Zbor deasupra unui cuib de cuci

În tren e frig, nu funcționează instalația de încălzire.
Nu funcționează pe dracu, spune un cetățean cu bască și vestă de lână peste cămașa în dungi. E de-al casei, îi zice “nepoate” băiatului de la vagonu restaurant care străbate culoarul cărând croaaasante, beri, caaaafea, răcoritoareee!!!
Nu se pricepe nașul să umble la instalație. Numai netoți, pufnește omul cu șapcă și apoi se întoarce spre mobilul așezat pe orizontală, sprijinit de fereastră, din care curge rap românesc. Bani, blocuri, băietz.

La circa financiară sunt două cozi de câte 8-9 persoane fiecare. Oamenii au dosare, punguțe cu hârtii, declarații, obiecții. O bătrână se duce la casierie să întrebe cam cât este impozitu pe venituri obținute din chirii, a dat și ea o cameră cu 500 de lei. Cât poate să fie, mamă? Casierița zice că nu știe, că trebuie să se ducă la ghișeu să întrebe.
Dar acolo e coadă și eu vreau să știu doar cât ar putea să fie impozitu?
Un cetățean cu mustață, pe la 60 de ani, dă cu bunicuța de pereți: duceți-vă la ghișeu, aici nu e pentru asta. Vă place să luați bani dar nu vreți să îi plătiți, să respectați legea? Că dacă iei bani, trebuie să plătești taxe, toată lumea știe. Îi iei, îi dai mai departe, se fac drumuri din ei și spitale și școli.
Sau îi fură. Statu.-zice un alt bătrânel.
Casierița aprobă. Mustăciosul aprobă și el. Dar așa e legea, trebuie să o respectăm chiar dacă știm că statul fură. Doar nu o să facem pârnaie.
Eu am primit somație să plătesc o sumă uriașă impozit pentru că mi-au greșit calculele. Deși am depus documente, nimeni nu mi-a recalculat impozitu și iată-mă chemată, am fost și joi, m-am întors luni, că nu se poate găsi în computer, după nume, dosarul. Trebuie să vin cu actele toate, cu număru de înregistrare a cererii de recalculare. Am albit căutând prin sertare dar l-am găsit și după coada de 9 persoane mi se spune să mă dau la o parte, cererea a fost trimisa la inspectorul care a făcut calculul prima oară. Dar inspectorul e plecat undeva, revine imediat. Cu imediatul ăsta baleind între 8 secunde și o oră.

Cât durează?
De unde să știu eu? Dați-vă la o parte și așteptați până vine inspectorul.
Doamnă, eu pierd timp pentru greșeala dumneavoastră. Dați altcuiva să recalculeze, nu am cum să stau în limbo, așteptând inspectorul să vină de unde nici nu știe că a plecat.

Funcționara e nervoasă. Trântește un catastif pe biroul acoperit de hârtii, urlând că ăsta e balamuc.
Mai rău ca la balamuc, mormăie un cetățean de la coadă.
Mă uit în jur. Zeci de cutii pe care este scris cu markerul, crescând ca un zid alb în fața unor fișete metalice. În cutii sunt declarații, cereri, dovezi. Trei păduri culcate la pământ de birocrația statului incapabil să digitalizeze informația.
Codru e frate cu românu.
Ascunși între copacii feliați și băgați în cutie, funcționarii ANAF calculează, inspectează, încasează, amendează, greșesc și o iau de la capăt, urându-și aproapele și pe sine, urând fiecare clipă pe care o petrec în stupurile populate de 16-20 de oameni, hrănind sistemul cu hârtii și numere.
Se fură ca-n codru.
Tu pe stat, el pe tine.
Deși pare că nimic nu funcționează, totul este exact așa cum ar trebui să fie.

Suntem în pădure, unii mai sus pe lanțul trofic, alții mai jos. Dacă ieri credeam că sunt lup, azi constat că sunt pârș.
Inspectorul meu apare. E o doamnă fardată delicat, cu voce mică, figură de profesoară sau farmacistă. Mă ceartă dar o face cu un aer distins:
Nu v-am spus să veniți direct la mine? De ce nu ..?
Păi erați plecată.
Și cât eram plecată? Nu puteți să așteptați un pic?
Pentru o secundă crezi că ești de aceeași parte a baricadei, hoți și vardiști, smulgând chiuveta din perete, aruncând-o prin fereastră și izbucnind în luminișul din fața ospiciului.
Haideți să rezolvăm, spune doamna inspector și un calm de haloperidol se strecoară în mine.
Bani, blocuri, băiețași. Ce-ar merge un rap românesc acuma.