Zeii inepți și floricele de porumb

Orașul pocnește din toate încheieturile, ca un moș artritic care a stat prea mult pe scaun și se ridică să meargă la baie. Samuel a spus că noaptea asta nu se doarme, că El Viejo-anul 2016-va exploda ca Alep-ul sub atacul rusesc și am văzut manechine din papier mache, cu bărbi albe țâșnind de sub pălării, rezemând, lângă pinate, zidurile, așteptând să fie cumpărate de către petrecăreți, să fie duse acasă și incendiate la miezul nopții ca să facă loc anului nou.
Schimbare de gardă mai ceva ca în PSD.
Îmi amintesc de Piticu primind pe 30 decembrie, ziua republicii, “Anul care va să vie”. Era câte un țânc îngropat sub o cușmă de miel enormă, venită ca avalanșa peste tâmplă. Toți “Anii care or să vie” aveau peste piept și cojocul fără mâneci, trasă o panglică pe care scria 1984, 1986 sau 1987. Ceaușescu îl pupa pe obraji pe “Anul care va să vie”. Îl binecuvânta cu puterea lui de stăpân a 23 de milioane de oameni și anul nou era îmbujorat, de bucurie sau de frică. Râdeam gândindu-ne cum l-au deparazitat și cum l-au căutat și-n cur pe “Anul care va să vie”, să nu aibă rude în străinătate, să nu nutrească de mic gânduri dușmănoase față de partid, popor și conducător. L-au găsit și pe 1989 atunci, cred că din iunie îl căutau, îl primeneau, îl vaccinau. Dar nu a mai apucat să fie sărutat pe obraji. Ciudat cum Ceaușescu și comunismul nu pleacă niciodată din noi, ca și cum am fost radiați și trebuie să ne ducem cicatricile și cancerele toată viața.
Și în India am mai văzut asta, cu păpușa-moș care e pârjolită la final de an. În Goa, la creștini sau ce or fi ei acum, căci nu cred că biserica recunoaște Moș Crăciunul în chiloți pe placa de surf sărbătorit în Goa pe 25 decembrie.
Sincretism cred că se cheamă treaba asta, adică să torni laptele creștinismului peste ceaiul negru al credințelor locale care l-au precedat.
De pildă aici, în Yucatan, în câteva sate localnicii cred că există o cruce vorbitoare. A apărut în timpul războiului castelor, la mijlocul secolului XIX. Le spunea indienilor cum să se batã cu mexicanii, așeza strategii, desena atacuri. Când ventrilocul a murit, crucea a încetat să mai vorbească dar a început să scrie. În mayașă. Nu știe spaniolă. Nu glumesc.
Chiar și acum mai e venerată în 4 sate și nu poți să o vezi căci are toane și nu se lasă ușor. Unii spun că prin cruce vorbește Fecioara și cine sunt eu să spun că nu e așa? Unii venerează mustața lui Sârbu, alții pantofii cu toc de 32 ai lui Udrea. Sincretism.

Zdrang-trosc. Orașul trosnește și pârâie în întuneric. Nicio lumină nu urcă pe cer, nu înțeleg ce fel de artificii au oamenii ăștia. Să vină chinezii să le dea marfă de calitate, să vină Securitatea să îi învețe cu trasoarele. E frustrantă gălăgia asta neînsoțită de lumină. Femei se chinuie pe tocuri, de acolo de unde sunt cocoțate ele, pământul se vede verde și oceanul albastru iar munții le ajung până la subțioară.
Doi japonezi cu un câine bătrân, cu cataractă, pe care îl țin strâns la subraț, încearcă să treacă pe lângă o doamnă costumată în haine medievale, cu mâneci bufante și rochie de catifea care conduce un grup de 40 de oameni spre catedrală. E încadrată de 2 călugări franciscani, cu glugi țuguiate și făclii în mână. Domnița medievală anunță poporul că azi, 1 ianuarie, se deschid porțile iertării și trebuie doar să trecem pe sub ele ca păcatele noastre să fie curățate ca la o ultraprofesionistă spălătorie de mașini.
Creștinii se bucură, zâmbete largi le despică chipurile și trosnetele continuă, căci lui Dumnezeu de Merida îi place mult pocneala, mă întreb dacă nu e același Dumnezeu ca ăla din Iancului, de l-am cunoscut eu în 2007.
Poate ar fi trebuit să-mi iau și eu o bormașină și să ies cu ea în piața mare.
M-am chitroșit.
Uitându-mă la cetățeanul inept care încearcă să dea foc la o petardă, îmi spun că totuși zeilor nu le-a ieșit nici în a treia încercare* proiectul Omenire. Ei și ce? Cu cât sunt zeii mai incapabili, cu atât viitorul este mai ofertant.
La mulți ani!!!!
*Popol Vuh, Biblia mayașă, spune că zeii au dat-o în bară la prima Creatie, făcând din noroi niște ființe incapabile să gândească. A doua încercare a fost cu lemn. De data asta e mai bine, dar creaturile nu aveau inimă și minte și nu îi venerau pe zei. În a treia încercare, zeii au făcut oamenii din pastă de porumb.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: