Cum poți să repari o țară când…?

Diring-diring! Diring-diring! Diring-di..
-Spuneți!
-Alo, bună ziua, faceți-mi vă rog legătura la regulatorul CFR.
-Ăăăă, dați-mi un număr.
-42.
-Ce număr e ăsta?
-Un număr. Mi-ați zis să vă spun un număr. V-am zis: 42.
-Nu domle, un număr de interior.
-Păi nu am sunat la centrala CFR?
-Ba da.
-De 30 de ani sun la numărul ăsta unde, de obicei, răspundea o doamnă. Îi ceream Biroul de mișcare al Regulatorului și ea făcea legătura.
-Ăăăă, am aici un caiet și zice șef de gară și…nu găsesc Regulator. Îmi trebuie un interior.
-Dar dumneavoastră cum ați ajuns să răspundeți la telefonul ăsta deși sunteți atât de incompetent?
-Auziți, pe mine să nu mă luați cu ăstea. Știți de reducerile de personal?
-Știu dar nu mă interesează. CFR-ul are o centrală telefonică, acel cineva care răspunde la numărul centralei trebuie să știe să îți facă legătura. Și atât.
-Păi eu nu știu și nu pot să vă ajut.
Zdrang!!
Biletul de tren Brașov-București, 167 de kilometri, costă 49 de lei. Trenurile nu vin niciodată la timp, sunt murdare și put. Îmbrăcați în veste portocalii, rezemând în cozi de lopeți capete de lombrozieni, muncitorii care trebuie să repare linia ferată își aruncă insulte și se hârjonesc printre pietrele terasamentului și apoi, cu măruntele lor vieți umflate ca niște picioare strânse 9 ore în pantofi cu un număr mai mic, trag la odihnă la rădăcina vreunui brad.
Cum să cred că oamenii ăștia stricați pot să repare ceva?
Acum câteva zile, profesorul Boia spunea că nu se mai fac nici politicieni ca pe vremuri. Că nici ardelenii nu mai sunt ceea ce erau înainte. Că una era Maniu și alta este Cioloș.
Subnutrirea educațională a făcut ca piscurile noastre să fie delușoarele de acum 80 de ani.
Ați auzit de reducerile de personal?
Nu, nu e asta. Reducerile sunt. Ce-i drept. Dar reduceri în noi.
Suntem găunoși.
Avem în noi o puținteală de alimentară comunistă. Cu rafturi pustii, amintindu-ne în goliciunea lor de o abundență pe care ar fi trebuit să o susțină. Unde dracu a plecat marfa? De ce nu se mai găsește nimic?
Nici măcar politețe.
Pentru că sunt vremuri grele, de tranziție.
Când oameni stricați încearcă să repare țara.
Toți ceilalți au plecat sau au murit. Și modelul lor oricum a fost scos din fabricație.

3 comments
  1. Mugur said:

    Modelul lor nu s-a scos din fabricație complet. Se mai fabrică, în serie mică, în câte un atelier dintr-un capăt de țară. Doar în serie mică, așa ca nu vor ajunge peste tot pe unde ar fi nevoie de ei. Și mai ales, acești oameni nu mai vor să se facă politicieni.

  2. ad.rien said:

    “E bine, e foarte bine…”

  3. feher said:

    Reblogged this on feher and commented:

    Bărbatul are o firmă de construcții dar nu are muncitori. Toți au plecat în Spania. Sau Germania. Nu are cu cine să facă treabă și acum a primit un contract din Olanda și e disperat.
    Zice că va aduce muncitori din Republica Dominicană, măcar le înțelege limba și știe că nu mănâncă pisicile sau câinii vecinilor în timpul liber.
    Șoferul ne întrerupe, trebuie să plecăm. Mai avem 45 de minute până la aeroport. 40 de kilometri. Spune că își va tăia carnetul de șofer cu foarfeca atunci când va fi gata autostrada pentru că, nu-i așa, o să aibă 104 ani și nu va mai fi în stare să conducă.
    Acum are 28 de ani, ceilalți 2 pasageri râd și vorbesc cu obidă de autostrăzile slovenilor, croaților, până și bulgarii au șosele brici-geme unul dintre ei, un băiat tânăr care zboară la Munchen unde are un business IT.
    Asta e, așa suntem noi, ghinioniști, spune bărbatul cu antrepriza de construcții și îmbrățișează lipsa noastră de noroc cu aceeași resemnare cu care îmbrățișezi o mătușă canceroasă care e pe cale să-și dea duhul și, în caelași timp să-ți dea ție casa din Cluj.
    Suntem victime și ca orice victimă care crede că totdeauna răul este în afara ei, intangibil și imposibil de oprit, ne desfătăm în mizeria noastră și ne bălăcim în neimplicare.
    Răul este făcut de alții.
    Răul nu este în noi.
    Răul trebuie acceptat.
    Răul cel mai mic.
    Ne facem bine făcându-ne rău. Ne otrăvim zilnic crezând că ne vaccinăm, crezând că rezistența la rău este ceea ce ne va salva.
    Suntem din ce în ce mai ignoranți, mai agresivi, mai orbi dar mai pregătiți să rezistăm răului.
    Am devenit Răul.
    Iar Răul nu are niciodată ghinion.
    Răul are mereu succes. Și autostrăzi bune.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: