Muștele și orașul cu cel mai mare standarde de trai din lume

În lift se suie Carla, un pudel negru cu botul tip trompă de căluț de mare. “Tatăl ei”, un Kenny Rogers de muzeul figurilor de ceară din Guangzhou, tras la față și puțin prea bronzat pentru a fi natural dus la plajă, turuie ceva despre numele pudelului. Deduc cu greu printre gâjâielile australiene că a botezat-o după Carla Bruni care taman când pudelul făcea ochi, se mărita cu Nicolas Sarkozy care…
Cobor din lift lăsând în urmă, cu șuvoiul de informații în gât, cel mai  prietenos australian întâlnit până acum. Mă rog, asta dacă nu pui la socoteală muștele melbournese care sunt extrem de prietenoase, atât de prietenoase încât nu pregetă să-ți intre în gură, să ți se așeze pe ochelari sau pe oul poșat din meniul Spartan, dar despre meniul Spartan într-o altă povestire. Musca melbournesă, MM să îi spunem, este tipul acela care nu se dă în lături să apară în castingul unui documentar despre copiii malnutriți din Nigeria. E profund implicată în viața cetății, ea musca melbournesă, e la terasă, în galerii de artă, în magazine și chiar și la expoziția Andy Warhol-Ai Weiwei am văzut cel puțin trei muște, fiecare cu salonul dumisale. Se vede treaba că sunt teritoriale.

Melbourne a ieșit, al cincilea an consecutiv, numărul 1 în topul The Economist al orașelor cu cel mai ridicat standard de viață. Criteriile sunt: stabilitate, sistem de sănătate, cultură, mediu, educație și infrastructură.
Macarale trimit litere de neon spre cer, sunt multe, căci orașul crește de nu se mai oprește. Se coace sub soarele care încinge the most liveable city in the world la 45 de grade. Celsius. Mă dor ochii de fierbințeală. Ouă poșate am în loc de ochi, peste care cobor pleoape umflate, încerc să le rulez încet dar mi-au rămas mici căci, de la caniculă, globurile oculare s-au dilatat. Sunt mari, de muscă, muscă melbournesă. Mă frige pieptul când trag aer, ca pe calul lui Harap Alb când halea jăratec încins. O doamnă cu spiritul camaraderesc umflat de căldură îmi mărturisește că este o zi minunată și când îi atrag atenția asupra disconfortului termic creat de cele 45 de grade îmi spune să înmagazinez căldură pentru sărbători. De unde sunt? -mă întreabă. Îi spun, ea zice: U-a-U, apoi declară că a stat 5 ani în Franța și că știe că acum România e sub ghețuri. Netul spune că la București sunt 11 grade. Probabil că și acolo sunt muște care bâzâie, probabil mai discret decât asta care îmi intră în ureche și îmi spune Zzzzzzzzz!!!!! intens.

Aș fi vrut să fiu Agârbiceanu, să pricep glasul animalelor. Să știu dacă musca Gina a poposit pe un caca înainte să calce pe fursecul meu. Nu sunt. Agârbiceanu.

Mă apăr, agitând isteric mâna dreaptă, de musca Gina și mă gândesc că totuși ar trebui, atunci când ți se spune că un loc este most liveable city in the world, să ți se spună că vara temperaturile ajung la 45 de grade, că este plin de muște care-și bagă picioarele-n gura ta, că gume de mestecat multiple te rețin într-o îmbrățișare nedorită cu asfaltul, ca o amantă decisă mai bine să facă o scenă decât să te lase să pleci la copii.

Și mai ales, ar trebui să ți se spună că aici femeile sunt urâte. Cu mâini groase, de matroz care aruncă odgoane și manevrează ancore de 45 de tone, cu pulpe colosale, de stabilopozi care nu lasă plaja căsniciei să fie invadată de mareea amantlâcurilor, tatuate sălbatic dar acoperite în rochițe de perdele, femeile din Melbourne sunt coșcogeamite trollii, cu suflete de vrăbii. Firave și inocente în carcasele lor enorme. Ca la dogi germani, te gândești cât costă masa, casa, hăinuțele fiecăreia și, probabil, dacă nu ești atât de pricopsit pe cât ți-ar plăcea, îți iei ceva mai mic. Să zicem categoria muscă. E plin doar aici de est europence firave și de asiatice svelte.
Muștele se aleargă pe masă, printre pahare. Una îmi intră în păr, se așează ca o agrafă cochetă, pe tâmplă și adoarme. Prin fața mea trece o femeie bronzată cu fundul mărit printr-o nereușită operație estetică. Arată ca doamna Bunghez, din Brașov, femeia cu cea mai mare tumoare din lume.

Aș putea să o țin așa la nesfârșit, vorbind despre muște, femei, tumori și oameni neprietenoși sau mult mai puțin prietenoși decât muștele. Dar vreau să vă spun ce am citit pe un gard azi:  But after the revolution, who’s going to pick up the garbage on Monday morning?

Probabil nimeni, de unde și muștele.