Duminica Orbului glumeț

Tom este istoric. A venit prima oară în România în 1990. Până acum a reușit să învețe să ceară cafea, nota la restaurant, să spună mulțumesc și la revedere. E scoțian, rostogolește cuvintele ca pe butoaie pline, unele îi cad de pe limbă și se terciuiesc pe fața de masă.
Ce ai spus? Poți să repeți?
Sunt deja la a 6-a rugăminte de “poți să repeți?”.
-În primăvara lui 1990 lumea era isterică în București, repetă Tom.
Agitată, cu poalele-n cap, dată-n foc.
În primăvara lui 1990, în București nu găseai un om calm, doar bande de nuntași beți de încântarea descoperirii democrației. Capacul odată smuls, poporul clocotitor cobora pe pereții oalei, clamând, cerând, invocând.
Votând.
-La început mi-a fost frică, lume nervoasă, o agresivitatea verbală incredibilă. Apoi mi-am dat seama că nimeni nu o să facă nimic, că nu vor fi violențe, că amenințările rămân doar cuvinte și că nu vor reuși să condenseze în lupte de stradă.
Tom a ajuns în aprilie 1990 în Cluj.
Altă țară, alt popor. Miting Rațiu. Strânși în jurul candidatului, oameni calmi, cumpătați, cu mâneci suflecate, puși pe treabă. Ascultau ce zice Rațiu, aprobau cu mișcări verticale de bărbie. Păreau că știu foarte bine ce este de făcut, că au un plan, că drumul lor este mai scurt decât cel al muștelor demente de la București.
-Dar apoi l-au ales pe Funar, spune Tom.
Oamenii calmi, cumpătați și cu mânecile suflecate erau doar ceea ce păreau, niște oameni calmi și cumpătați, cu un mare deficit de scandal. Așa că au ales nebunu tricolor.
O țară de gravide pline de pofte, unele să-njure, altele să râdă, altele să doarmă în liniște vreo 26 de ani, până s-o face frumos și pe strada noastră.
-Nimeni nu vă poate scăpa de voi înșivă.
Poți să repeți?
-Nimeni nu vă poate scăpa de voi înșivă. Uniunea Europeană, americani, englezi, nimeni.
Înțeleg abrupt că România nu a ieșit niciodată din Duminica Orbului.
O retrăiește într-un limbo infinit și nu e nimeni care să ne spună: dacă vreți să se oprească, dacă ați obosit să vă învârtiți în cerc, apăsați pe butonul ăsta și puteți în sfârșit să vedeți zorii  lui 21 mai 1990.
Și dacă ne-ar spune, oricum nu ne-ar păsa.
Îngroziți de surprizele viitorului, ne aruncăm în decolteul trecutului.
Se știe, înainte era mai bine.
Tom mă îmbărbătează: măcar voi, românii, nu sunteți nici pe departe atât de paranoici și depresivi ca bulgarii.
Duminica Orbului pus pe șotii.
Mă duc să-mi pun singură pastă de dinți pe clanță și muștar în ghete.
Noapte bună.

4 comments
  1. Gamma said:

    Bine spus . In realitate totusi suntem blocati in ciclul 90-96 , o data rau o data bine fara sa reactionam la stimuli .Iar o parte bunisoara a populatiei chiar e cum ai zis in articol , blocata in 20 mai si incepe sa nu-mi mai fie mila de ei chit ca se chinuie .

  2. asdf said:

    Pai se poate sa nu-l stim pe Tom? Pe vremea lui Base scria de zor la RL si era atat de jenant de basist, ca si basistilor cred ca le era rusine. Nu stiu de ce, in ultima perioada nu a mai publicat acolo. Bine, nici patronatul nu mai e ce a fost 🙂 Dar cred ca o vreme a dus-o bine.

  3. Razvan said:

    Noroc ca era basist scotianul. Ca poate-i trecea cuiva prin cap ca nu e tocmai ok sa-i lasi sa se bage in fata pe toti cei care nu stiu decat sa faca spume la gura de furie. Am scapat, de data asta.

  4. Razvan said:

    In schimb sper sa nu gasesasca nimeni butonul sa ne intoarcem in ’90, ca cine stie cine-l gaseste si cum apasa si unde ne trezim.
    Mai bine un buton de alarma sa ne trezim, in 2016, dar sa ne trezim.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: