Toba cu urechi de porc și blestemul generației noastre

Mi-a fost foame așa că mi-am cumpărat de la o cafenea un wrap de pui cu pesto. Foaia în care era înfășurat puiul fiert era din carton ud, igrasios. Carnea era tristă ca o după-amiază de noiembrie rece când ți se strică centrala termică iar pesto-ul era, de fapt, un teanc verde de frunze opărite, scoase dintr-un ierbar unde au fost presate de Cuza, după o vizită la piață.

Oribilă mâncare, mi-am zis continuând să o mestec, disperată să nu las o firmitură. Nu se face să arunci mâncare. E păcat.
Și atunci mi-a picat fisa. Poate mai mult decât orice, definiția generației mele aș da-o în funcție de modul în care consumă chestii care nu îi plac.
Mirosul de merluciu congelat, prăjit într-un fum de crematoriu indian de pe malul Gangelui, putoarea odioasă și apoi urletele maică-mii: trebuie să mănânci, nu am altceva ce să-ți dau. Untura pe pâine și pâinea sfărâmicioasă, salamul bolnav cu pete imense de grăsime și toba cu bucăți gigantice de zgârciuri, umplută cu urechi păroase de vârcolaci.
-Mănâncă, nu am altceva ce să-ți dau.
Neputința părintelui transformat în urs de container de a-și hrăni altfel copilul și apoi transferul responsabilității pe umerii acestuia: trebuie să mănânci. Nu e frumos să lași în farfurie. Și eu ce să fac, să arunc mâncarea? Tu știi cât m-am chinuit, la câte cozi am stat, ca să fac rost de parizeru ăsta?
Apoi vinovăția apăsătoare care te urmărea atunci când ți se făcea rău și când refuzai vehement să bagi în tine.
Mai bine să te doară stomacu decât să o superi pe mama.
Treizeci de ani mai târziu suntem generația omnivorilor speriați să lase talpa de bocanc în farfurie.
Mâncăm prost, bem și mai prost și îi bălăcărim pe cei care strâmbă din nas. Niște fițoși, ei nu au mâncat salam cu soia, stomacele lor nu au digerat urechi păroase de porc.
Cumva suntem superiori pentru că putem îndura și ne supunem cu stoicism acestei groaznice diete. Și această superioritate o așezăm ca pe un pian de 200 de kile pe bombeul ăstorlalți mai tineri, care nu știu ce înseamnă foamea care te-a călit, care ți-a sculptat caracteru, care te-a făcut directorul ăsta de vânzări plin de succes.

-Cum frate are zgârciuri ceafa asta? Dă-o-ncoa. Păi te face un zgârci pe tine? Pe vremea mea…

Mai mult decât orice s-a scris până acum, cred că generația noastră poate fi depistată, în ciuda operațiilor estetice, a bărbilor cănite sau a hăinițelor țițirite, după cum curăță farfuria cu o bucată de pâine.
Căci ăștia de am trecut prin foame prezentăm, ca într-un crater din Mexic, un strat gros diferit colorat, cel al copilăriei petrecute sub semnul combinației fatale dintre indigestie și reproș.
O generație torturată cu mâncare proastă, captivă în obiceiul de a nu refuza ceva ce nu îi place doar pentru că nu se face.