Când va veni sfârșitul lumii

Pe strada Castelului, la a șasea casă pe partea stânga cum vii dinspre sensul giratoriu, pe geam era lipit un bilet care bilingv-în română și engleză- ruga trecătorii să nu mai bată în fereastră. De ce ar bate în fereastră?, m-am întrebat până să văd într-o bună zi un cotoi gras, cu figură severă, care privea ca un cardinal francez strada, de pe pervazul pe care îl împărțea cu un ghiveci. Trecătorii băteau în geam, sperând să-i capteze atenția.
Dar ceva din expresia demnă și rezervată a motanului m-a făcut să mă gândesc că mă uit la o zeitate trimisă în inspecție, a cărei prezență pe pervaz este un semn clar că Ziua Judecății de Apoi nu a sosit, că antropocenul nu este pe cale să pună punct- încă-vieții pe planeta Pământ.
De fiecare dată când trec prin dreptul ferestrei, mă uit cu inima mică, tupilată undeva în dosul plămânilor, să văd dacă zeul-mâță este acolo. Și dacă nu e, mă cuprinde îngrijorarea. A fost trimisă nava să îl ia de pe Terra? O să fim spulberați de un tsunami în viitoarele 56 de minute?
Aștept încordată sfârșitul lumii.
Se va produce cândva în următorii 20 de ani.
Sunt sigură de asta. Ce vârstă are pisica? Dacă e cu adevărat un zeu motănesc, o să trăiască până atunci? O să își îngroape stăpâna cu diabet care îl scoate uneori la plimbare în lesă, ca pe câini?
În jurul meu, umanitatea se bate cu haosul ca un cowboy încercând să strângă într-un țarc o turmă de pisici împrăștiată pe un câmp. Am văzut imaginea asta, cowboyul dovedit de cireada de mâțe, cândva într-o reclamă. Nu mai știu la ce era reclama.
Taică-miu luptă cu distrugerea impunându-și propria ordine.
Pune vaza cu flori în centrul măsuței și furculița și cuțitul la exact 1, 68 de centimetri distanță de marginea farfuriei. Telecomanda trebuie să stea în sertar, între batiste și tocul ochelarilor și farfuriile trebuie să fie precis aliniate în dulap. Trage cearșaful de sub tine ca marginile lui să atârne perfect egal în ambele părți ale patului.
Este singura lui formă de a se împotrivi morții.
Este singurul lucru pe care îl poate controla.
Aliniază, mută, bodogăne că noi nu înțelegem să respectăm regulile.
Încălcăm ordinea.
De fiecare dată când facem asta, când punem cuțitul pe stânga și la o distanță greșită, când nu aranjăm farfuriile cum trebuie sau când lăsăm afară telecomanda, am înțeles acum, inima lui se face mică, se ascunde în spatele plămânilor. Îi e teamă că vom dezechilibra Universul.
Căci Universul este fragil, este ca o podea pusă pe cilindrii de lemn, dacă muți vaza în locul greșit, centrul de greutate se schimbă, riști să trimiți omenirea în cap.
Taică-miu știe asta.
E unul dintre puținii oameni vigilenți.
Spre deosebire de noi, nepăsătorii, neghiobi orbiți de propria aroganță, el știe că singura formă de a rezista întunericului este ordinea. Lucrurile trebuie să fie la locul lor. Banii între haine, actele în cutia de bomboane, telefonul vechi lângă telefonul și mai vechi lângă bateriile pentru termostat. Și craniile de ceramică primite de la mine trebuie să stea aliniate, la distanță de 9,8 centimetri unul de altul, de strajă lângă farfuriile cu modele populare săsești.

Pisica era ieri seară pe pervaz. Privea lumea prin ochi mijiți care îi dădeau un aer bonom.
M-am culcat liniștită. Nu știu de ce este atât de agitat Al Gore.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: