Aseară am cunoscut o fată fericită că Trump a înfrânt. E drept că victoria a venit și cu o pereche de Manolo Blahnik câștigată la un pariu. Mi-a arătat gif-ul pe care i l-a trimis amicului care trebuie să îi cumpere pantofii: picioarele lui Dorothy, încălțate în condurii roșii sclipitori, lovindu-și călcâile plus textul “the witch is dead.”
Mă asigură că totul o să fie bine. Că războiul a fost evitat. Că USA o să ajungă la o înțelegere cu Rusia și buba din Siria e ca și rezolvată, că ISIS va fi distrus cât ai zice Manolo Blahnik. Deși plouă și e frig, fata pune un strat gros de vopsea roz pe peretele umed de peste drum. Curge rozul în picături mari, se strânge într-o baltă groasă la piciorul peretelui, aș putea să intru în balta asta, cu buzunarele pline de pietre, să merg până când mă scufund complet și vopseaua îmi intră în plămâni, să mă înec în roz. Dacă nici asta nu e o moarte frumoasă, nu știu care ar fi.
Nimeni nu o să moară. Ce tot atâta frică? Clintoneasa e vinovată. Ea a cenzurat și a manipulat și astfel voi credeți că Trump e un bizon stupid. Nu e, o să vezi că NATO o să fie și mai tare sub Trump și că nu va fi război și că rușii nu și-o vor lua în cap și că balticii, polonezii și noi nu avem de ce să ne temem. Deci nu are sens să pleci în Portugalia sau Argentina, stai aici, o să vezi că o să fie bine.
Procente stropesc peluzele și sondaje sunt atârnate la uscat, numere sunt culese din copacii statisticii și analiștii caută să găsească în coșurile cu strategii răspunsul la ce s-a întâmplat.
Da, e clar ce s-a întâmplat. E vot anti-establishment, zic ei. Și mai e și vot al celor sărmani din America uitată. Și mai e și greșeala mass-mediei. Dacă am fi deschis ochii, am fi văzut. E clar ca lumina zilei că nu ne-am uitat unde trebuia, spun analiștii, dar acum suntem atenți și vă spunem că Trump o să se comporte foarte previzibil. Nu o să facă nimic din lucrurile de care vă temeți, cele pe care le-a fluturat. Nu. Ălea erau doar spiciuri de campanie. El e un om foarte liniștit, e un biznis man, e un om de înțeles. De unde știm? Pentru că ne-am uitat la cifre și la sondaje și la prognoze și acum avem un model și am înțeles cum funcționează.
Și uite așa analiștii frământă o prognoză din făina cea ieftină a inducției uitând că au de-a face cu o lebădă neagră. Că lebăda neagră își face cuib în zona întunecată a lunii, unde nu știm cine mai trăiește. Poate omulețul verde, poate elefantul roz. Ăla colorat cu vopseaua cu care mi-a zugrăvit fata cu Manolo Blahnik viitorul.
O lebădă neagră este un eveniment care iese din tiparele statisticii. Foarte puțini sunt cei care îl prevăd. Chiar și aceștia, în majoritatea cazurilor, deși știu că se va întâmpla nu știu când se va întâmpla. E ca sosirea lui Mesia. Ca Judgement Day.
Ce e mai grav, nu știi dacă lebăda neagră e solitară sau vine în stol. Dacă se însoțește cu omulețul verde și cu elefantul roz, ai de-a face cu evenimente catastrofale cum este primul război mondial, revoluția din octombrie, criza din `29, criza din 2008.
Fata cu Manolo Blahnik e liniștită. Vrăjitoarea a murit. Trump e cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla. Poate că are dreptate, poate că nu. Sentimentu meu e că tocmai am aflat că am cancer terminal și că mi se spune că ar trebui să fiu mulțumită pentru că măcar o să mă curăț repede. Și ca să-mi treacă neliniștea primesc o pereche de pantofi roșii. Dorothy, you`re not in Kansas anymore.