Fata se suie pe umerii băiatului subțirel. E 11.52 și irisul i se topește în albul ochiului, într-un nostalgic apus al minții. Are ice în ea și poate și niște alcool. Dar sigur e ice, crystal meth-ul despre care mi-a zis până și taximetristul afgan acum câteva ore: toată lumea ia, mai degrabă fetele tinere, ele sunt pe ice. Și mor, multe mor, citești mereu în ziare că e epidemie.
Omoplații fetei întind pielea spatelui, ridicând-o în două aripioare de rechin bactrian bronzat. Nu poate să vorbească, surâde și tremură în non-răcoarea nopții.
Pe alee se înghesuie mii de oameni. Ultimii veniți se împing, se năpustesc în zidul ridicat de cei veniți mai devreme, îl cimentează, închid orice fisură, sunteți italieni? auguri!, happy new years, mate! Copacii foșnesc, mâini apucă disperate de crenguțele firave, luptându-se să se ridice măcar 5, hai 6 centimetri iar pentru micul tuia din spatele meu, 2015 este ultimul an de viață. Crapă acum, la 6,5, 4, nu mai prinde uralele și nu mai respiră când mă prăbușesc peste el, dezechilibrată de un ultim jet de puștani alcoolizați care reușesc să străpungă mulțimea, trimițând o undă de șoc în picioarele mele. Dau să mă prind, disperată, de vecina shaolin care e mai înfiptă, nu reușesc, cu interiorul genunchilor prind spătarul băncii pe care sunt cocoțată și cad, cad cu încetinitorul în tunetul primelor artificii trimise din spatele Operei, mă opresc în îmbrățișarea moartă a tufei de tuia. Miroase a praf de pușcă, cerul e alb și roșu și galben, sunt înapoi pe bancă și văd în pupila fetei cu irisul scurs în albușul ochiului, ca un gălbenuș spart, o tâmpă uluire la vederea artificiilor. Tace și geme și gura e strâmbată într-un rictus. Vecina shaolin îmi intră în coaste, e împinsă de două dropii blonde care s-au urcat pe bancă. Blonde, bete, urlă: firewoooorks bitch! you see firewoooorks!
Poate nu miroase a pulbere de artificii, poate miroase a cretinism.Luminile urcă deasupra Operei din care văd doar o bucată, decupată de fălcile decise a două clădiri de cărămidă. De pe pod limbi de comete ling apa, o mână gigantică sudează podul și scânteile smulg alte răgete de lângă mine, BIIIIIITCHHHHH, HAPPY NEW YEAR BIIIIITCHH!!!!!
Fata pe ice clipește, întoarsă de la bunica pe care a prins-o făcând dragoste cu lupul, vede ceva în traiectoria strâmbă a artificiilor ce eu nu văd, tremură și aplaudă în timp ce mulțimea se sparge în catralioane de particule.
Big-bangul împrăștie atomii de prostie până la gard unde se despart în șuvoaie de vomă. Sunt mulți vomitători pe alee, se răstesc la verdeața care nu mai e, stâlcită de mii de picioare încălțate în conduri cu toc, acoperită de spuma celor 15 romuri băute pe fugă. Pentru că, deși suntem într-o zonă în care alcoolul e interzis, nimeni-poliție sau organizatori-nu miros sau nu te pun să deschizi sticlele de Sprite sau Cola în care ai mermelit un cocârț vicios, cu vodcă și gin, rom și tequila. Un băiat ține o fată de frunte aici iar mai încolo, un student neamț încearcă să prindă în borcanul sărmanei lui conversații de bondar bețiv o fată un pic mai trează decât el.

6 ore de așteptare pentru 12 minute de artificii.
De ce am făcut chestia asta? se întreabă un băiețandru cu sacou și cravată care ține în stânga o pereche de pantofi cu toc și în dreapta sclava eliberată de călcătura cauzatoare de tortură. Se grăbesc, el pași mari, deciși, ea alergând desculță pe strada stropită, ca-ntr-o pictură de Pollock, cu vome colorate.
Heppiii niu iăr, madăfacăăăărs!!! urlă un tuciuriu suit pe un bloc de plastic folosit la blocarea străzii.

Scurmând în oboseala strânsă ca un zaț rău pe fundul inimilor, din sute de piepturi, se naște cu un vuiet răspunsul: hepiiiii niu iăăăr, maaaait!
Sfârșitul lumii și începutul ei sunt frați gemeni.