Ora 2 a sosit, omul negru n-a venit

Munchen, ora 14.07, 22 iulie, gară.
Trenul e roșu ca un picior opărit, aleargă șontâc, șontâc, peste câmpuri de porumb unde semnalul e înghițit de verdele crud. Schimbăm în Muhldorf și apoi 2 ore jumate ne târâm printre dealuri către Passau, timpul e anulat de ceasul electronic de pe peretele vagonului, blocat la 2.52. Mi-e sete și mă dor ochii de atât verde de gazon de plastic și uite că ajungem la Passau,  cândva între 2.52 și 5. Ce contează?
Tot ce contează este că aici, în seara asta, este festivalul artelor. Zice Jurgen că toată lumea o să fie în stradă, setea a mii de studenți și foamea a mii de passau-eni. Ce mai aștepți?
Passau, cândva între 2.52 și 18.26, promenada Dunării.
Sună telefonul: Unde ești? Ai văzut, a fost atentat terorist la Munchen?
Nu. Sunt în Passau.
Nu contează, ai grijă, sunt morți la un mall.
Eu nu merg la mall-uri.
Ascultă aici, sunt 3 trăgători, au zis ăștia la televizor că e periculos, că nu au prins trăgătorii, au zis ca lumea să stea în casă și să nu iasă că teroriștii sunt în libertate.
Domle, sunt în Passau. Beau weissbier pe malul Dunării.
În fața mea o duduie chilug rulează un joint care ar putea aduce pacea între shiiți și sunniți. Avem morsa cu ciorapul vârât în sanda, avem sportivul cu chică, tricou roz și pantaloni ridicați până la sânii de adolescentă, proaspăt înmuguriți de la consumul excesiv de bere. Avem femeia bărbat și bărbatul femeie, avem copiii bătrâni și babe pterodactil, bocănind în cârje pe piatra cubică, avem câinele liliac stând în poala unui cal în rochie cu guleraș de subretă.
Sunt mii de oameni defilând prin fața berii mele și…
Unde ești? Ești bine? Ai plecat din Munchen?
Curg telefoanele, mesajele pe sms sau mess. La 1300 de kilometri distanță lumea e înfiorată, teroristul de mall, ISIS de hypermarket, mujahedinul de bufet îți poate veni de petrecanie oricând dar mai cu seamă când probezi o pereche de blugi.
România e terorizată.
În jurul meu însă știrile nu pătrund.
Nimeni dar absolut nimeni dintre oamenii care benchetuiesc pe prima terasă, pe a doua și pe a treia pe care mă opresc în traseul festivalului, nimeni dintre cei care vizitează galeriile și muzeul de artă, niciunul dintre dansatorii de samba din piața Primăriei, absolut niciunul din cei care aliniază piața Dom-ului ascultând spectacolul medieval, nu suflă o vorbă despre Munchen.
Ajuns acasă la 2 dimineața, Jurgen zice că oricine știe că nu trebuie să-ți bați capul cu mass-media. Se știe că ei încearcă să te sperie, ideea e să nu pui botul. Ce tot atâta terorism? Nu avem altceva mai bun de făcut? Ca de exemplu să gustăm un spritz și să ne bulănim cu ochii pe proiecțiile fantastice de pe turn? Sau să vorbim despre vacanța în Spania și despre ultimul trend în coafurile de câini?
Îmi amintesc de decembrie 1989, frate-miu în armata la Bistrița Năsăud. Maică-mea înebunită, dacă moare băiatul, dacă îl scoate în stradă și trag în militari securiștii și teroriștii crescuți de Ceaușescu în ferme în Apuseni? Două zile a încercat să dea de el, telefonând la Bistrița de pe la vecini, că nu aveam telefon. Și până la urmă dă de el, ce faci iubitu lu mama, ești bine, ai ce să mănânci?
Iubitul nu putea să răspundă de frică să nu scuipe cele 6 sarmale și 4 cârnați pe care îi înghesuise-n gură. Ospăț peste ospăț la unitatea militară de transmisiuni a lui frate-miu, căci la televizor se anunțase că armata e cu noi! și atunci poporul a bombardat unitatea cu porci și caltaboși. Și dăi și luptă și dăi.
Și, în timp ce maică-mea înghițea cu noduri și se gândea la eroul de la Bistrița care rupe pe genunchi teroriști și apără patria, pe adevăratul front era un festival al colesterolului.
Lumi paralele.
Porcăria asta de la mall putea să se întâmple oriunde, voi chiar mai credeți că e ceva din ce spune media adevărat? întreabă Jurgen.
Da, noi credem.
În lumea noastră din pixeli e mereu 2.52, două zile după ce poștașul trebuia să ne aducă pensia și nu avem nimic mai bun de făcut decât să stăm acasă și să sperăm că vine, făcându-ne griji: oare l-a călcat mașina pe poștaș? Oare i-a căzut o cărămidă-n cap sau poate un terorist, la mall, l-a atacat cu un aparat de uscat părul sau o rudă de salam de Sibiu. Ce s-a întâmplat oare? Ceva rău, desigur. Mereu mai negru decât cele mai negre gânduri ale noastre.

 

1 comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: