130 de ani și o să fie bine

Chinezoaicele sunt confuze. Care e vagonul în care trebuie să se suie? Trenul e mai murdar decât conștiința lui Hrebenciuc și numărul vagonului e ascuns sub un strat gros de jeg. Îmi mulțumesc că le-am ajutat și apoi îmi spun că un bărbat drăguț le-a cățărat bagajele la București, de pe peron în compartiment. Ce om de treabă, și-au zis. Un scumpic, căci bărbatul le-a cerut îndată să îl plătească pentru ajutorul acordat.
Stați liniștite, nu vreau bani.
Uhhhh, chinezoaicele răsuflă ușurate și apoi se așează timid pe banchetele pătate, în vagonul mai fierbinte ca Ana Lesko goală.
O altă chinezoaică întreabă dacă trenul are întârziere.
De data asta nu.
Toți turiștii din hotelul în care locuiește i-au spus că absolut totul întârzie în România și că ar fi cazul să se adapteze ritmului altfel o să-i pocnească țeasta.
-De ce nu protestează oamenii? De ce nu ies în stradă?
Chinezoaica nu e chinezoaică ci un element burghezo-moșieresc din Taiwan unde oamenii ies în stradă. Probabil pentru că au apartamente mici și urâte și programe proaste la televizor, sigur nu au Te pui cu blondele, așa că ies din casă, să protesteze.
-Dacă ar întârzia trenurile în Taiwan, ne-am duce să ne cerem banii înapoi.
Niște calici. Pe noi nu ne fac 50 de lei, de ce să îi cerem înapoi?
Taiwaneza e uimită de jegul românesc, de lipsa oricăror  facilități pentru călătorul sosit din străinătate să vadă Dlacula`s land. În gări nu sunt platforme pentru cei în scaun cu rotile sau pentru cărucioarele copiilor sau ca să nu-ți rupi spinarea ridicând valize monstruoase când ai putea să le împingi pe roți. Mașinile de la care cumperi bilete de tren nu au setare de limba engleză, bâjbâi în românește până un domn drăguț te ajută contra cost să te descurci. Stația de autobuz din Bran nu este semnalizată nicicum. Stai unde stau ceilalți turiști, sperând să oprească vanul condus de un psihopat în tricou murdar care te va duce înapoi, la Brașov.
-Ați putea face mult mai mulți bani din turism dacă ați vrea.
Am vrea dar asta ar însemna să facem lucruri, să turnăm platforme, să investim în softuri, să băgăm bani în indicatoare și în ghiduri, în autobuze și în trenuri.
Ce rost are?
Lucrurile merg și așa, prost dar inevitabil înainte.
Deunăzi făceam un inventar al grozăviilor consumate cu entuziasm nu mai devreme de anul 1999, vorbeam de otrava Busuioacei de Bohotin sau ciroza dată de Grasa de Cotnari, de salariile care ne aduceau, invariabil, să mâncăm o rafinată ceafă de porc cu cartofi prăjiți și salată mixtă la Pui de Urs, de cravata lui Năstase purtată la nunta Nadiei și a lui Bart.
Suntem departe de anul 1999, așa ne-am zis deunăzi și am închinat un pahar de bere artizanală. Dacă ne mișcăm la fel în continuare, în 130 de ani ajungem și noi ca Taiwanul, Coreea și chiar Japonia.
Dar unde ne grăbim oameni buni? Unde ne grăbim?

1 comment
  1. ad.rien said:

    Chiar asa: “Unde ne grabim?” Si, de ce? Mai bine stam naibii locului, “broasca la pamant”, si asteptam nu are importanta ce. Ni se va spune.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: