La masă sunt 5 bărbați cu priviri ușor rătăcite care se scurg, trase de gravitație, pe podea. Fiecare are în față o halbă gigant de bere și, deși stau pe scaun, trupurile li se bălăngăne imperceptibil, ies din matca propriului corp ca o mare la flux, atrași de lună.
Au fețele roșii și nu știi dacă de la băutură sau de la discuția aprinsă despre Brexit. Chelnerul spune: îmi pare rău, sper că nu vă deranjează.
Nici pomeneală, sunt doar surprinsă de patima din dialogul haotic dintre cei 5, împărțiți ad-hoc în tabere. Cei mai în vârstă sunt pentru ieșirea Marii Britanii din UE, cei mai tineri sunt împotrivă și unul din bețivi, răpus de alcool, e redus la o tăcere băloasă pe care o sparge cu câte un iaaaaaaaaa și un râgâit de cerb care boncăluiește.
Nici chelnerul nu a văzut în viața dumisale atâta frenezie într-o discuție despre politică. Și el e englez. Ascultă ștergând pahare și nimeni din pub nu mai vorbește, cu toții amușinând ca niște vulturi hoitari tărăboiul de la masa carmoliștilor.
Tabăra pro-Brexit are ceva cu fucking lithuanian. El e vinovat că nu sunt joburi, că economia s-a dus dracului, are prea multe drepturi, trimite banii câștigați aici în fucking Lithuania și astfel desangvinizează Marea Britanie.
Sunteți niște ignoranți, cuvintele taberei anti-Brexit cad fleoșc-fleoșc în paharele de bere. Sunt 7 miliarde de oameni pe lume și voi aveți ceva cu 500 de milioane câți sunt în Uniunea Europeană? De ce aveți ceva cu lituanienii dar nu aveți nimic cu pakistanezii sau rușii sau filipinezii?
Păi ăștia nu au loc de fucking lithuanian. Că uite, un prieten al meu are restaurant indian și nu a putut să angajeze un bucătar indian ci a trebuit să ia unul din fucking EU. E normal?
Undeva în Vilnius un fucking lithuanian sughite, pomenit excesiv de grupul de alcoolici.
Undeva în Londra un bețiv urlă iaaaaaa și apoi râgâie zgomotos.
Go to fucking Poland, strigă unul din bătrânii pro-Brexit către tânărul care i-a explicat că este ignorant. Râde gros, apoi cele doua tabere ciocnesc berile, le beau cu înghițituri mari și le trântesc de masă.
Încet, încet, pe străzi, în cârciumi și autobuze, în magazine și muzee începe să prindă corporalitate realitatea asta pierdută între discounturi, turiști și călătorii în sudul Spaniei. E groasă. Cineva a călcat în naționalism și l-a întins pe tot linoleumul și asta nu înseamnă defel noroc. Pute și nu e nimeni cu o găleată de apă și o mătură la îndemână să îl șteargă.
Poate dacă nu-l goneau pe fucking lithuanian, ar fi făcut cineva curat.