Caritasul, albanezii și deja vu-ul

Vasul ruginit șade într-o rână în portul murdar. Numele lui e imposibil: Kateri i Radës. Nu înseamnă nimic, nu îl vei ține minte vreodată. Vasul ruginit stă ghemuit ca un câine călcat de mașină în rada portului Otranto și, în loc de alge, pe el au crescut foi de sticlă care îmi aduc aminte de o statuie din Atena pe care am văzut-o cândva, într-o altă viață. Ah, dar chiar e mâna unui grec zice plăcuța memorială, este chiar Costas Varotsos, un sculptor care, mă gândesc eu, a căpătat niște jdemii de euro pentru îmbrăcarea în sticlă a coșciugului Kateri i Rades.
Căci eu nu mă uit la un vas scufundat care a băgat în mormântul tăcut al Adriaticii peste 80 de oameni, ci la o operă de artă care a costat 150.000 de coco. Opera de artă se cheamă: Debarcarea. Operă dedicată umanității migratoare.
Uau-spun francezii strânși în jurul panoului care explică în cuvinte puține tragedia albaneză.
Căci uau-este vorba de o tragedie care continuă să se repete de pe urma căreia artiști greci, unguri sau polonezi încasează cecuri grase pentru opere triste, încălecând lacrimile unor oameni și prelingându-se odată cu ele până-n bărbia unor târguri de artă unde cota crește și artistul se fălește.
Uau.

b_730_9159051b-1def-404e-8a6f-61c05b985f37

28 martie 1997, vasul italian Sibelia interceptează vasul albanez Kateri i Rades, ultimul se scufundă omorând peste 80 de oameni din cei 142 aflați la bord. Urmează 8 ani de investigații, comitete și comiții care decid, într-un final, că cei doi căpitani sunt în egală măsură responsabili pentru uciderea celor 80 de oameni, italianul e condamnat la 3 și albanezul la 4 ani de închisoare. Niciunul din superiori, din băieții cu puterea, din cârmaci, nu ajunge la mititica să-și scrie memoriile.
Nu o să aflăm astfel povestea blocadei navale efectuate de marina militară italiană, speriată de o invazie otomană tip secolul XV.
O să ne mulțumim cu puținele informații strecurate de chelneri sau comis-voiajori însetați care uite, își amintesc de exodul albanez din 1990. Cum nu? Au venit cu miile, cu zecile de mii. 20.000 în Brindisi, 17.000 în Bari doar în august `91, alți 15.000 la începutul lui martie `97.
Invaziile barbare, pericolul islamizării Italiei.
Hahahahaha, îmi amintesc de poveștile Edei din `99 despre muezinul din Tirana care a fost mituit să nu mai cânte la 5 dimineața că deranjează bietu credincios. Să o lase moale, să cânte în șoaptă sau mai bine să nu mai cânte deloc. Cam ăștia erau musulmanii de Albania.
Rătăciți între tezele din aprilie și perceptele Coranului, albanezii au poposit în `97 în pridvorul ofertant al jocurilor de tip Caritas-Buzunarul Bunicii, ălea piramidale care au făcut din Cluj orașul cu cel mai mare număr de mașini pe cap de locuitor.
Albania a tras bățul scurt. Jocurile s-au prăbușit, guvernul și-a rupt capul, țara a intrat în haos și, în martie, arăta ca Woodstockul după festival. În 2 martie a fost introdusă starea de urgență, poporul a ieșit în stradă dar strada era mică și nu putea să îi țină pe toți, așa că sute și mii au alunecat pe burlanul care i-a scuipat în Italia. Care a semnat un tratat bilateral cu noul guvern albanez, promițând că va întoarce în țară refugiații și va ajuta noul regim cu asistență financiară, umanitară și poliție.

Deja-vu.
Cu burta-n sus pe apele Adriaticii plutesc foști jucători care au pierdut și bani și viața și mustața la Buzunarul Bunicii. 18 ani mai târziu, în portul Otranto, turiștii francezi care nu au auzit de o țară numită Albania, nici de Buzunarul Bunicii, nici macar de Costas Varotsos, pierd 3 minute să citească niște inepții care vorbesc despre un val de refugiați albanezi fugiți de un război civil de la ei din țară, oriunde ar fi.
Sună a film de Hollywood cu Al Pacino. Hai mai bine să mergem să mâncăm niște gamberi și să bem un rose.
Kateri i Rades rămâne singură în port, între gunoaiele care se aleargă sub cerul albastru pugliez.
Vorba lui taică-miu: O tempora, o Moritz!

3 comments
  1. ad.rian said:

    Viata din cosul de gunoi al uitarii, ca rictus literar.

  2. stefan60 said:


    Asa veneau albanezii atunci .
    Tragedia cu nava e complicata . Caritasul albanez a fost creat , gestionat de politicieni “de foarte inalt nivel” si “cel mai inalt nivel” . Practic tara era in mana mafiei politice .

  3. ultimulunicorn said:

    Uau chiar ca.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: