Viruși.

Pe pereții Porții Ecaterina se aleargă proiecții colorate roșu, galben, verde și albastru, lasere care sparg întunericul prin care calcă clătinat bețivii cu ghirlande de flori portocalii primite la Oktoberfest. Un copil se uită perplex mai întâi la tac-su care se întreabă răgușit ce dracu`s ăstea, apoi  la pereții bătrâni și la luminile care îi îmbracă acum într-o fotografie sepia și îi răspunde ce sunt ăstea: viruși.
Și eu care credeam că e un basm. Nț.
Viruși sunt.
The Ultimate Reality.

În tren, la ora 2 și 5 minute, trece târându-se pe fund și împingându-se în podul palmelor un țigan slab și știrb. E murdar și umil și morsa cu mustață de lângă mine, țigan și el, empatizează dar nu prea tare și îi spune că nu are schimbat. Apoi închide ușa compartimentului.
7 minute mai târziu, culoarul trenului tremură de urletele unei femei care amenință cu poliția. Nenorocituleee!!!, se aude și apoi nu mă mai concentrez pentru că țiganul fără picioare acum le are și le folosește sprinten să alerge spre un alt vagon. E însoțit de un altul, mic, ascuns într-o pufoaică deși afară sunt 32 de grade. Amândoi râd și cerșetorul scutură arogant un mănunchi de hârtii de 1 leu. Văd și una de 5. Femeia îl bleastemă, se simte înșelată, leul dat de ea a ajuns la un tâlhar.
Eu văd însă un miracol. Miracolul din trenul de Viena, petrecut iată, undeva până-n Periș. Un țigan trist, târându-se pe fund și palme a primit atâta dragoste și ajutor încât a reușit să se ridice în picioarele nevolnice și chiar să alerge. De banii ăia își va lua alcool și va bea în sănătatea milostivelor suflete care l-au ajutat.
De ce sunteți doamnă atât de supărată? În loc să chemați poliția nu mai bine chemați un preot să binecuvânteze vagonul în care s-a întâmplat miraculosul eveniment?
Țiganu vindecat și ăla în șubă, încă bolnav, coboară la Ploiești.
Doamna continuă să îl blesteme și să amenințe că va chema poliția.
Vindecatul îi spune râzând, cu buzele despărțite peste nimicul din gură, să-i mănânce pula.
Viruși.

Undeva în fața unui chioșc meschin de sub o scară cu unghi imposibil care te trimite afară din stația de metrou a Gării de Nord, vânzătoarea stă pe un scaun de plastic, jucându-se pe telefon. E îmbrăcată într-o rochie de bal, cu paiete pe care lumina neonului, atunci când femeia se mișcă,  schimbă culorile, acum verde, acum violet, acum roșu aprins.
Viruși.
E prințesa de sub scară, condamnată de vrăjitoarea cea rea să vândă ștrampi și clame, sutiene și chiloți până când prințul cel bun, în drum spre Agnita, va trece prin dreptul tarabei ei și va cumpăra o pereche de șosete flaușate și astfel vraja se va rupe.
Frumusețea e în ochii privitorului.
Mă gândesc la copilul cu tată abțiguit și tare paternale care a văzut viruși în arabescurile colorate de pe Sfânta Ecaterina și nu aș vrea să intru nicio clipă în mintea lui. Nici măcar să mă spăl pe mâini și să beau apă. Pariu că-i frig și miroase a moarte acolo.
Și e plin de viruși.

2 comments
  1. BN said:

    Cat te iubesc de mult, Raluca Feher !
    Virusi.

    • feher said:

      Hahahahahahahahahahaha!!! Nu dorm. De aia, de prea multa deagoste

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: