Războiul care nu se termină niciodată

E 3 dimineața, suntem în bucătărie și bem un pahar de vin. El e fericit că Udrea a luat 6 ani de pușcărie. S-a făcut dreptate. Ia o gură de vin și se răzgândește.
Totuși e puțin. Face recurs, mai dă în gât pe cineva și să vezi că o să scape.
Mai ia o gură de vin.
Chiar și așa, ăsta e un cadou extraordinar de ziua mea.
Zâmbește în noapte generosului prieten care i-a oferit capul blondei de Buzău.
Pentru câteva minute, poate ore, poate pentru restul nopții, uită de datoriile de 30.000 de euro, uită că nu are bani să își termine lucrările din baie, că nu are bani să înlocuiască motorul stricat al mașinii, că nu are bani să își pună dinții, că nu are bani să facă un concediu în Grecia.
Nu a fost scutit, de ziua lui, de plata celor 30.000 de euro, nici nu a primit vreun sfanț din cei de care are nevoie să-și pună pe picioare gospodăria sau dinții-n gură. Dar n-are a face, e fericit.

Îmi amintesc de un alt dar, cel primit de mine de ziua mea, în 2014. 10 ani la bulău luați de Dan Voiculescu. Am luat o sticlă de vin exorbitant de scump, nu găseai vin decât la niște macaronari ticăloși care îl vindeau cu 140 de parai, greu cu șprițul în cea mai mare țară musulmană din lume, în timpul ramadanului. Am ciocnit, am râs, ne-am bucurat ca la sfârșitul unui război.
Dar nu a venit nicio pace.
Căci dacă e ceva ce uităm mereu atunci când pică un nume d-ăsta mare este că alți 70.000 de orci sunt pe banda de producție a partidelor politice din România.

Din fiecare gâtlej de pe care a zburat un cap, izbucnesc vlăstarele nemerniciei viitoare. Cresc grabnic, ca Pipăruș Petru, îți trebuie un aruncător de flăcări, bombe cu napalm, ca să îi termini pe toți. Ba nu, îți trebuie o mașină a timpului să te-ntorci la t0, momentul în care matca a depus primele ouă ale politicianului de tip nou. Să fii acolo, cu un tun cu laser, să prăjești matca și să ucizi ouăle. Să torni un cofraj de ciment de 29 de tone deasupra, să închizi locul pe veșnicie, ca pe un miez de uraniu descompus.

Contemplăm bornele optimismului pe care naiv le-am așezat în viețile noastre. Emil Constantinescu, în 1996. Și arestarea lui Cozma în 1999. Apoi Băsescu în 2004 și intrarea în UE și NATO, DNA și condamnarea lui Năstase în 2012. Ooooo, cât am sărbătorit toate astea și apoi, mahmuri de atâta libertate, democrație și demnitate, ne-am întors la serviciu, la dări, la credite, la școală și am crezut că războiul s-a terminat.
Că am învins.

Și am făcut mai multe credite, ca să cumpărăm gresie și să punem parchet și să luăm niște rafturi ca să punem sticlele de vin pe care le vom deschide când îl vor sălta pe Tăriceanu și pe Băsescu, pe Dragnea și pe Iliescu.

Și astfel, drogați cu justiție, dreptate și adevăr, vom continua să trăim viețile noastre mici, fericiți, ignorând valurile de corupție care se nasc la fiecare pietricică pe care o aruncă Justiția în imensul lac al ticăloșiei românești.

 

2 comments
  1. ad rien said:

    Bine scris, greu de trait.

  2. JeanValjean said:

    “Astfel, atenți la tot și la toate, am învățat să fim veșnici.” – Marin Sorescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: