Reciclarea e renaștere

Sunt pe 11 London Street, Newtown, Sydney, New South Wales, Australia, Asia&Oceania și citesc știrile. Bursele se-neacă, trăgând la fund ca un banc de Krakeni, economii, industrii, popoare. China e însărcinată cu cei patru călăreți ai apocalipsei, în timp ce Orientul Mijlociu se chinuie să traforeze un Frankenstein capabil să crească prețul petrolului. Am un deja-vu și încep să sap printre textele pe care le-am scris astă-vară, într-un iulie grozav de fierbinte și iată că-l găsesc într-un mail trimis unui om care ar fi trebuit să scoată o revistă dar n-a mai fost să fie. Apuc de ceafă și trag afară puiul de poveste prins între dărâmăturile editoriale. E despre oameni și locuri care par în urma noastră la cel puțin 5 ani, să fi fost 2010? Să fi fost 2008? Timpul aleargă în cerc. Chiar azi am văzut asta, când calendarul îmi arăta duminică, 3 ianuarie, 2016. Am luat ziua de 4 ianuarie și am tras-o peste inelul care ține tocul calendarului, apoi am luat ziua de 5 ianuarie și am pus-o peste și în loc de duminică, sub care nu mai era nimic, a trebuit să mă întorc în timp și să iau de pe partea cealaltă a lumii cele 6 zile lipsă, să dau luni la o parte și să scot la lumină ziua de marți. E un cerc în care China, Iran, Grecia, Ponta sunt numele unor țări și oameni, lipite pe ei ca afișele pe un stâlp de anunțuri. Dezlipești unul, dedesubt mai sunt 176 la fel, alte nume, același spectacol. Viața înseamnă reciclare, inima reciclează sângele și plămânul reciclează aerul și banii sunt reciclați, doar mintea noastră ne păcălește că e ceva nou.

Niciodată. Așadar…

Solstițiu de iarnă atomică

Val de caniculă peste Occident, tăvăliți în iarba uscată dintr-un părculeț din Soho cât o scuipătoare, englezi, francezi, spanioli și alte naționalități nădușesc cu paiul de la suc în gură, strânși unii în alții ca o colonie de foci. Se vorbește despre reducerile de pe Oxford Street și despre silueta impecabilă a lui Kate, dar uite că doi blonzi cuperotici se aruncă într-o dispută asupra Greciei de unde unul dintre ei s-a întors victorios, aducând informația că este fix ca în 2007, belșug, soare, apă albastră, pește la grătar și ouzo.

Noooo, nu cred, se înfierbântă al doilea. El știe de la BBC de Troika și Memorandum, de cozile la ATM-uri și pensionarii care nu au ce mânca și care au votat Oxi la referendum, whatever that means, this fucking oxi pe care îl pronunță oricum ohi.

Tsipras, Varoufakis, tzatziki și souvlaki.

Frate-miu mă amenință că se aruncă de la balcon. Nu a cumpărat euro și acum a aflat de la televizor că rata se duce dracului, se înalță la ceruri ca generalul Oprea în ierarhia serviciilor. De unde să știe că grecii o să zică oxi, noi nu am zice nici picați cu ceară asta, că ne e frică de ruși, mai bine cu madam Merkel și gleznele ei îngroșate de la retenția de apă (ar face bine să treacă pe dieta mediteraneană, fie vorba între noi) decât cu zâmbetul subțire, de caiman mulțumit, afișat de Putin.

”Ce mă faaaac??? Sunt un idiooot!!! O să mă ia dracu!!! Sunt sabotat de nevastă, sunt futut de familie și acum sunt abuzat de cretinii de greci!!!”

Frate-miu nu poate să doarmă. Nu e singurul.

Ruptă în două ca o pâine în mâini muncite de țăran, juma de Românie schimbă în euro, cealaltă jumate păstrează leii. Amândouă se dau de ceasu morții. Ce face cursu? Crește? Scade? Bate pasul pe loc? Ce fac eu cu concediul din Grecia, mânca-ți-aș tzatzikiul tău cu usturoi să-ți mănânc?

Între timp țara e condusă de pe facebook de premierul nostru postac.

Dupa forfota inițială când cu DNA și fuga la Înalta Poartă cu genunchiul în batistă, după salvatoarea apariție a generalului și degringolada din PSD, intriga s-a înmuiat, spectatorii s-au plictisit și s-au întors la Tsipras, Grexit și prețurile din Thasos.

Număr 10 curse în 6 ore din Londra spre insulele din Grecia. Se pleacă în valuri, refugiați în șlapi, cu borsete umflate cu valută. Se închide gazul, se trag obloanele, se verifică robineții și se fuge la soare.

Între timp bursa din China cade. Se prăbușește spre centrul pământului și va ieși pe partea ailaltă, probabil în mijlocul Atlanticului, ca un vulcan mic și stâncos, țâșnind din valuri, spre care curenții vor împinge bărcile somalezilor, sudanezilor, nigerienilor, algerienilor, congolezilor sș ruwandezilor fugiți de frica războaielor tribale alimentate de aceeași goană după petrol a chinezilor ăstora cu bursa căzută spre centrul pământului.

Zidul de praf ridicat de prăbușirea bursei încă nu a ajuns la noi. Nu se simte decât prin birourile partidului comunist chinez și ale bancherilor ferchezuiți din New York, Singapore, Hong Kong și Londra.

Să ne bucuram de soare cât îl mai avem. Când norul creat de monstruoasa implozie a pagodei yuanilor se va întinde, lumina va dispărea cu anii de la geamul nostru.

Și uite așa, în plină încălzire globală, frisoanele iernii atomice ne vor da tuturor dureri de șale.

Să mă duc sau nu în Grecia?

Eu zic că Nei. Că mâine poate nu o mai găsim la locul ei, măturată de un tsunami gigantic ridicat de modificarea axei planetei.