-Numai mie mi se putea întâmpla să nu îmi vină decizia de mărire a pensiei. Numai mie mi se putea întâmpla să am o vecină o ticăloasă care îmi scutură mizerii pe balcon. Numai mie mi se poate întâmpla să nu-mi găsească pietrele la rinichi, deși doctorul mi-a spus că sunt mari cât oul de bibilică și uite, a dat cu laseru în ele și nu s-au spart și numai mie mi se putea întâmpla să am o soră ticăloasă care vrea să îmi vândă pământul. Cum numai mie mi se poate întâmpla să întâlnesc oameni neserioși care spun că sună în jumătate de oră și nu sună nici după trei ore. Cu ce ți-am greșit Doamne ca tu să mă supui la încercări d-ăstea numai pe mine?
Asta, ultima, nu e o întrebare. E o mustrare. Domnul se comportă ca un doftor inept, taie piciorul stâng în loc de ăla drept, cangrenatu. Numai mie mi se putea întâmpla ca să dau peste un Dumnezeu neatent, poate chiar necalificat în meseria lui de împlinitor al dorințelor pe care i le-am trimis prin rugăciune.
Numai mie.
Dacă întâlnești persoana care își împodobește molidul discursului cu ghirlande de “numai mie”, așează-te la 7 metri și 33 de centimetri depărtare de ea. Nu mai puțin.
E radioactivă. Îți perturbă câmpul electromagnetic. Îți ciordește energia ca un hoț de lemne intrat cu toporul în sufrageria ta, cioplind sălbatic rococoul, sub ochii tăi. Și tu supt, îl privești și nu te poți mișca, pălit de paralizie cum numai tu poți să fii în momente d-ăstea. Așa o să-ți spui și, încet, încet, contaminat de “numai eu” o să descoperi că numai ție putea să îți sară o pietricică în parbriz, să ți-l fisureze și numai ție putea să ți se termine fix în față biletele la film și numai ție puteau să ți se așeze pe fund 3 kile în numai 2 luni.
“Numai mie” se ia.
Singura cale prin care poți să scapi este ori să fugi când ai ghinionul să dai de un suferind, ori să îți iei scut negativul lui “Numai mie”.
“Nu numai mie”.
“Nu numai mie” este acea persoană care s-a luptat cu o boală, a văzut moartea de aproape. Poate chiar a murit și a înviat. Pentru ea, decizia de mărire a pensiei întârziată, vecina ticăloasă, doctorul incompetent, sora avară, sunt asigurări că viața este diversă ca o sală de sport plină de haine de la ajutoare venite într-un decembrie straniu de cald, în 1989.
“Nu numai mie” știe că “numai mie” sunt două cuvinte care rod în tine, îți fac o boltă mare și rece, de catedrală, în piept și continuă să sape până când sufletul ți se sperie de atâta singurătate. Îți crapă de frică sufletul iar gândurile pică în fântâna minții tale, ca într-o fântână adâncă și te umplu de un ecou întunecat.
“Nu numai mie” a văzut că tuturor ni se va întâmpla ceva grozav.
Vom dispărea. Și, odată cu noi vor muri toate micuțele noastre tragedii otrăvitoare, despre care am crezut că au numele nostru scris pe ele, că sunt numai ale noastre.
Uite o chestie care li se întâmplă tuturor.
O fi mai importantă moartea decât pietricica din parbriz sau obrăznicia chelnerului sau nesimțirea proprietăresei sau …?

Eu zic că da. Așa că, atunci când cade felia de pâine cu dulceața pe covor, când îți înghite atm-ul cardul sau descoperi că te înșală iar iubitul, spune-ți mantra următoare: nimic din toate astea nu este cu nimic extraordinar.
Și nu ți se întâmplă numai ție.

PS. Numai mie mi se putea întâmpla să mi se termine bateria și textul ăsta să se piardă și să trebuiască să îl rescriu.