E coloană și abia reușești să intri în comună, d-apăi să găsești un loc de parcare. Fiecare uliță arată ca o crenguță țepoasă de brad, cu mașini prinse ca acele, cu zecile, de-o parte și de alta. În piață este un soi de coloană a infinitului făcută din cotoare de mere din beton vânăt. E un monument dedicat ostașilor morți în primul război mondial. Cred. Nu mă apropii să citesc ce scrie pe marmura neagră de la baza stâlpului de cotoare de frica iepuroiului gigantic care le-a ros. Sigur e pe undeva pe aproape. Lăsând însărcinată vreo fermă zootehnică sau violând un grup vocal-instrumental de bavarezi veniți la Fasching.
Căci e Fasching în Prejmer. Și totodată sărbătoarea clătitelor.
Mii de oameni au venit să mănânce clătite reîncălzite, fierbinți comparativ cu șlagărele lălăite bilingv de o doamnă cu pălărie roșie și accent iohannesian și trupa ei de morți vii care au ocupat scena de lângă cetate. Basistul a murit tânăr. Îmi pare rău de el și îmi imaginez viața pe care ar fi putut să o aibă dacă nu ar fi fost îngropat de viu în programul muzical al mamei lui. Sigur doamna cu pălărie roșie e mă-sa. Îi aruncă priviri calde și e clar că ea e cea care i-a ales copilașului plovărul gri pe care, dacă l-ar avea, Petre Roman ar mai face o revoluție.
Mama știe să facă atmosferă. Acum combină publicul la niște iodlăre. Cum dracu să cânți iodlăre cu gura plină de clătite? Lângă mine un ghepard cu cizme cu zdrăngănele metalice și sprâncene desenate cu un creion mov se-nfige într-un carton cu 7 clătite dar ține ritmul iodlărelor lovind cu călcâiul în pământ.
Lumea tip-top, ieșită cu hainele bune, e atinsă de pe la 12 de aripa cirotică a consumului de pălincuță. Domnu ăsta cu ochiul umed dă cu 5 lei suta de mililitri. Nu se mai poate concentra, cred că a machit de dimineață și până acum niscaiva terebentină d-asta galbenă, de Buzău. Toarnă în neștire în pahare și când noi, trei muieri, ne declarăm oripilate de cantitate și renunțăm la unul din pahare, îngheață stupefiat de imbecilitatea noastră. Adică pe cine a omorât 100 de mililitri de pălincă de Buzău, voi să-mi spuneți!
Îi ține isonul un cetățean în pantaloni cu pense care strânge în pumnul drept o rudă de salam sau poate un cârnaț și ne îndeamnă să fim bărbate.
E bună fetelor, păi ce, vă spui că e bună. Luați de beți că așa e la fasching!
Doamna cu pălărie roșie de pe scenă renunță la celebritate și ne anunță că am face chiar acum bine să încetăm orice activitate și să ne îndreptăm spre șosea pe care trec carele alegorice. Mă bulucesc, deja încetinită în mișcări de pălinca buzoiană. Apuc să văd prima căruță, căruță trasă de cal, nimic alegoric, pe care țopăie frenetic un individ cu masca lui Beast din X-Men (cred) și alți trei care nu au avut bani de cauciucuri și și-au meșterit ceva incert din pânză și hârtie. Nu știi cine vor să fie și de ce. Dar după căruță urmează o mașină pe a cărei capotă este un bărbătuș în salopetă care strânge la piept o mitralieră învelită în hârtie. Mă gândesc că faschingu ăsta este despre geopolitică și ISIS, refugiați și islamizare. Și da, cred că asta vrea să spună autorul pentru că, în urletul sirenei antiaeriene instalată pe un stâlp fix deasupra tarabei Regelui Ciolanului, trece un tractor din care iese fum gros. Nu de la eșapament. Nu. În remorca plină-de data asta avem un soi de Chewbacca și un Anonymus printre mascați-se prăjesc clătite. Este o clătitărie mobilă. Mascații urlă și sar ca o galerie după gol intonând mantra: nu dați banii pe prostii, luați clătite la copii!
Poporul aplaudă. Hohotește. Se înghesuie să cumpere clătite de la Al-Qaeda-XMen-VforVendetta. Televiziunea bagă microfonul, împreună cu o clătită cu mure în gura unei doamne care lasă plescăitul să vorbească pentru ea. În spatele remorcii pe care scrie “fasching” și “clătite” și dracu mai știe ce, e un turn înfășurat într-un banner care anunță vecinătatea lui “Taj Mahal Club. Noi știm să ne distrăm.” Sau cam așa ceva.
Omenirea continuă să se depună, strat după strat, cenușă vulcanică după o erupție epică.
Găsesc în ziarul Adevărul de anul trecut:
„Caravana Clătitelor “ de la Prejmer a devenit deja o tradiţie, fiind la a opta ediţie. Carnavalul săsesc organizat înainte de intrarea în Postul Paştelui, potrivit calendarului Bisericii evanghelice, este un bun prilej de bucurie, dans şi voie bună, dar mai ales de a reuni comunitatea, fiind un ritual ce are rădăcini adânci în istorie. Festivalul simbolizează triumful luminii asupra întunericului, prevestirea soarelui primăverii şi alungarea iernii. Mii de turişti vin să asiste în fiecare an la ineditul carnaval şi să guste delicioasele clătite, vedetele evenimentului. Doar la Prejmer vă puteţi delecta cu clătite cu umplutură de sarmale, clătite cu zacuscă, clătite cu spanac şi ciuperci. Pentru turiştii mai consevatori vor fi pregătite şi tradiţionalele clătite cu gemuri de casă.

Triumful luminii asupra întunericului și alungarea iernii, deci.
Așa îmi explic de ce era băiatul ăla cu mitraliera.
Daesh de Prejmer care a pus gând rău frigului iernii.
Doamna cu pălărie roșie a pus din nou oala cu șlagăre pe foc, câinii se tolănesc la soare, turiștii înfulecă cârnați de la Regele Ciolanului și albinele dau târcoale vânzătorilor de flori. Prejmer e pe harta turistic-culinară a țării, eu zic să bem pentru asta o pălincă cu 5 lei suta.
Sașii e români și fasching se citește fașing.
Ia mai mânați măi flăcăi și trozniți din mitraliereeee măăăăăăăăiiiiiii!!!