E patru jumate, claxoanele au ocupat Calea Victoriei. S-au așezat cu fundurile pe mașini, îndoind tabla cu greutatea zgomotului. Pe pista de biciclete un curier nonșalant, pedalează invidiat de toată lumea: uite-l p-ăsta, e drept că e în ger, dar se mișcă. Până aici s-a mișcat. O tăntică împinge botul mașinii la stânga, mai sunt două mașini în față, nu are unde să se ducă, a înaintat fix 40 de centimetri dar a secționat în momentu ăsta pista de biciclete. Curierul se dă jos, se apropie de mașină și comunică șoferiței că nu e prea excelent ce a făcut. Tăntica e însoțită de un băiat nervos, cu tâmplele rase. Știu că e nervos pentru că dă geamul jos și purcede să-l înjure pe biciclist, claxoanele continuă să cadă ca o ploaie de vară, torențială, peste această natură moartă cu blocaj viu. Curierul se înfierbântă, își lasă capul pe spate și apoi și-l trimite în față, cu un scuipat gros ieșind în slowmotion, rostogolindu-se prin aerul rece și căzând, înghețat, pe lângă mașină. Băiatul cu tâmple rase țâșnește din mașină, reformulez, băiatul cu tâmple rase pare smuls din mașină de mâna unui stomatolog invizibil, iese cu piciorul drept ridicat la unghi drept, arată ca o măsea nervoasă și poc, își înfige piciorul în pieptul curierului care nu a apucat să se dezmeticească. Zboară un metru biciclistul, e pe jos și acum măseaua nervoasă îi cară pumni în timp ce tăntica iese din mașină, se repede urlând dar nu mai știi ce, e și ea un claxon într-un ocean de claxoane. Câțiva trecători îi despart, curierul înșfacă lacătul de bicicletă și încearcă să-l ajungă din urmă pe băiatul nervos care este acum preluat de un domn în costum, cu demnitate de lucrător în comerț exterior. A ieșit dintr-o mașină, de la hotel Capitol? Habar n-am, dar pare că știe cum să liniștească măseaua nervoasă care nu vrea să intre în gingia lui de tablă, ar mai vrea să îi dea un pumn curierului care chiar acum, în timp ce își adună cutia și bicicleta de pe jos, își ia un picior în spate de la un moș care apare de după colț. Are un plovăr în dungi moșul, nu are geacă și nici bască pe frigul ăsta. O fi ieșit de la frizerie, dintr-o mașină? Îi trage un picior în spate biciclistului și apoi fuge laș, nici oamenii strânși lângă curier nu apucă să zică nimic. Veni, vidi, pocnește, vici.
Un fight club ar trebui să facem în orașul ăsta stăpânit de ură și claxoane.
M-aș îmbogăți dacă aș deschide un fight club. Ce Frontline Club, ce dezbateri despre Iran sau Brâncuși. Apropo, la ultima dezbatere au venit fix 2 oameni, că meci Steaua, că petrecere Crăciun, că serbare copil, că joi, că mai dă-i dracu pe ăștia cu Brâncuși. Pentru prima oară în 3 ani am renunțat la eveniment și am plecat cu avocatul familiei Romașcu să bem o bere și să aflăm cum se poartă statul român cu operele de artă, dar despre asta scriu mâine, poimâine.
Nu pot să mi-l scot din minte pe moșul în plovăr cu dungi. Cum a venit el, de unde o fi venit, așa, cu capul gol, să lovească un biciclist pe care îl bătuse altul deja. Și apoi, după ce i-a tras una, răcorit, s-a întors și a plecat de unde a venit, spre frizerie poate, să aștepte să intre la nea Vali, la tuns. Nu am cum să nu admir eficiența moșului, mă duc și dau în ăsta, deja bătut, nu încep unul nou.
Claxoanele au ocupat Calea Victoriei și oamenii care apasă pe ele sunt mânioși. Au atât de multă mânie pe care nu știu cum să o folosească. Să meargă la primărie, să meargă la doamna actriță Bitănescu, să meargă la Viena la casa fiului lui Oprescu?
Păi cum să meargă, nu vezi că nimic nu mișcă? Doar curierul ăla, futu-i Dumnezeii mamii lui de curier, el e liber și mișcă printre mașini. Cine se crede domle să se miște, când noi toți stăm. Să nu-i tragi un picior în spate și-un pumn în falcă?
Fight club. Aplic mâine pentru un permis la primărie. Sunt sigură că doamna Firea o să mi-l dea. O să-i zic că-l chem pe Brad Pitt la inaugurare.