Femeia este ca să-l f.ți
Acum 25 de ani, la ziarul la care lucram la Brașov, un coleg a scris următorul titlu: de 8 martie, Elena a primit un buchețel de pumni în cap.
Am râs mult, în cretinismul nostru post-puber-revoluționar. Autorul a fost chiar lăudat de Horia Tabacu, venit de la Ziua din București să ne învețe să facem presă. Da, știu, de morți numai de bine, dar nu am cum să uit cum defunctul Tabacu m-a tras deoparte și mi-a explicat ca un codoș slinos că trebuie să fac o tură pe la toți gușterii din Brașov, securiști, săgeți, ce-or fi fost ei, care și-au tras biznisuri în cei 3 ani de capitalism, să fac portrete cu dânșii pentru ziar.
-O să vezi că nu ai cum să nu prinzi ceva, e important să ai pe cineva să aibă grijă de tine.
Nu mi-a făcut cu ochiul, dar era clar că-mi spune că meseria asta de jurnalist vine la pachet cu opțiunea de sugar daddy. Fără să ai la braț un cefos cu portofelul gros, nu ai cum să reușești.
La Protv, umbla vorba, colegele de la departamentul politic aveau fiecare în baie o periuță pentru iubitul politician. Blamabil?
Rentabil.
Miniștri, parlamentari, cu toții se serveau din cutiile cu bombonele ale redacțiilor. Și bomboanele se lăsau mușcate, linse, înghițite dar nu în numele meseriei ci în numele siguranței financiare.
La Curentul, în scurta mea experiență de corespondent extern la Bruxelles, mi-a fost din nou explicată, de data asta de către o vulpe cu trese, că jurnalismul, ca femeie, implică o disponibilitate de ați folosi sânii și deschide picioarele.
-Rigiditatea asta nu o să te ducă nicăieri.
Ei bine, m-a adus înapoi, la București. Nu poți să faci presă de calitate cu o duduie care nu înțelege să se culce cu tine. Îmi amintesc că m-am plâns redactorului șef de atunci de situație. A empatizat, a înțeles dar el ce să îmi facă?
Șantajul sexual era un lucru cunoscut, acceptat, dacă nu vreau să mă culc cu moșulani libidinoși nu înseamnă că sunt vreo sfântă ci că am un defect de fabricație.
E 8 martie, ziua femeii.
Nimic nu s-a schimbat în ultimii 27 de ani. Bărbații câștigă în România mai mult decât femeile și acum câteva zile, Janusz Korwin-Mikke, europarlamentar polonez, a spus că femeile trebuie să fie plătite mai puțin pentru că sunt mai mici și mai puțin inteligente.
Redacțiile de știri sunt pline de micuțe Floriane, educate de măicuțele lor acasă că singura cale spre siguranță financiară este să aibă în dormitor salteaua ticsită cu bani a unui politician burtos.
Poate totuși polonezul Mikke are dreptate și suntem mai slabe, mai mici și mai puțin inteligente.
Și poate că de 8 martie, merităm să ne dăm singure un buchețel de pumni în cap pentru că suntem atât de proaste încât să credem în mitul inferiorității noastre.
Știți vorba ungurului? Femeia este ca să-l fuți. Încep să cred că unguru ăsta e femeie.
Ungurul nu zice rau, ca pana la urma se ajunge la vorba clasica “Femeie, fii barbata!” 🙂
Poate că da, poate că nu! Oricum, limbajul (ca și lipsa de har scriitoricesc a dnei Feher) este inacceptabil.
Un om e plătit de 25 de ani fix pt harul scriitoricesc. Și, țocpoc, apare un ………. care contestă acest har scriitoricesc. Măi Fane ! Ești etalon de valoare?
Nu, e unul care nu stie ce inseamna “futi”. Crede ca e ceva urit, de aici si reactia. Sau e doar prost.
cu intarziere, dar mai bine mai tarziu, la multi ani ! de 8 martie
si sa intri la om in casa fara sa te cheme nimeni (sau pe blog, ca tot aia e) si sa zici ca pute, fiindca miroase a clor si nu a coccolino, e usor, faceti si dumneavoastra un blog, platiti la o adică, sa nu va treziti cu publicitate pornografica, si ziceti acolo ca x sau y scriu prost, si ce e prost, si cum ar fi mai putin prost, ca bine n-o sa fie niciodata
sau cititi arhivele ziarului scânteia, daca vi se pare ca azi oricine poate sa critice puterea corupta (nu chiar oricine, ca mai e si antena 3)
bun subiect pentru 8 martie. pe unii/unele ii preocupa, exclusiv si auto-suficient, inechitatile salariale (socialista de la republica – stochiciu)… pana la PLATA identica mai cale lunga… femeile din Romania ar trebui sa aiba un job, sa aiba voie sa mearga la job, sa nu-si mai ia buchetei de pumni in cap sau pumni si picioare in burta, sa fie si altceva decat sclavele casei/familiei … iar pentru asta e nevoie de educatie: de scos din clasa de “animal” partenerii respectivelor si de redat demnitatea acelor femei … CAND oare s-ar realiza asta? not in my lifetime … nu avem nici macar suficiente adaposturi pentru cele care au curaj sa “evadeze”, ce sa mai vorbim de politici sociale 😦
Recitesc textul Ralucai in contextul stirii de azi (http://www.hotnews.ro/stiri-international-21657308-the-observer-batai-violuri-exploatare-intr-caz-sclavie-moderna-inregistrat-sudul-italiei-mii-femei-majoritatea-romance-victime-ale-angajatorilor-din-fermele-siciliene.htm) despre mii de femei din Romania tinute in semi-sclavie in Sicilia.
