Scârba fie cu tine A3!!

Cunosc un om care lucrează la Antena 3 pe o funcție zdravănă. Îl știu de când ciordea din poșeta mă-sii ca să aibă de-o bere, îl știu de când ieșea pe străzi urlând că am învins după victoria ineptă a lui Emil, îl știu de când mânca șnițelele maică-mii și se declara monarhist. Am vorbit cu el în 2009, înainte de alegerile prezidențiale, Mihaela, dragostea mea&co. Mi-a spus că trebuie să înțeleg că dacă votez cu Băsescu îl las fără serviciu pentru că dictatorul îi va închide prăvălia.

Băi, ești nebun, de ce nu o închide de acum? De ce îi trebuie al doilea mandat ca să facă ceva ce poate face acum?

Nu înțelegi nimic, așa mi-a zis atunci. Mi-am zis că e spălat pe creier, e speriat omul.Cine știe ce le zic ăia la serviciu?

Apoi l-am reîntâlnit în 2013. Mi-a povestit cum a fost în California sau Nevada unde s-a dus cu gașca de boiernași ca să ridice premiul luat de fapt de Cristi Tamaș, un operator strălucit care, ca să vezi ironie, a filmat hazul american al păcăliciului șpagatist, al ursachelui buhăit (soțul jurnalistei care se pierde în marea de rahat care e Antena), și al predicatorului rujat.

Trecuse spaima, dictatorul, chiar și așa, ales, nu închisese A3 în ciuda tunului de zoaie care trăgea non-stop în Cotroceni. Iar prietenul meu avea o barbă de 5 zile pe obrazul care nu se crăpase căci dedesubt nu exista nicio urmă de activitate tectonică născută dintr-o crispare morală.

“Iau bani de la un nemernic, un securist ticălos care s-a proțăpit în ușa latrinei tranziției și care percepe ca o mamașă cu mustață, o taxă uriașă ca să ne facem nevoile.”
Nu s-a gândit la asta.
E adevărat că nici eu nu am comentat când eram angajata lui Căncescu la Brașov, senator, prefect, nșpe dosare penale. Nu le avea atunci, în 1994, ci acum.
Nu am comentat nici mai târziu, când am lucrat la Sârbu unde am băgat la negru, fără carte de muncă pentru că eram pulimea. Nici împotriva lui Vântu nu m-am întors, chiar mi-a plăcut de el, așa am ajuns în 1999 să fiu corespondent NATO și apoi de război, în Iugoslavia.

Dar aveam scuza că aveam 25 de ani.

Eram o cretină entuziastă într-o țară unde nu exista corupție, dosare penale, minerii puneau panseluțe și liderii sindicali puneau 6 kile de osânză pe ei după fiecare negociere cu politicienii.

Dar am îmbătrânit și am început să îmi pută jegul din presa românească.
Și nu mă pot opri să nu mă gândesc la fostul meu prieten.
Cât de mulți bani vrei să faci, cât de disperat ești ca să fii producător la acest post de televiziune care reprezintă pionieratul asasinatului mediatic și care a reușit să ducă la perfecțiune asasinatul mediatic?
La un salariu de 8000 de euro pe lună, cât spune fostul meu prieten că face, înmulțit cu cel puțin 10 ani de când e la Antene, dacă ar avea o urmă minusculă, o amintire a unei amintiri a unei amintiri despre cine era acum 20 de ani, ar spune că și-a făcut mălaiul și ar pleca.
S-ar uita cum se joacă ăla micu, fără să știe că taică-su lucrează pentru niște criminali și și-ar spune că nici nu vrea să afle.
Căci cum i-ar putea explica de ce a făcut asta atâta timp? De ce a rămas?
Pentru că nu avea bani de scutece? Pentru că era tânăr și își făcea meseria? Că îi plăcea puterea?
Da. Asta înțeleg. Îți place puterea.
Ești șerif la televiziunea aia care scoate în stradă pensionari cu mințile ferfenițite, televiziunea care l-a promovat oracol pe unul ca Ciuvică. Poți să spui orice fără să pățești nimic, dictatorul, lovitură de stat, mineriadă, Soroș, Koveși.

Nimeni nu îți face nimic. Ești intangibil.
Posibil ca prietenul meu să fie intangibil pe dinafară. Dar pe dinăuntru o să fie rupt de ceea ce se va întâmpla peste cel mult 15 ani. Disprețul propriului copil.
Căci sigur se va întâmpla. Așa cum disprețul foștilor lui prieteni, ăia care au împărțit cu el o bere, o țigară, o femeie, o vacanță, l-a ajuns din urmă.

Scârba fie cu tine, știi tu cine!!!