Uitarea este pentru cei cu ficatul puternic

Hachinohe. Nimeni nu ajunge în Hachinohe decât atunci când vrea să meargă la faimosul festival Nebuta din Aomori și nu sunt locuri de cazare în Aomori, cum desigur nu sunt acum, că doar nu or aștepta locurile să mă decid eu când ajung, pe 3 sau pe 4 sau pe 7 august. Așa că e Hachinohe, cameră semidublă de fumători, duhnește a tutun ca un esofag de șef de gară din Dumbrăvița Bârsei. Cada e mică, din plastic, arată a laborator de chimie și încercări rătăcite de a găsi specia care ne leagă de ornitoring.
Fata de la recepție nu vorbește niciun cuvințel în engleză. Dar nu-i nimic. Avem indicatoare care ne anunță că putem să spălăm rufe pe fise și că e gheață la automatu de gheață și că anii `80 nu s-au terminat. La etajul, 4, dacă mergi chiar acum, la 17.32 pe 1 august, intri printr-o poartă stelară în anul 1983.

Aveam 9 ani în 1983 când se fumau țigări Kool, încă de pe vremea când Kool nu însemna Cool ci doar o rasă de țigări crescute în laboratoarele din Germania Federală, trăiască ea și Helmuth Kohl. Sau să fie Helmuth Kool?
Căsuțe se înșiră pe strada fără trotuare pe care umblă mașini pătrate, parbrize tăind orizontul perpendicular, doamne ce drăguțe sunt, vreau 7 dar ce te faci cu mizeriile de taxe?

Deci îmi plimb transpirația care urmează fidelă linia pântecului până la Select Inn care e select pentru că nu ai voie să fumezi în pat și pentru că îți dau cosmetice Shiseido să te speli la nătăfleț.

Harareeee!!!! Ori yarareeee, ia-ra-reee, ia-raaa-re rare-rare!!!!
Tobele cheamă poporul la strada principală și cetățenii zidesc ca spuma poliuretanică orice încercare de pătrundere lângă șoseaua unde copii de 3-4-5-6 ani târăsc în linie, câte 10 la frânghie, 5-6 odgoane care trag marele care alegorice din zăpadă artificială pe care sunt sculptați samurai, cai, tigri, urși, demoni și gheișe. Ha-raaaaaa-re, ha-raaaaaa-reee!!!!

De pe scaunele de la marginea șoselei, bunici, mătuși și mămicuțe se aruncă spre carele înfoiate și-l strigă pe Mitzuke și pe Kioke, să știe că nu sunt singuri, că părinții sunt acolo dând din evantaie, aplaudând și…

Pe șosea, taciturn, înainteză un domn grăsuț, în yucată. Ține în mână un poster pe pânză care ne anunță că … ce dracu ar trebui să însemne asta? Avem zugrăvită imaginea unui cal care are o explozie la anus și el, patrupedul, e ridicat pe picioarele din față. Pânza cu desenul freamătă în vânt și vedem și scrisul care, în engleză ne anunță să: atenție la cal.

Ooooo

Cai cu meteorism. Extrem de periculoși caii cu meteorism. Te pot pulveriza cu un pârț pe bază de ridichi.
În mână îmi poposește o bere. Who did it? O terasă întregă se înclină. Greu de detectat borgii ăștia, sunt doar ochiuri ale unui plovăr țesit de budism sau shintoism sau animism. Sunt darnici și zâmbitori. Nu toți. Pe stradă, călare pe niște monștrii de cai sau sunt ei miculiței?, trec samuraii.
Zidiți în platoșe de piele, neguroși și înciudați, samuraii par să fie băieții ăia care au tras bățul scurt și acum trebuie să fie clovnii junglei, să deschidă cavalcada dezmățului postmodern.

Când, de fapt, după ei, umil și cocoșat, trece chiar căluțul cocoșat. Un ponei trist și strâns în el ca o armonică.

4 golănași de 7-8 ani nu mai au răbdare. Taie mereu colțu să se uite cum vin călăreții. Se împing, își pun piedică, se împleticesc, sunt uimiți de cât de repede se mișcă ei înșiși, de cât de greoi suntem noi, ăștia cu materie multă pe coate și genunchi.
De după colț, rupând tensiunea, apare un cortegiu care cară în mijloc, într-un soi de ceașcă de sake, un shogun.

Un contabil sau inginer care se joacă de-a shogunul.

Salută mulțimea.

O echipă de cetățeni îmbrăcați în tigrii sperie copilașii, fac tumbe, își primesc berile și pleacă.

Babele se ridică de pe borduri. Caiete, pastile, rujuti și clame sunt uitate, e și mâine o zi.
E fierbinte, 37 de grade cu umiditate de 187%.

În pânza de apă pe care o respir ca un diver fără mască, simt dorința lui Hachinohe de a se face praf. Gurile sunt deschise, ochii sunt închiși, fă-mi ce vrei-asta spun clienții kioșcurilor care înșiră micul bazar. Dă-mi să beau, că nu mă uit la bani, cum spune Toni.