Ce jerbe de pumni si picioare si cata foame au lasat femeile astea acasa, pentru a “avea un job” in Italia!
Nu stirea in sine e ingrozitoare, ci constatarea ca realitatea sclaviei siciliene e mai putin rea decat realitatea mizeriei din Vaslui.
Micile Floriane sunt bucatica norocoasa a aisbergului!
La Mulți Ani Raluca! Iartă-mă pt întîrziere.
Chiar dacă, uneori, îți spun că bați cîmpii asta nu înseamnă că sînt de acord cu imbecili gen Bragărea.
Îți dai seama că-ți prețuiesc talentul, de vreme ce-ți sînt cititor fidel. Am oarece cuie împotriva ta dar astea țin de informație, nu de stil.
Am citit și eu ce-a spus polacul respectiv. Mi-a căzut fălcuța și, după ce mi-am revenit, am citit a doua oară și am izbucnit în rîs. Măi tată! P-ăsta l-a fătat o vagaboandă, l-a lăsat în stradă și, bineînțeles, micuțul a rămas cu sechele. Doar așa își poate argumenta conduita europolacul.
Buchețele de pumni în cap? Abandonează ideea!!! E adevărat că există muieri toante grămadă, dar la cîți Ștefani Bragărele sînt pe lumea asta…..avem dreptul să dăm primii cu pietre?
Și la urma urmei , vă iubim exact așa cum sînteți !!!
”La Protv, umbla vorba, colegele de la departamentul politic aveau fiecare în baie o periuță pentru iubitul politician.”
Aceasta este o afirmatie imprudenta. PRO TV ul nu a avut niciodata DEPARTAMENT POLITIC si nu s-a ocupat cu politica. Au existat doar misto urile Andreei Esca – aceleasi azi ca si la începuturi – căci ce sens ar avea progresul ?
Si mai era emisiunea Profetii despre trecut moderata de Lucian Mandruta, colegul de protest al lui Badiță (Hai Mandrutza, hai Badiță , hop șa șa !) . Ma indoiesc insa ca Silviu Brucan mai avea dinți la vremea aceea.
Reblogged this on feher and commented:
Acum o săptămână am avut la Frontline Club dezbaterea dedicată proiectului Oameni Noi în politică. Partidele și organizațiile civice și-au trimis reprezentanți. Bărbați.
Numai bărbați.
În sală erau multe femei implicate în politică dar și în organizații civice. -Băi frate, ce facem aici? au zis ele. De ce nu sunt și femei între Oamenii Noi?
Pentru că există oameni și femei.
Roaba lui Dumnezeu trebuie să îl asculte, servească și respecte pe robul lui Dumnezeu, o zice biserica ortodoxă, aia în care 98% dintre români crede.
Pentru că femeia de succes este jumate bărbat. Zic bărbații.
Sau curvă. Zic femeile.
Pentru că primul ministru femeie este coasta lui Dragnea. Și încă una fisurată de la o partidă de pescuit.
Pentru că Gaby este coasta lui Voiculescu.
Pentru că Leni e coasta lui Băsescu.
Femeia nu poate să existe de sine stătător, este un organ reproducător-ascultător, o proptea pentru un bărbat lipsit de ambiție. Sau un făraș cu jar pentru unul cu.
Acum 20 de ani, o prietenă mi-a spus ușor invidioasă: te-ai scos.
De ce? Pentru că prietenul meu avea o prăvălie, deci puteam să mă las de meserie, să fiu întreținută.
Te-ai scos.
Visul femeii românce nu este să fie Halep sau Herta Muller (chiar, cine e Herta Muller?) ci să fie Gina, nevasta lui Dragnea Jr.
Să se scoată.
Puținele femei care ies la bătaie, sunt grabed by the pussy de clovnii triști ai televiziunilor mincinoase. Mătușile și verișoarele lor aprobă: bine le-a făcut, în loc să-și vadă de treaba lor, de crescut copii, de îngrijit soțul, ca orice femeie normală, umblă brambura și se iau aiurea de oamenii politici, de domnul Tăriceanu și de domnul Dragnea.
Ce știu ele, femeile ăstea cu hormonii răvășiți, cât de greu se face politică?
Chiar așa, ce mai știți de Mona Muscă?
Singurul om care a demisionat vreodată în urma unei acuzații că a colaborat cu Securitatea.
O femeie.
O proastă.
Cine a mai demisionat vreodată în România pentru un asemenea nimic?
Nimeni, normal.
O proastă.
În proiectul Oameni Noi în politică sunt o grămadă de femei. Dar nu ies la înaintare, din sfială, din lipsă de încredere în ele sau modestie, din frică de ridicol. Din educația de acasă.
Până nu vom da jos costumul de ocnaș închis în celula anacronicelor credințe ale bunicilor noastre, până nu vom ieși goale dar curajoase din beciul catehismului ortodox, femeile vor fi doar un corset pentru oamenii politici noi, care să le țină drept toracele din care le lipsește-o coastă.
Iar m-ai Unteanu la inimă