Bărbatul are pantaloni trei sferturi și fața umflată, ca și cum a dormit 1000 de nopți, neîntors. Ne aude vorbind românește și vine săgeată: sunteți români d-ai mei, dați-mi și mie niște bani să-mi iau ceva de mâncare. Dacă nu vă auzeam, aș fi zis că sunteți nemți, că aveți portu ăsta nemțesc.
Portu nemțesc, ăsta sigur a dormit 10.000 de nopți. Dar ce spun eu, 450.000 de nopți a dormit, poate a venit cu fratele Bălcescu în Germania și apoi a rămas aici, victima unui proto-Mengele care a aranjat criogenizarea individului într-un butoi cu țipari de Rin.
În cartierul roșu, pe termopane sunt lipite A4 cu numele fetelor. 89% din ele sunt cu clienții, lăsând numai babele și ororile să stea în sutien și chiloți expuse pe scaune înalte, cu căști în urechi. Poate învață germană fără profesor. Pe o hârtie scrie mărunt, în românește: căutăm fată pentru munca la geam.
Geamgiță.
Vis-a-vis de casele cu fete, rezemați de zidul medieval al orașului imperial sunt clienții care așteaptă ceva. Poate ca fata lor favorită să intre în schimb, poate ca fata lor favorită să se întoarcă de la lucru. Poate pur și simplu fumează acolo căci e atmosfera mai intimă.
În 1938 la Adunarea anuală a naziștilor de la Nuremberg dedicată Germaniei Mari, cartierul roșu a fost închis ca să nu atragă în ispită național-socialiștii cei puri. Desigur, amușinând pe străduțe au fost văzuți șefi și șefici, acești degustători moderni ai dietei populare. Cineva trebuie să vadă dacă tocana de păsărică e otrăvită, nu-i așa?
Zeppelin Field, singurul giga proiect finalizat al lui Speer e lăsat să moară. Acoperit de jeg și tufe e o combinație de munte de gunoi de la marginea Brașovului cu citadela Angkor-ului. Doi puști francezi cu triciclete dau ture prin fața tribunei de pe care, în `38, floarea NSDAP-ului a salutat milionul de oameni veniți la paradă. Heil Hitler!!! urlat dintr-un milion de piepturi a creat o sferă care s-a ridicat în stratosferă, iubitul Mihaelei Rădulescu vă poate mărturisi că și acum poate fi văzută, orbitând pământul.
În 45, americanii au detonat svastica de piatră și de atunci, nemții încearcă să ascundă rușinea nazismului sub păduri, parcări, berării și piste de biciclete, incapabili să-i găsească uriașului bibelou național-socialist un loc pe etajera cu slăbiciuni ale firii.
Doar 2 din 1000 de germani s-au opus regimului, așa zice istoricul de la Dokumentationszentrum. Restul s-au scăldat, milioane de vrăbii, în lumina soarelui interior care răsărea din gura iubitului conducător, primul fiu al țării, primul arhitect, primul soldat, primul miner, primul cant-autor, primul Ceaușescu, primul Erdogan.
1933 e un 1946 sau un 2016, aceleași fente, aceleași ezitări, aceleași goluri din offside, aceleași faulturi și hențuri.
Deși privim istoria expusă în chiloți și sutien cu dantelă într-o vitrină de termopan nu înțelegem că am mai văzut-o și ieri și alaltăieri și acum 1 an. Este la fel de urâtă, fute la fel de prost și ne costă la fel de mult. Mereu.
Zilnic, milioane de amnezici, venim să ne fumăm țigările în fața vitrinelor unde istoria ne așteaptă cu căști în urechi.
Privind curvele din cartierul roșu îmi amintesc de ceva. Scot repede pliantul muzeului procesului de la Nurnberg și da, acolo sunt, cu căști la urechi, Goring și Ribbentrop, Frank și Frick, așteptând sentința tribunalului pentru crime de război.
Târfe și târfe.
Românul cu fața umflată răsare din nou în față. Se învârte ca istoria și eu trec pe celălalt trotuar.