La niciunul din noi nu găsești milă. La niciunul din noi nu e loc de ”de data asta hai să facem ca voi”. Când vii dintr-o nație mică, târâtă pe talpă de colo-colo de imperiu A și regatul B, îți lipsește orizontul și capacitatea de a evalua istoric o anumită decizie.
Vaughan, venit dintr-o națiune mare, cu 12 etaje, poate să vadă la distanță, trecut și viitor. Ce vede? ”Ne-am pierdut umanitatea. Asta este problema noastră, a civilizației occidentale. Ne-am pierdut umanitatea.”
Rușii, cehii, românii, bosniacii și albanezii nu sunt de acord.
Rușii de la Frontline, înghesuiți în capătul mesei, sunt etichetați agenți străini la ei în țară și riscă 6 ani de pușcărie pentru activități anti-naționale doar pentru că sunt finanțați de organizații vestice care promovează libertatea de expresie. Cui îi folosește libertatea de expresie? 97% din ruși sunt proPutin. Se lasă scărpinați de palma micului țar, fericiți că Europei îi e frică de el, de ei. Comparând cu ce se întâmplă în țara lor, Olga și Iuri sunt absolut siguri că occidentul nu și-a pierdut umanitatea ci doar a devenit mai atent cu cine împarte colțul de pâine care i-a mai rămas.
Cehia, între timp, se antrenează pentru campionatul european de moguliadă. Iva spune că cel mai bogat om din țară, un gherțoi care a strâns o avere urât mirositoare și s-a lansat recent în politică, devenind în scurt timp ministrul finanțelor, tocmai și-a cumpărat trust media. Regimul Havel este la fel de departe de cehi, ca Ana Blandiana de președinția României.
”Îl urăsc toți acum pe Havel. Spun că a fost prost, naiv, inutil. L-au votat pe Zeman, nas roșu, obraji roșii, ochi injectați, tiparul după care sunt alcătuiți bețivii de pe băncuțele de lemn din berăriile din toată Cehia. A fost în Rusia la aniversarea victoriei, deși noi, poporul, ne-am opus acestei vizite.”
Elasticul yo-yo-ului s-a întins cât a putut și acum mingea se întoarce în mâna rusului. Ungurii, cehii, bulgarii privesc cu groază cum pumnul se strânge în jurul lor. Pentru Iva, occidentul nu și-a pierdut umanitatea ci este singura lumină, chiar dacă palidă, care mai strălucește în întunericul care coboară iute în zilele din ce în ce mai scurte, căci winter is coming.
Albania și Bosnia și Kosovo nu ar respira fără americani. Occidentul e tată și mamă, aer și apă și Dumnezeu. El, Occidentul a luat un pumn de țărână și a modelat țări care trăiesc doar prin imensa lui generozitate. Umanitatea lui nu e pusă în discuție, zeii nu sunt umani. La masa unde națiunile Balcanilor privesc cu oroare revolta grecilor, englezii sunt zguduiți de frisoane de conștiință privindu-și creația.
Reci, intransigenți, nemiloși, fiecare cu pizda mă-sii. Copiii lor au crescut strâmb, crezând că suferința moștenită din viața anterioară îți dă dreptul să judeci și să fii crud. Modelul Israel, umanitatea strivită de zidul care taie deșertul.
Vaughan își lasă paharul jumate plin și se mută la altă masă. Un tânăr ziarist, specialist în economie, îi ia locul și ne anunță că China se duce dracului. Apoi dă pe gât paharul părăsit, se declară beat, se ridică și pleacă.

Thomas e neamț de Dusseldorf și nu mai vrea să plătească pentru greci. Dorian e român de Focșani și vrea ca grecii să le-o tragă la nemți. Carolina e spanioloaică din Madrid și nu înțelege de ce ar interesa-o pe ea ce se întâmplă în Grecia. Eu am băgat dolari în fonduri mutuale și acțiunile chinezești au căzut. Tudor a trimis brânză unor copii dintr-un orfelinat grecesc și spune că sunt atât de săraci încât au pupat mașina din care au fost descărcate darurile. Maică-mea zice că să-i ia dracu pe greci, uite ce pensii mari au. E disperată că frate-miu pleacă în Thassos și o să-i dea ăia în cap și o să-i fure euroii dosiți în tubul de calciu vârât în fund.
Acu 3 zile, pe HBO a fost 300 partea a doua, cum s-ar zice rândurile de la 151 în sus. Temistocle i-a cerut reginei Gorgo să îl sprijine cu oștirea Spartei în bătălia cu perșii. Dar Gorgo l-a privit cu sprânceana ridicată și l-a trimis după ghindă. Apoi a revenit la sentimente mai bune și flota Spartei a intervenit în al treișpelea ceas, ca un al treișpelea salariu în buzunarul secat al unui funcționar atenian.
Nu mai sunt bani iar Varoufakis spune să nu îi stricăm bucuria referendumului întrebându-l de unde bagă mâine euro în bancomate.
Are acasă la el o tiparniță, cum de unde?
Bejane, unde-i multiplicatorul?
Lumini și umbre.
Oxi, nei, n-are a face. Nei e noul oxi și oxi e noul nei.
Nimeni nu iese bine din chestia asta. Merkel, chinezii, americanii, rușii, Tsipras, eu, mama, Dorian, Thomas, Carolina sau Tudor care a trimis brânză copiilor orfani din Grecia.
Albul e noul negru și griul e noul negru și verdele, albastru, roșu sau fuschia sunt toate noul negru.

Comandați xanax, haloperidol și mult alcool și cumpărați acțiuni la fabricile de medicamente și spritz. Ăstea sunt puținele care vor crește în viitorii doi ani.

Vecina de sus își repară casa. Ca un Shiva năbădăios care distruge omenirea înainte de a putea să o reconstruiască, vecina de la trei bagă flexul în țevile fostei instalații de încălzire, acest atavism al blocului care l-a însoțit în noua eră, a centralelor, refugiat ca un român care vroia să treacă fraudulos granița, ba după draperii, ba după vreun șifonier mai spătos.
Vecina de la trei nu a mai suportat să o știe acolo. Își face apartamentul tiptop, a chemat muncitorii care au băgat flexul în țevi și scântei au izbucnit în sufrageria doamnei Nina de la etajul doi, dar din licăririle de foc nu s-a întrupat tremurând vreo zână pitică, lovită de magia unei vrăjitoare gheboase. S-au stins grabnic scânteile, pe parchetul doamnei Nina și țeava a tușit tabagic și a scuipat o cenușă neagră cu bucăți de rugină maro. Mulțumită, vecina a trecut la dărâmat cu sfredeluri uriașe un perete.
Vecina de la trei pare să încerce o evadare din apartamentul în care matrimoniul a făcut-o prizonieră. Nu bagă cu lingurița ca abatele Faria, nu sapă cu unghiile ca în Swahshank redemption.
Direct cu picameru evadează ea, dar cred că a greșit peretele și, în loc să găsească drumul spre libertatate, a evadat din sufragerie în bucătărie. Poate data viitoare.
Ce face cu praful și molozul construcției, vă întrebați. Îl aruncă de la balconul ei în balconul doamnei Nina de la doi, acolo unde doamna Nina de la doi se retrage să citească sau poate să le citească rufelor ei puse la uscat.
Doamna Nina iese pe balcon, în fiecare dimineață și trece degetul peste fierul balustradei. Dacă găsește praf, dă alarma. Poliția, să vină Poliția. În blocul ăsta nu se mai poate trăi, împuțiții ăștia ne distrug, mă îmbolnăvesc, uite cum mă îneacă ficatul de furie, săriți oameni buni, săăăăriiiiiți!!!
Doamna Nina prețuiește curățenia mai tare decât buna vecinătate, ei nu îi plac evadările din sufragerie în bucătărie și nici nu crede că din scânteile aruncate de flexul care taie țevile de încălzire ale vecinei de la trei se nasc mici zâne alungate din țara poveștilor de o vrăjitoare gheboasă. Doamna Nina crede în poliție pe care o sesizează prin telefoane și plângeri încercând să oprească fuga prizonierei de deasupra.
Condamnată la muncă pe viață pentru crima de a pretinde că e altcineva decât e, doamna Nina iubește pârnaia căminului ei. Iubește parchetul laminat, iubește chiar țevile vechi ale instalației de încălzire pe care nu le-ar tăia cu flexul în ruptul capului, căci cine știe când centralele o să dispară și populația de pușcăriași de la bloc va fi obligată să se recupleze la CET. Cine știe?
Doamna NIna nu face greșelile celor care speră. Ea știe că asta e tot ce va primi de la viață, e resemnată și încearcă să-și protejeze celula de asaltul de optimism murdar al celor care vor să fugă.
Își iubește căsuța mai presus de orice. Își iubește căsuța care îi cere să o spele, să o măture, să o curețe. E posedată de căsuță așa cum numai Bilbo Baggins era posedat de inelul lui Sauron.
Vecina de la trei a pornit asaltul asupra unui alt perete.
Cu ochii-n lacrimi și mâini strânse-n rugăciune, doamna Nina se roagă să moară strivită sub zidul pe care îl distruge.
Își spune Doamne Ajută și bate trei cruci. Apoi cheamă, a 7-a oară, Poliția.