Polițist, complement direct.

Zi de zi, zi de zi, cadavre decapitate, mutilate, spânzurate, legate, sufocate, fărâmițate împart prima pagină a ziarelor cu nuduri de demoazele vii, întregi, pieptoase, buzoase. Zi de zi, undeva în nord sau poate în vest, cartelurile gătesc și stropesc cu sânge bucătăria țărișoarei și viața merge înainte, cum ar zice hagi. Câștigă cei care își doresc mai mult victoria. Dar cine sunt ei?
Taximetristul a fost apevist. A plecat pentru că în cei 40 de ani petrecuți în armată și-a văzut zeci de colegi hăcuiți de narcoși. Și niciodată nu a fost atât de rău cum este acum. Ziarele în care învelesc artizanat bătrânelele în rochii albe brodate nu spun nici pe sfert ce se întâmplă. E un soi de cenzură decretată de guvernatorii teritoriilor din sud, ca să nu sperie turiștii și să nu distrugă imaginea Mexicului.
Acum 15 ani erau doar 3 carteluri. Columbienii aduceau marfa, mexicanii o preluau și o transportau în State. Columbienii plăteau, mexicanii prestau un serviciu. Dar de acum 15 ani, columbienii i-au luat la masă pe mexicani, le-au dat cotă. Și atunci a început bulibășeala, că una este să fii căruțaș și alta să fii negustor, îți trebuie oameni cu marketing, îți trebuie alergători, îți trebuie vânzători. Îți trebuie piață.
Și trebuie să îți faci loc cu coatele și pumnii să obții una.
Atunci au început războaiele teritoriale și cam de 10 ani narcoșii s-au prins că din droguri se fac mai puțini bani decât din traficul de persoane.
Blochează strada, 200 de metri de trotuar, și ridică la întâmplare trecātori. Dacă familia are bani, scapi. Nu, ești mort. Maicã-ta e sunatã de către băieți, din pușcărie. Au burnere, sună și îi spun câți bani să aducã și unde. Și în pușcărie teritoriile sunt delimitate între carteluri, fiecare cu punctul lui cardinal.

Los Zetas sunt cei mai groaznici. “Considered by the US government to be “the most technologically advanced, sophisticated, efficient, violent, ruthless, and dangerous cartel operating in Mexico”,^[5][6] the organization has expanded beyond the traditional purview of drug trafficking and also runs profitable sex trafficking and gun running rackets.”
Sunt foști soldați ai armatei mexicane care au dezertat în masă în anii 90 și au devenit reteveiul cartelului din Golf de care s-au desprins ani mai târziu ca să își formeze propriul sindicat. Taximetristul spune că nu e așa. Los Zetas erau polițiști militari trainuiți special pentru luptele cu narcoșii, care au întors armele într-un surprinzător de eficient 23 august împotriva propriului popor.

-Oricum, 80% din poliție e în buzunarul cartelurilor. Narcoșii când vor să mățească pe cineva sună la poliție și le spun clar să dispară tot personalul din zona respectivă și crede-mă că 45 de minute nu e picior de polițist la locul crimei.
Păi și El Chapo?
Hahahaha.
-Trei luni și o să fie afară. Pedepsele sunt ridicole. D-aia am și plecat, militarii mor ca proștii pentru ca narcoșii să fie închiși 3 luni?

Întunericul pare mai negru, axa planetei mai înclinată și rotația mai lentă, răsăritul o să vină după 97 de ore, ore de câte 128 de minute fiecare. Pe planeta asta cu oameni care mănâncă iute și își taie capetele la întâmplare, dintr-un pur acces de nervi, gravitația te bagă în pământ mai repede decât oriunde în altă parte. Normal că mexicanii adoră moartea, normal că La Catrina aliniază policioare în restaurante și magazine de pantofi. Trebuie să fie ceva frumos în moartea absurdă a unor oameni prinși de o razie de narcoși pe trotuarul greșit.
Un craniu acoperit cu mărgele colorate zâmbește cu dinți albi, perfecți, din vitrina unui magazin cu artizanat. Poate dacă craniile păpușilor de papier mache ar plânge, ar urla, ar avea dinți lipsă, sparți de pumni, topoare, târnăcoape, Mexicul nu ar mai îmbrățișa moartea ci i-ar da un brânci, 9 metri mai încolo.

Piei.